Nu vreau să știu ”cum stă de fapt treaba” sau să ”nu mai fiu fraieră, să nu mai visez atât”. Cred că lumea are nevoie de oameni mai mulți care să încurajeze sau pur și simplu să tacă din gură, și nu să critice toată ziua.
Lăsați-mă să visez, să experimentez, să fac propriile greșeli. Sunt ALE MELE. Va fi lecția MEA. Vreau să învăț singură, să mă lovesc cu capul, nu să pornesc cu preconcepții că ”oricum e degeaba”, ”nu vei reuși”, ”ești naivă”. Lasă să fiu eu o naivă, dar să fac ce vreau ca să-mi urmez visele. Inclusiv să-mi schimb visele, dacă vreau. Să realizez pe cont propriu că ”asta nu merge” sau ”așa nu se poate” și să-mi replanific traseul. N-o să plâng dacă nu mă fac astronaut, cum visam când eram mică. O să mă gândesc la cum să-mi planific următoarea călătorie, de exemplu. E și ăsta un vis. Nu înseamnă că dacă nu e gigantic, nu e un vis, o dorință.
Mi s-a mai spus, când începeam job-uri, că o să ”văd eu mai încolo”. Doamne ajută-mă că nu pornesc cu așteptări sau prejudecăți la început de drum, altfel naiba știe ce-aș ajunge ascultând de alții. Da, sunt o rebelă, nu prea ascult de lume. Lumea îmi spune, eu zic aha, și merg mai departe. Dacă aș fi început toate experiențele mele cu ideile ”nu poți schimba nimic”, nu aș fi ajuns niciunde. Aș fi ajuns, poate, o pesimistă, tristă, negativistă și ursuză. Nu m-aș fi apucat de voluntariat, pentru că ”oricum e o iluzie”. Adică de ce să visez că pot să aduc un impact sau să fac ceva semnificativ? De ce să îmi placă la lucru, când altora din jur nu le place?
”Nu e așa ușor să găsești un mentor în societatea noastră”, vorbeam cu o prietenă. Un mentor care să te îndrume, să te inspire, să-ți alimenteze ambițiile. Am vrea mai multe asemenea exemple. Oameni care să nu taie craca de sub picioare, să nu-ți închidă gura doar pentru că pot. Cine ești tu, de fapt, să faci asta? Oare diferența de vârstă are autoritate? De ce nu putem să ne bucurăm pentru sau să apreciem ambițiile altor oameni? De ce nu ne lăsați să ne explorăm câmpurile gândirii, în loc să ni le îngrădiți?
Eu zic să vă puneți toți un fermoar la gură și să nu vă mai bateți capul cu naivii. Nu ne dați idei de ”așa se face”, iar la întrebarea ”de ce?”, răspunsul să fie ”pentru că așa s-a făcut dintotdeauna”, pentru că nu mă interesează. Nu mă interesează ce s-a făcut dintotdeauna, ce-a existat dintotdeauna, ce s-a gândit dintotdeauna. Eu, și probabil alții ca mine, vrem să cucerim muntele ăla, da, oricât de imposibil ar părea, să nu ne lăsăm, să luptăm, să fim ambițioși. Nu doar visăm, și facem, ce putem, așa cu pași mici. Nu mi-e frică de greșeli și e în regulă, asta înseamnă că am încercat. Poate și voi ați încercat, dar înțelegeți că încercatul meu nu e același cu încercatul vostru sau cu orice alte încercaturi, la naiba că am folosit cuvântul încercat de 5 ori în această propoziție! Fac și eu ce pot, la început de drum. Nu-mi amărâți calea doar pentru că a voastră nu a ieșit cum ați vrut, vă rog.
Din partea mea, nu-mi dați apă la moară, nu mă susțineți, că nu stau eu în cuvintele de dor ale altora. Dar dați-vă la o parte și vedeți-vă de drumul vostru. Mulțumesc. 😀
Nu îmi distrugeți visele, vă rog
