Am pierdut-o, frății

Traducere din ”I lost it, brotha”. (frății e un cuvânt ce-l folosesc dintr-un obicei prost, dar care îmi face vorbele mai amuzante – luați-l așa cum e și gata)
Am pierdut-o, frății, și asta ca să nu zic că-s salată (în loc de varză). :)) Ce vă împărtășesc acum e semi-amuzant și personal, dar ce mai contează, v-am zis deja atâtea, inclusiv povestea cu pipi, deci nu prea mai am rușini rămase.
 Chestia e că devin din ce în ce mai ciudată când vine vorba să fiu abordată de vreun tip căruia poate-i par câtuși de puțin simpatică. Pe lângă faptul că fac niște glume absolut proaste (eram cu prietenele mele și ne întreabă un tip: fetelor, dansați? și eu de colo imediat: nu, așa ne mișcăm noi – serios? :))) serios că am zis asta?) – deci în afara acestui fapt, nici nu mai știu să continui ceva ce-ar începe celălalt – o întrebare, un prilej de o discuție, nimic. Zâmbesc ca proasta și eventual mă întorc, gândindu-mă în capul meu la 1000 de alte lucruri ce aș fi putut să le fac în loc.
Am fost așa ocupată în ultimii ani de facultate și voluntariat că mi-am cam pierdut abilitățile de genul, care oricum nu erau nu știu ce, dar tot mă salvau cu brio din situații. Și pentru că nu am pus mare focus pe asta, iată că am ajuns o mută, cu un creier care îngheață mai repede ca apa dacă cineva-mi face ochi dulci. Așa ceva n-am mai pomenit…

Mă întreba azi o prietenă dacă o să mă mărit vreodată sau o să fiu o fată bătrână? :)))) Super, mă simt deja mai bine, la ce perspective de viitor am. Într-un fel mi se pare amuzant, și în alt fel îmi vine să mă dau cu capul de pereți când știu în momentul 2-3-4-10-n ce aș fi putut să fac/zic, nu să stau ca o sperietoare de ciori în momentul 1.
OFOF, fătucă, revino-ți! O fi haios, dar în alt fel, chiar nu vreau să fiu o fată bătrână. :)) Ori cineva trebuie să mă găsească așa interesantă încât să treacă de stratul antisocial ce îl afișez prima dată, prin glumele mele idioate, la care doar eu râd, sau gura mea care doar zâmbește tâmpește fără să se deschidă să zic o vorbă, mă, o vorbă inteligentă-i suficient, o replică, ceva. Și așa pare că râd de tipul respectiv, vă dați seama oare ce-o fi prin mintea bietului om? ”aoleo, am dat de-o nebună, spune glume și râde de mine, mai bine fug” Eee… minunat, ce să mai.
Eh, o fi bine, mai exagerez și eu un pic, pentru savoarea articolului. N-am ajuns într-așa un hal, să nu fim răi, dar sper că, acum că sunt conștientă de acest aspect, voi reveni în grațiile jocului cârligelor de agățat.
Dacă aveți vreun sfat, e binevenit. Nu promit să-l urmez, dar aș fi curioasă ce tratament mi-ați recomanda.