Unul din subiectele pe care îmi place să le abordez pe blog e cel legat de sustenabilitate – n-o fi cool, dar mi se pare important. Cred că trebuie să avem ochii limpezi și mintea curioasă în legătură cu ce se întâmplă în lume, măcar cât de cât (din surse, dacă Citește mai mult
Arts & Entertainment
Despre frică și alte cele
Ziua bună, dragi cititori și răscititori, sper că ați avut un weekend fain, că eu am avut! Nu că altele n-au fost faine, dar așteptam escapada asta mică despre care vreau să vă povestesc un pic. În urma unui eveniment pentru biciclete organizat de Verde pentru biciclete, Timișoara, am câștigat Citește mai mult
O poveste a dansului
”Are we humans, or are we dancers?” cântă The Killers, și parcă aș alege să zic ”dancers” în unele momente, adică atunci când dansez, atunci când și inima mea dansează, și corpul meu se-ntinde ca o coardă pe ritm de zouk. (sau cel puțin așa îmi place să cred) Dacă aude Citește mai mult
Fata din tren – Filmul
Nu, nu am citit cartea înainte să văd filmul, și cred că dacă aș fi făcut-o aș fi fost un pic dezamăgită – și sincer sincer cel mai sincer, nici nu doresc să o citesc în viitorul apropiat, decât dacă poate mă plictisesc în vreun aeroport singură ore-ntregi și îmi Citește mai mult
O pensulă de inspirație – Van Gogh
Am câteva restanțe cu articolele pe blog, și una din ele este legată de vizita la Muzeul Van Gogh din Amsterdam și ce sentimente mi-a produs, dar nu numai. Am încercat să compilez un articol mai robust pe subiect, așa că să vedem ce-a ieșit. 🙂 Un nebun care și-a Citește mai mult
Civil War și benzile desenate
Deși blogul meu nu e (exclusiv) dedicat recenziilor de filme, seriale, benzi desenate sau lucruri asemănătoare, totuși, după cum știți, mai scriu din când în când dacă îmi place ceva mult și pun conținut în secțiunea de ”Entertainment”. Iată că de data asta Marvel strikes again și vrând nevrând (dar Citește mai mult
Trei seriale faine – 2: Sense8
Un al doilea serial fain și îndrăzneț care m-a captivat anul trecut și pentru care aștept cu nerăbdare sezonul 2 este Sense8, un fel de dramă cu elemente de ficțiune și un nivel de diversitate ridicat, nu doar din punct de vedere al multiculturalității actorilor, dar și a locațiilor de Citește mai mult
Trei seriale faine – 1: Narcos
…printre oceanul de seriale la care se tot uită lumea zilele astea. Pentru mine un serial fain înseamnă nu doar entertainment, ci și substanță, calitate a jocului actoricesc, personaje bine construite și o poveste credibilă sau logică, cel puțin, spusă captivant, și, nu în ultimul rând, te face să te Citește mai mult
Ce e MUBI?
Săptămâna trecută mi-am făcut abonament pe MUBI.com și în weekend l-am testat. Scriu articolul dezinteresat, ca o pură recomandare cinefililor iubitori de filme variate. Sper că știți că părerile / recomandările mele sunt autentice și momentan nu primesc bani ca să-mi scriu opiniile despre lucruri…oricum asta nu s-ar schimba nici Citește mai mult
Căpitanul Deadpool
(e o glumă) Inițial nu voiam neapărat să scriu despre film, dar așa cum lui Deadpool, în general, nu-i mai tace gura, așa nici eu nu am putut să-mi abțin entuziasmul după ce am văzut filmul aseară la cinema. 😀 Cred că Deadpool e la ora actuală cel mai mișto Citește mai mult