Ca în filmul cu același nume din 2001, cu John Cusack și Kate Beckinsale, serendipitatea (acum, neologism și la noi, pare-se) exprimă o potrivire neașteptată a unor evenimente în viață, o înșiruire perfectă a lucrurilor, pe care nici dacă o planificai nu avea cum să iasă mai bine. Asemenea momente mi se par rare, dar cu atât mai bine cu cât astfel ajung să fie niște amintiri prețioase.
Cam așa a fost ziua de ieri pentru mine, o zi care părea aproape normală, dar care, la finele ei, m-a făcut să vreau să urmăresc astfel de clipe fortuite și aici pe blog, cu tag-ul de ”serendipity”, ca să-mi amintesc cât mai bine despre ele. În film, Kate Beckinsale vorbește despre credința în destin, în această ”potriveală” a ceasurilor din Univers, dar sincer, fie ce-o fi, nici nu vreau să știu, dar zici că-i magie, și mă lasă cu gura căscată și ochii strălucitori de fiecare dată când trec printr-o zi plină de această serendipitate, pe care mi-e și ”nu știu cum” să o pronunț în românește.
Cum să vă spun … acum câteva zile, am văzut că cei de la Revolution Festival ofereau 2 bilete pentru concertul Ben Caplan and The Casual Smokers, într-o locație în care n-am mai fost până acum (Reflektor Venue), și tot ce trebuia să faci era să adaugi o completare la „Be different, be revolution, be…”. Eu am pariat pe cuvântul ”rebel”, doooh. Și apoi am uitat de asta. Mi-am aruncat zarul la întâmplare, înțelegeți.
(ce reînchipuire faină a tabolului Wanderer above the Sea of Fog, de Caspar David Friedrich)
Ieri după-masă primesc mesajul cum că am câștigat cele două bilete… și m-am superentuziasmat pentru că mi se părea o ocazie de care să profit, dacă tot mi-a fost dată. I-am scris surorii mele să mergem împreună, zis și făcut, urma să ne întâlnim la 10:00. Ea venea de la facultate, eu de la cardio dance, ea în autobuzul 33, eu pe bicicletă gonind în paralel. Când s-a oprit autobuzul în stație, atunci am frânt și eu bicicleta, coboară sora mea, și mă uit la ceas: 22:00.
Nu știu ce-i cu locația asta Reflektor Venue, că nu auzisem de ea decât vag, și nici măcar nu e ”centrală”, dar e un loc foaaaarte fain, are spațiu numai bun pentru concert, clar o să mă mai duc. Și începe Ben Caplan, doamnelor și domnilor. Un bărbos simpatic cu o voce extraordinară, acompaniat de un toboșar și o vocalistă, Taryn Kawaja, care e și soția lui! A creat o atmosferă foarte frumoasă, ușor nebunească, ușor amuzantă, ușor visătoare, în funcție de ce cânta, și am fost hipnotizată ora aia și jumătate. Ori la pian, ori la chitară, ori simplu cu vocea, Ben Caplan e noua mea descoperire muzicală de anul acesta. 🙂 Un indie-folk-soft blues ce sună demențial de bine live! Ah, și vocea lui Taryn l-a acompaniat foarte frumos, o voce așa duioasă, caramelizată parcă.
Dacă nu știți de ei, vi-i recomand mult de tot, with sugar on top! Câteva melodii, să vă faceți o idee: 40 Days and 40 Nights, Beautiful, Drift Apart (ce mi-a venit să plâng la asta), Night like tonight, și melodia asta care a fost DIVINĂ – Lover’s Waltz, sau Down to the river. Ascultați-le, merită! 🙂
Apoi am dus-o pe soră-mea acasă în spatele bicicletei mele (prima oară când fac asta) și eu dădeam acolo cu răsuflarea tăiată la pedală, în timp ce ea se ținea de mine și povesteam despre concert. Am intrat în casă la 00:00.
A fost … o zi perfectă și din alte puncte de vedere, dar voiam să le menționez pe acestea două și pentru interes public, adică VOOOOI – Reflektor Venue, demn de aruncat un ochi, și grozavii de la Ben Caplan and the Casual Smokers. Am rămas într-o stare așa faină că mi-ar plăcea să fie molipsitor! 🙂 Măcar pentru week-end, dacă e.
”It’s such a nice sounding word for what it means: a fortunate accident.”
Așa să fie oare? 🙂 Cine știe. Numai bine, dragi cititori!
0 comentarii