Acum hăăăt timp, am primit o întrebare de la Claudiu, însă n-am apucat să-i răspund. Și am și fost leneșă, recunosc. Deci … pot să trăiesc fără telefon ?
Hmm .. da. :)) Dacă mai este vreo persoană în 2011 care nu e ”addicted” cu telefoanele mobile, internet mobil și iPhone-uri, HTC-uri și altele, eu sunt aceea. Explicația e banală … nu-mi place să vorbesc la telefon, de aceea nu îl folosesc prea mult.
Telefonul mi se pare cea mai insipidă metodă de a lua contactul cu cineva. Mereu am preferat ori e-mail-urile ori abordările directe. La telefon sunt scurtă și seacă și ciudată, de cele mai multe ori. Mi se pare că nu-s eu și atunci nu-mi vine nimic natural.
Îl consider oarecum important pentru că în cazul urgențelor, e util. Să știu că o pot suna pe mama oricând sau că pot să fiu sunată, mna, contează. Dar în rest … cred că aș putea să mă obișnuiesc fără el. E drept că mă și joc pe el, anume un joc numit Brain Challenge, e foarte fain, sunt exerciții pentru creier. 😛
Am multe dezavantaje cu telefonul meu. Mă sună lumea și eu nu răspund, că uneori e pe vibrații și nu îl aud pentru că e în geantă sau ceva, sau nu-l aud pur și simplu, pentru că nu stau lângă el intru în casă și îl las într-un loc, și acolo rămâne :)). Și lumea se enervează .. și eu relax .. :)) Mna. Nu știu ce să mai zic. Sunt mulțumită de ce am, un amărâțel de Samsung cu șine. Și da, aș putea să trăiesc fără el. Dar vă spun mai târziu fără ce ar fi nu greu, ci foarte greu să trăim. 😀
Fara periuta de dinti ar fi tragic pentru mine.
bravo! asta inseamna sa fii om uman, nu dependent de toate gadgeturile cotidiene.
Am repornit telefonul dupa 6 luni. Il folosesc sa vorbesc si cam atat. De preferat cat mai rar 😀
Despre legatura dintre mine si telefon cred ca ti-am mai vorbit. Eu as trai fara telefon foarte bine, ba chiar mult mai bine. Faza e ca nu stiu daca ceilalti (unii!!!) ar trai la fel de bine daca n-as avea eu acel telefon.
In alta ordine de idei, telefonul mi-e indispensabil pentru servici. Nu ar functiona lucrurile la fel de „ca pe roate” daca nu as avea o metoda de contact din orice loc , la orice ora si in orice conditii.
Si ca o chestie de divertisment, functiile mele preferate la telefon sunt: muzica pe care o ascult la casti, pot face poze si chiar fac …si aflu meniul zilei pe la tavernele la care ma duc sa mananc, atunci cand ma duc.
Totusi visez la o viata fara telefon…Probabil niciodata nu voi regasi linistea aia. Asta este! Poate intr-o alta viata. Sau poate niciodata.
Ce coincidenta, si eu am un telefon asemanator, un Samsung U700, de pe vremea lui bunica. 😀 Nici mie nu-mi place sa vorbesc la telefon, dar prefer acest mijloc de comunicare mail-ului. Evident, pe primul lor este abordarea directa, face to face. Mailul si messul pe ultimul loc. Totusi, la ritmul de viata actual nu as putea supravietui fara mobil. Mai ales cand cei dragi sunt departe… Ah, si inca ceva, ma scot din minti cei care nu raspund la telefon exact atunci cand ai mai mare nevoie de ei.
Foarte tare, mai ales ultima parte. In aceea ma regaesc eu cel mai bine.
„Mă sună lumea și eu nu răspund, că uneori e pe vibrații și nu îl aud …… sau nu-l aud pur și simplu, pentru că nu stau lângă el intru în casă și îl las într-un loc, și acolo rămâne . Și lumea se enervează .. și eu relax .. Mna. Nu știu ce să mai zic. Sunt mulțumită de ce am, un amărâțel de Samsung cu șine.” (al meu e cu clapeta 😆 )
Sincer, e bine ca sunt oameni care pot trai si fara telefon, asa ca tine, sau ca mine, care privesc telefonul ca pe ceva care poate folosit numai cand e nevoie, ci nu tinut legat de gat non-stop ca un accesoriu.
Mersiii ca ai preluat leapsa. 🙂
Mai nou si la mine suna telefonul iar eu raman relaxat , raspund doar la cele 3-4 persoane care au melodiile pesonaizate , adica raspund celor care cred ca ma suna pentru ceva impportant .
Cred ca incep sa ma defectez :))
Hmm, uneori simt ca ma streseaza telefonul, dar destul de rar. Nu vorbesc prea mult la el. Mi se pare foarte util cand vrei sa iei legatura cu cineva, cand ai nevoie de o informatie pentru care, altfel, ar trebui sa te deplasezi 50km :))
Nu voi uita nicicand o vacanta la mare, alaturi de foste colege, cand una dintre fete vorbea toata ziua la telefon, si cand spun asta nu exagerez. Mereu, mereu, eram pe plaja si ea vorbea cu orele la tel, eram in camera de hotel, ea era pe balcon la telefon. Si dimineata la micul dejun ii suna telefonul!! M-am socat. De nervi, una dintre colege i-a ,,sustras” telefonul si l-a ascuns, nu a vrut sa i-l inapoieze, dar supriza, mai avea unul :))
Hihi, Misce, exact asta fac si eu… mi-e tot timpul pe silentios (il uit asa) si ratez apeluri la greu. Oricum, sun inapoi de indata ce vad apelurile pierdute. Sincer, nu mi-ar placea fara el…, dar nici nu as dispera 😛
Nici eu nu ma simt prea legata de telefon pt ca nu-l folosesc prea mult 🙂 E util cand vrei sa dai imediat de persoanele apropiate sau de cele cu care ai o relatie mai oficiala.
Si eu patesc de multe ori sa nu raspund fiindca nu-l am langa mine sau e pe silent si nu-l aud…
Mi-e mai greu sa intretin o conversatie la telefon decat face to face. Cand vb cu un adult care nu imi e tocmai familiar, am emotii :)))