11 Noiembrie 2019. Deschid un sertar … balene și delfini cu ugere de vacă, uh, nu. Îl închid. Deschid altul: Care-i scopul vieții mele? Revin după 5 ore, tot deschis e. Îl închid și pe ăsta…. Momentan. Cotrobăi în neștire prin culoarele minții, o bibliotecă plină cu sertare care mai de care, cu gânduri învelite în hârtii foșnitoare, unele prăfuite, altele dichisite, cu mărunțișuri, bucurii de copii cu părul creț sau lucruri de oameni mari, obiective, stabilitate, joacă, mirosuri de copaci în plină toamnă, prăjituri pufoase, pantofi de alergat, competiții cu sinee. Cine sunt eu și ce vreau la 28 de ani?
Nu cred că mă simt de 28 de ani – Cum ar trebui să fie vârsta asta? Am senzația că tot undeva pe la 25 am, deși deseori îmi reamintesc că, neînțelegând, pe alocuri, generațiile care vin, înaintez în … înțelepciune. Încep să cred că nu o să aflu niciodată cu adevărat, dar mai știi? Sunt în explorare. Ce vreau? Totul! Dar în principal, sănătate și iubire.
Alt sertar de lângă: Ce-am fost și ce-am ajuns. Mă întreb: Oare cât de mult m-am schimbat în ultimii ani? Cum e asta vizibil în jur? Sunt un om mai bun, mai contribuitor, mai conștient? Cred că da. Mai am multe de învățat, simt că abia am început.
Apoi, sunt oameni care au plecat și oameni care au venit. Fiecare a avut și are un rol. Arăt suficient de mult cât țin la cei din prezentul meu, ce înseamnă pentru mine? Poate că nu. Punct de notat, sertarul rămâne întredeschis.
Aș mai putea dezveli multe gânduri, toate pestrițe. Mai deschid unul, ultimul: Recunoștința. Am multe, mai multe decât îmi trebuie, câteodată, mai multe decât au alții, și mai ales, am o viață bună de trăit rebel. Mi-e frică de faptul că nu știu (cum) să mă bucur de tot. Încerc. Mă gândesc la lista de bucurii simple întocmite la începutul anului și mă înseninez subit. Ce bine că trăiesc, ce bine că scriu! Eh, cam tot una și aceeași pentru mine.
Vă mulțumesc pentru tot. 🙂
La multi ani, Anca! Esti un om absolut superb!
Multumesc frumos, Andra, hugs!