2020 sau cum (nu) învățăm în vremuri de restriște

Pe măsură ce îmi consolidam gândurile pentru retrospectiva lui 2020, așa cum o fac de ceva vreme încoace, găsisem o poză cu Fuck 2020 și deși prima reacție a fost să rezonez, m-am gândit de două ori și mi-am zis… măi, nu. Nu se poate să fie doar Fuck 2020. Thank you, 2020.

Și știți de ce? Pentru că Fuck 2020 nu îți spune nimic. Cu nimic nu mergi mai departe. Nu îmi dau seama dacă e vorba despre noi ca popor sau noi ca oameni în general (tind să cred că e a doua ipoteză), dar nu știm să luăm lecții din vremuri grele. Nu știm să căutăm partea bună/plină a paharului – pentru că ÎNTOTDEAUNA este una, deși e dificil de văzut, dar aici ține și de filosofia vieții personale. Nu știm să reacționăm (cum trebuie) la “diferit”, mai ales la schimbare drastică. Forțați, însă, unii se pot adapta – dar nu mintal. Minții nu îi place să facă salturi bruște, îi plac mecanismele repetitive, știute. Frica de necunoscut ne paralizează și ne poate face, uneori, monstruoși. Speranța nu e pierdută: mintea se poate modela, calculatorul trebuie hrănit într-un anume fel pentru a produce rezultatele pe care, potențial, le dorim.

Nu intenționez să ridic un piedestal pentru 2020 sau să mă apuc să cert oamenii pe internet pentru că măi oameni buni de ce nu puteți învăța din vremuri de restriște? Problema mea este că eu nu mă mulțumesc doar să înjur un an și să trec mai departe ca gâsca pe apă. Nu e ”eu”. Înjur, bineînțeles, la greu. Și când termin, încep să reflectez. Îmi doresc să îmi fie util. Așadar, așa cum un șarpe își leapădă pielea veche, așa doresc și eu să mă debarasez de greutățile lui 2020, dar să iau pielea nouă cu lecții cu mine.

Pot să spun că nu mi-a fost ușor în acest an, dar sigur nu mi-a fost la fel de dificil ca alții care și-au pierdut, poate, jobul, sau nu mai sunt cu persoanele dragi. (nu îmi doresc să fac comparații, propoziții de genul ”Mi-a fost greu” ar trebui să fie suficiente pentru a nu fi nevoie de dat explicații.) Am pierdut și eu o dragoste la rândul meu, și poate nu am câștigat mare lucru sau nu am făcut mare lucru neapărat, și profesional mi-a fost greu și acolo. Balans viață – muncă, adio. M-am pierdut și m-am regăsit, pe parcursul acestui an, m-am refugiat în liniște sau yoga sau plimbări în natură, când s-a putut. Am avut episoade de anxietate mai crescută, m-am mutat în chirie, am adoptat o pisică, am învățat că totuși nu e nimic în neregulă cu mine (deși a fost nevoie de câțiva oameni ca să-mi spună asta și să o cred cu adevărat). Pe scurt: un an neobișnuit, mai anevoios ca alții, deși am trecut prin ani abrupți și înainte.

Doresc să închei acest capitol al vieții mele fără ură, fără să dau vina pe cineva sau ceva, și echipată cu ceva bagaje, dacă se poate, pentru ce urmează – 2021 nu va fi, brusc, un an diferit la nivel de societate și context global. Să nu uităm că timpul e un artificiu social, uman. De aceea mi-am dorit să scriu și acest articol așa, cumva constructiv, ca să îmi pot antrena mintea să învețe să se uite la lucruri așa cum vreau eu. Sigur, meme-urile sunt amuzante și toate glumele proaste despre 2020 sunt mișto, râzi pe moment și apoi ce? E o eliberare pe termen scurt. Dar pe termen lung… ce învățăm totuși despre noi ca să ne ajutăm… tot pe noi, pe mai departe?

Practic, asta e singura întrebare esențială din retrospectiva acestui an, pe care mi-o adresez mie, dar și vouă: Ce am învățat, cu adevărat important, despre mine sau alții în acest an? Nu mă refer aici la cursuri online sau la cine știe ce noi realizări. Vorbesc despre ființa noastră și abilitățile ei emoționale și mintale de a exista cumva în lumea asta fucked up, dacă tot e să folosesc cuvântul fuck. Viața întotdeauna o să fie grea, hopuri mereu vor exista (mai mici sau mai mari), de aceea încerc să-mi cresc eu atitudinea asta ca să nu mă regăsesc la fundul puțului ori de câte ori dau de greu. De aceea am pus premiza din titlu, pentru că luăm lucrurile considerând că ni se cuvin și bam, când e nașpa, nu știm ce să mai facem cu noi. Dar ce poți să faci când viața e aiurea, după ce ai terminat de plâns? You fight, but with kindness.

Rar pun mâna în foc pentru lucruri, dar sunt sigură că există măcar un singur lucru care a reieșit ca o concluzie sau un moment de ”Aha!” pentru fiecare din nou în acest an. Minim una. Vă provoc să căutați mai multe! De la ”am descoperit asta despre mine”, la ”asta nu e de mine”, la ”ce îmi doresc, de fapt, este….”. Ca un exemplu, câteva zile mai devreme m-am înscris la o sesiune cu Cristi Boldișteanu în care am discutat cu alți oameni (complet străini) despre 2020 și am fost pozitiv surprinsă de atitudinea faină și a altora. Sesiunea poate fi accesată gratuit și aici, dar eu mi-am notat niște lucruri în timpul ei, pe care o să le las aici, în termeni de ce am făcut bine și cum a fost 2020 pentru mine.

2020 a fost un an al descoperirilor la nivel personal si profesional. De testare și extindere a limitelor – și unde nu a mers, să știu că nu e drumul cel bun.

Un an al provocărilor la nivel de anxietate și al trecerii prin ea datorită practicilor de yoga.

Un an de căutări și găsiri și meme-uri. 

Un an de pierderi și câștiguri.

Unul în care mi-am concentrat atenția pe câteva lucruri care îmi plac (hobbies/pasiuni).

Un an de stres și căutarea echilibrului prin mâncat echilibrat, nu dezordonat (deși dezordonat s-a întâmplat de multe ori);

Un an de încercat o viață și mai sustenabilă decât înainte;

Un an în care mi-am dat voie să simt multe lucruri, de la cele mai nobile lucruri pana la cele mai dark și să plâng în voie, nu să-mi înghit lacrimile;

Un an de oarecare claritate pe termen mediu (ce vreau, de fapt);

Un an de apreciere personală;

Un an de pompier;

Un an de skincare cât de cât decent; 

Un an în care am fucking descoperit cum e să te tunzi curly girl (CG);

Un an care mi-a pregătit terenul pentru a mă lansa (ca praștia) pentru ce urmează;

Mi-am recunoscut limitele și am răbufnit de fiecare dată când a fost nevoie, să nu țin în mine;

Am încercat să fac haz de necaz;

Mi-am păstrat bunătatea;

Am adoptat un animal și viața mea e mai bogată acum;

Am mâncat mai puțină carne;

Am scris pe blog / am fost mai activă pe social media;

Am oferit, cât am putut, sprijin pentru colegi la lucru;

Am petrecut timp fain cu mama;

Am învățat să gătesc lucruri noi și am făcut pozele mediocre mai faine;

Mi-am pierdut și redescoperit feminitatea;

Am încercat să-mi țin prietenii aproape.

După toate acestea, îmi este mult mai clar ce vreau de la 2021 și în special, ce vreau de la mine pentru acest an. Poate despre asta în alt articol. Culmea, începusem gândurile pentru 2020 cu o oarecare incertitudine și nu îmi făcusem planuri aproape deloc, pentru că simțeam cumva că va fi un an tranzacțional, intermediar spre altceva. Exact așa a și fost. Motto-ul ales pentru 2020 a fost ”Consistency” și fix pix consistency a fost. Singurul lucru cât de cât consistent pe care l-am făcut a fost să practic recunoștința (îmi instalasem eu o aplicație să mă ajute). În rest, haos. Am acceptat că așa avea să fie, și am reușit, prin odihnă, să trec și peste asta.

2020 m-a învățat lucruri pe care poate alți ani în care am făcut chestii faine și woa, totul super, nu m-au învățat la așa nivel. Totodată, unii oameni au simțit că acest an a fost prea mult și nu au nevoia să ia ceva din el, vor să-l uite cu totul. Și asta e ok, probabil. Nu cer nimănui să fie de acord cu mine. Nu mă încălzește ”Da, Anca, așa e, ai dreptate”. Vreau să văd treaba asta în acțiune. Vorbele… sunt ca literele pe nisip. Se duc cu valul. Doar prin lucrul la noi înșine putem, colectiv, să scăpăm de niște automatisme (e greu —> mă plâng) și să devenim… mai buni.

Scopul meu, ca întotdeauna, e să stârnesc alte idei. Să provoc dincolo de un status quo. Lupa mea e una utilitară, evident – doar că niciodată nu am dorit să fiu persoana care se plânge constant de lucruri și atât. De aceea, da, Fuck you 2020, but also Thank you. Vă doresc multă sănătate, chibzuință, dar și să găsiți o oarecare recunoștință pentru și în viața voastră!

4 comentarii

  1. Foarte rationala atitudinea ta fata de anul asta 🙂 Ar fi bine daca mai multa lume ar intelege asta si sa make the best of what they get. Dar e greu pt noi, oamenii, sa acceptam ca am pierdut controlul si sa ne adaptam. Cred ca a fost totusi o lectie importanta pentru toti.
    Intrebare: ce inseamna „un an de pompier”? Chiar nu stiu :))
    Si eu sunt multumita de mine ca am luat decizii mai sustenabile anul asta. Am fost mult mai constienta de ce anume cumpar, din ce cauza cumpar si de la cine. Si am reusit mai mult de o zi fara carne in fiecare saptamana, ceea ce a fost o surpriza pt mine, mare mancatoare de carne, hehe 😀 Am invatat ca se poate si asa si poate fi chiar enjoyable. Am mai invatat si sa let go of control si sa ma bucur de ce am la momentul respectiv – un cartier verde prin care sa ma plimb, plante de care sa am grija, oameni dragi cu care sa tin legatura, chiar daca nu pot face toate lucrurile pe care le-am planuit.

    1. ‘An de pompier’ e ceva ce zic eu atunci cand ma simt ca la serviciu ard focurile in toate partile si in loc sa ma concentrez sa lucrez la ceva pe termen lung, doar sting focuri (zilnic). 😀 Mai ciudata exprimare, hehe.
      Imi place mult ce mi-ai scris, mai ales partea de sustenabilitate:) Cum ai reusit treaba cu ziua fara carne? (ca mare mancatoare, ma refer) Sunt curioasa ce te-a determinat.
      La multi ani faini:)

  2. Ce fain suna: You fight, but with kindness <3 Si eu am inceput anul anxioasa pt ca nu stiam cum e sa nasti in era covid :))). Am pierdut unele experiente din cauza asta, dar am si castigat chestii f faine. Marius lucreaza mai mult de acasa deci isi vede copila crescand, nu ne viziteaza nimeni, deci 0 stres pt microbi sau facut curat cand nu am chef :))) all in all a fost chiar un an bun si cumva s.au aliniat planetele ca nu stiu ce as fi facut la job pe traininguri in pandemie. Asa ca nu simt frustrare, poate doar pt ca oamenii nu pot sa stea cuminti si sa se gandeasca si la altii cateva luni pt binele colectiv. Oh well, here's to a better 2021!

    1. Imi imaginez tot ce ai scris, Simo:) Suna bine „alinierea” asta ciudata de planete. Inteleg frustrarea cu binele colectiv…si eu ma intreb uneori ce naiba:( Sa avem UN AN! :)) Pupici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *