E vineri, așa că azi ne descrețim un pic frunțile, și de aceea vă propun un subiect mai mult decât simpatic: bucuriile simple, inspirat de Ioana, care e o fată așa faină, nu știu cum de nu am găsit-o mai repede. Asta e partea internetului (sau a Instagram-ului) care îmi place foarte mult: să descopăr oameni interesanți, amuzanți, poze frumoase, să văd ce mai fac unii și alții, să citesc perspective diferite (sau uneori asemănătoare) de ale mele. La rândul meu, îmi place să împărtășesc, și, dacă pot, să fac ziua cuiva mai bună.
Scrisesem mai demult un articol despre un moment greu prin care am trecut în viața mea și cum, gândindu-mă la ce-mi place din ea și persoanele bune prezente în jur, am reușit să ies la liman. M-am simțit invitată, astfel, să trec și eu pe hârtia virtuală bucuriile mai mici sau mai mari, simple, care-mi fac inima să joace șotron. Pentru că, odată ce ne gândim la ele, sincer, nu prea mai putem rămâne posomorâți. 🙂
Bucuriile mele:
- El și tot ce vine cu el
- Când cerul are culori frumoase, și să mă opresc din drum și să-l admir, poate chiar să-l fotografiez
- Puncte de belvedere
- Copertele sau ilustrațiile frumoase, creative, ingenioase, cu suflet
- Șosetele ghidușe
- Mersul cu trenul
- Pâinea prăjită caldă, cu unt și usturoi
- Când pot să sprijin o cauză bună sau locală
- O baie fierbinte, parfumată
- Să primesc flori și să-mi cumpăr singură flori pentru casă / birou
- O coincidență fericită
- Cumpărăturile din piață, să pun mâna pe fructe, legume, să le și gust, dacă se poate
- Plimbările fără gânduri în cap
- Inside jokes
- Când oamenii se regăsesc în ce scriu și îmi spun asta
- Să iau bicla și să ies din oraș spre pădure
- Pădurea
- Bicla
- Anumite obiecte sentimentale
- Să pregătesc mic dejunuri geometrice
- Când râd cu lacrimi și mai să-mi puște venele la tâmple cu umorul imaginilor create în capul meu
- Pachetele de la Books Express când livrează cărți, stickerele lor și mesajele frumoase
- Rochiile de primăvară
- O prăjitură bună bună bună
- Când citesc ceva de care abia mă pot dezlipi
- Pijamalele frumoase, plăcute la atingere
- Cafeaua de specialitate căreia nu trebuie să îi pun zahăr
- Lucruri fine și moi (cașmir, catifea etc)
- Să îmi amintesc de mine copilă
- Lucrurile mici sau mari, făcute cu drag
- Când îmi stă părul bine
- Să fac voluntariat
- Să donez
- Oamenii care îți transmit un vibe superfain, deși nu au fac nimic considerat ”special”, e doar prezența lor
- Camerele albe și curate de hotel, cu miros discret de proaspăt spălat
- Cum intră lumina uneori în păduri, în camere, în case, în sufletul oamenilor
- Gătitul a ceva bun
- Consilierile psihologice cu prietenele mele
- Curcubeul dublu
- Să-i scriu scrisori și poezii
- Când rețin un detaliu dintr-o conversație și, un timp mai târziu: amintesc / fac cadou / readuc în discuție acel detaliu și omul se bucură
- Mă bucură și dacă mai ajung uneori târziu acasă, înspre dimineața, după un party strașnic. :))) Cu trecerea timpului pare că mi s-a domolit această abilitate, și mă bucur când o mai prind.
Sigur, sunt mai multe, dar la o primă investigare, la astea m-am gândit. 🙂 Voi ce bucurii mici sau simple aveți? 😀
Sper din tot sufletul meu si inima mea că am inclus si eu bicla in articol. Ma duc sa verific
Ai scris, ai scris 🙂
Am scris, da, phew!
PS: Am niste intrebari legate de articolul de mai sus: ce inseamna mic dejun geometric? apoi, ai simtit vreodata cand radeai ca te dor obrajii si trebuie sa-i tii cu mana la locul lor, ca sa nu te mai doara? nu pui de obicei zahar in cafea, nu?
Mic dejun geometric inseamna:
– https://www.instagram.com/p/BrZ5UVwBC4Z/ sau https://www.instagram.com/p/Bi6oXHLBQSQ/ 😀
– da, simteam ca si cand faceam workout la obrajo-maxilar
– rareori pun, mai degraba pun miere (cand beau cafea la altii acasa, altfel, cand o iau din oras, nu)
😀
Știi, uneori și eu pic în tristețuri – toți suntem înclinați către asta, că așa-i omul făcut, să fie etern nemulțumit și să vrea mereu mai mult/ceva diferit. Iară aici unde stau e un complex din ăsta și-s și copăcei și gard viu. Iar în copăcei vin păsări care cântă, mai ales dimineața. Ei, dacă am o zi mai proastă sau sunt tristă din cine știe ce motiv și pur și simplu stau pe pat și aud păsările celea…mă umplu de recunoștință și mă gândesc la cât de norocoasă sunt.
De ceva vreme încerc ca de fiecare dată când mi se întâmplă ceva negativ sau am o stare mai proastă să recapitulez lucrurile pentru care pot fi recunoscătoare. Așa îmi dau seama că oricât de proastă mi-ar fi ziua am enorm de multe lucruri pentru care să fiu bucuroasă. E un exercițiu nu doar de bucurie, dar și de umilință ( umilință cu sensul de smerenie, nu de ofensă 🙂 )
Ce frumos zici tu, Cristina – eu cred că mult din tristețea omului se datorează și rupturii de natură. Cam greu să găsești păsărele ciripind de la etajul X din corporație. 🙂
E prima oară când îți scriu, deși te urmăresc de ceva timp. Îmi place lista ta. O văzusem și pe a Ioanei când a postat-o și sunt faine articolele de acest gen, îți dau un vibe pozitiv citindu-le 🙂 M-am regăsit în multe dintre cele menționate, mai puțin în ultima chestie. Cam greu cu party-urile, sunt prima care pleacă acasă =)))
Bună Ioana – mă bucur mult că mi-ai scris, welcome! 😀 Și eu am primit același vibe pozitiv, și m-am gândit să-l întorc înapoi în Univers, căci merită.
Te înțeleg la partea cu party-urile, căci sunt dăți în care îmi vine și mie să plec prima, dar asta mai mult când nu mă simt ok la ele. În rest, încerc să profit cât mai pot. :)))))
Vai, m-am regăsit așa tare în aia cu detaliul pe care îl reții. Nu că mă laud (că uneori îmi vine să mă bat), dar am o memorie bună și țin minte toate prostiile și nimicurile, uneori simt că-mi supraîncarc mintea, dar e așa satisfying când vezi că cineva zâmbește datorită lucrurilor ăstora.
Îmi amintesc că prin facultate aveam un crush, mai vorbeam/flirtam din când în când și la un moment dat nu mai știu exact ce mi-am amintit și-am menționat, că omul mi-a zis că i se pare foarte fain că există oameni ca mine care își amintesc detalii din astea și le și împărtășesc. Inutil să spun că am fost pe un nor jumătate de zi, dar atunci chiar am înțeles că e o treabă faină asta și mă bucur de ea 😀
Faină listă, poate îmi fac și eu 😀
Mie nu-mi iese tot timpul, dar cu cei apropiați – încerc să fiu un reportofon continuu. :))) Așa că ba, laudă-te!
P.S. și eu făceam asta with my crushes, dar nah, au rămas la stadiul ăla. :))
P.S 2: haida! 😀
CE FAIN ii articolul asta!!!! Imi place maxim. Sa stii ca o sa iti fur si eu ideea. Si sa stii ca si pe mine ma bucura padurea si cum se vad razele de soare in padure.
Multu, Andra, „fura” linistita, si mie mi-a placut asa mult sa citesc si la altii, mai ales ca unele lucruri sunt comune. 😀