Cărți pe care le-am abandonat

Dragilor, a venit vremea să mărturisesc, că nu se mai poate trăi așa. Deși de obicei mă încăpățânez să termin ceea ce încep, mi-am dat seama că nu e deloc productiv să fiu așa căpoasă. Și asta se aplică, în primul rând, la cititul de cărți (și la altele, desigur).

Să vă explic. Am parcurs, de-a lungul timpului, cărți mai puțin agreabile, dar pe care am vrut să le închei tocmai ca să pot spune cât de mult mi-au displăcut. De ce? Nu știu, o prostie din partea mea, sau poate aroganță? Am ajuns în momentul în care, în sfârșit realizez că este efectiv o pierdere de timp și energie din partea mea să mă dedic cărților care nici după 100 de pagini nu mă prind (și 100 e cam mult … aș zice chiar 50-60).

Cred că îmi pot investi orele în mod mai plăcut, citind, poate, lucruri care mă atrag, sau care sunt utile, și nu tărăgănând la nesfârșit și prelungind inutil neplăcerea. Nu e prea târziu, sper, pentru această realizare, și încerc să nu mă gândesc la cât am irosit până acum. Anul acesta, însă, am decis să accept această alegere: am început să citesc multe cărți, și cu unele m-am chinuit, ca mai apoi să le abandonez, și să nu mai vreau să le reiau sau să continui – din diverse motive. Și aș vrea, VĂ ROG, să nu fiu ostracizată public pentru asta. :))

Cartea cea mai ”disprețuită” din 2017 îi aparține lui William Fulkner, ”Zgomotul și Furia”. Citisem mai mult de jumătate din ea, dar mi s-a umplut paharul. Mult nonsens, și dacă trebuie să citesc o recenzie ca să aflu, de fapt, despre subtilitățile cărții, mai bine nu, mulțumesc. Care mai e farmecul, atunci? Poate să fie Faulkner clasicul clasicilor americani, n-am putut digera ”Zgomotul și Furia”.

De altfel, m-am gândit mult dacă să abandonez ”On the road”, the Jack Kerouac – 50 de pagini into the book și … multe vorbe goale. Înțeleg că e o carte reprezentativă a culturii americane din anii mișcării ”beat”, și poate fi chiar fascinant să te integrezi în atmosfera respectivă… dacă nu s-ar asemăna doar niște aiureli ale unui tip care pare pe etnobotanice. 🙂 Nu prea m-a cucerit, dar sunt dispusă la a-i mai da o șansă cândva. Nu foarte curând.

A treia carte pe care am abandonat-o anul acesta, deși, din nou, nu voiam, a fost ”A tale of two cities” de Charles Dickens. Motivul, aici, nu are legătură cu povestea în sine, ci cu limbajul greoi – cel puțin ediția pe care o am e foarte obositor de parcurs, chiar și cu vocabularul meu cât de cât decent în engleză. O alternativă e să o citesc în românește, dar am altele programate în perioada următoare. 😛 Așa că … pe mai încolo.

Cam asta pe 2017. De-a lungul anilor cred că m-am mai descotorosit de una, alta, dar am tras de unele cu dinții ca să le termin, doar pentru că sunt încăpățânată. Gata!! Sunt singura care pune o astfel de presiune pe mine, și sincer, nu e necesară, și nici nu o mai consider ”o rușine”. Poate va veni un moment în care cărțile nepoftite o să-mi vorbească altfel. Sau poate că nu. Până atunci, mă delectez cu lucruri pe sufletul meu, că viața-i scurtă, și merită să citim cărți care ne mișcă într-un fel sau altul, și care ne plac.

Voi ce-ați abandonat? Vă stă în fire să faceți asta, sau țineți mult să finalizați o carte, oricum ar fi ea? 🙂

0 comentarii

  1. Tin minte ca am abandonat Marile Sperante de Charles Dickens cand eram mai tanara pentru ca mi s-a parut plictisitoare. Intre timp, am acumulat mai multa rabdare si am reusit sa o citesc pana la capat cativa ani mai tarziu. Ba chiar mi-a si placut! 🙂
    Acum vreun an am abandonat The Man in the High Castle de Philip K. Dick. Desi am vrut sa challenge myself citind ceva history-related, a fost prea de tot. O multime de referinte istorice si aveam impresia la tot pasul ca ratez ceva. Asa ca am lasat-o balta pentru moment. Poate incep totusi cu serialul 🙂
    Si eu sunt destul de incapatanata, de regula, si chiar daca imi ia mult timp, vreau sa termin fiecare carte de literatura ce-am inceput-o pana la urma. Altfel nu ma simt eu bine pentru ca nu am parte de „closure” :)) Si totusi, am realizat ca uneori e bine sa „let it go”, cel putin pentru o vreme. Unele carti le intampinam mai bine in alte etape din viata. Nu stiu ce-as fi crezut daca citeam o carte despre feminism cand eram in clasa a 8a… si totusi, ar fi fost pacat sa o abandonez de tot, chiar daca nu ma regaseam in ea la momentul respectiv 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *