Un pic de Germania II

V-a lipsit încântătoarea mea persoană ? Da, știu, dar acum am revenit, după cum am promis, cu o continuare a minunatei mele șederi în Germania. Am rămas la Deggendorf, la acel megaștrando-spa, unde am mers cu Ioana, fata celor doi români prieteni ai mătușii mele și cu Bianca, verișoara noastră care are doar 10 ani. Ștrandul avea o cupolă mare care adăpostea majoritatea ”atracțiilor”, dar cuprindea și o parte afară, cu alte bazine. Buuun … când am intrat înăuntru, nu m-am putut abține: Wooaaaauuu ! Chiar era foarte frumos, totul curățel și aranjat, destul de modern, deh.

Ne-am dus într-un vestiar, ne-am dezbrăcat, am pus lucrurile într-un dulăpior … și hai să explorăm locul. Ne-am gândit cu ce să începem oare … și Bianca a sugerat să mergem la topogane. Buun … Am urcat câteva scări până am ajuns la două deschizături de ”tunele”. Îîîîîhhhh, deja mi se făcuse frică. Ați aflat deja, probabil, că nu știu să înot, așa că eu nemaiîncercând vreodată un topogan cu apă, am ezitat puțin. M-am uitat la soră-mea cum mergea cu Ioana și tot veneau copii sau adulți ce își dădeau drumul și eu … așteptam. Bianca mă tot încuraja. ”Hai, Anca, e faaainnnn!” ”Da, Bianca … dar îmi e frică. Cum o să cad eu în apa aia ce mă așteaptă la capăt ? Dacă mă înec ?” ”Te salvez eu, hai.” Eu, însă, ca proasta, am rămas, în timp ce fetița asta neînfricată se ”arunca” pur și simplu pe topogan. Hehe, mai știți ce vă ziceam despre ocazii, ratări etc. ?
Când Bianca s-a întors, insista cu îndemnările ei și atunci mi-am zis: ”Hai, Anca, ce dracu’, se dă Bianca și tu, cal mare, nu ești în stare ?” Așa că am ales unul din topogane, cel fără colaci, că zicea Ioana că acela era mai aiurea. Am așteptat să se facă verde la semaforul de deasupra mea, m-am așezat în fund și gooooo, girrrlll …. Haha, Doamne, a fost atât de tare ! Era un supertopogan cu negru și dungi albe, fosforescente aproape, și cu apă caldă sub mine, care îmi făcea alunecarea mai ușoară … o puteam auzi pe Bianca în spatele meu, ca un ecou, râdeam ca tâmpita și când am ajuns la final, bâldâbâc în apă. Dar n-am pățit nimic, normal, mintea mea era singura ce-mi punea piedici. Mi-a plăcut, am mai mers de 100 de mii de ori, am făcut cu fetele trenulețul, am încercat să mă dau pe burtă, pup, nu mă mai săturam. Și apoi am zis să încerc și celălalt tunel, cel în care trebuia să te pui într-un colac mare. Pffaaaa, cine-a zis că e nașpa ? Doamne, cât mi-a plăcut să mă tot dau, la un moment dat nu mai știam ce să aleg. Vă zic, sigur aș fi regretat dacă n-aș fi încercat.

Apoi când am obosit, am mers în bazinul de afară și Ioana se chinuia să mă învețe să înot. Hopelessly. Dar mi-am luat un burete de-ăla plutitor, și făceam pe peștele cu el. Am făcut scufundări, ne-am stropit, am stat sub un fel de jacuzzi amenajat în apă … ah, a fost o zi perfectă.


Dacă tot sunt la capitolul apă, vă mai povestesc și cum a fost la ștrandul din Straubing, de data asta. În același articol menționat anterior, vă povesteam de experiența voleiului pe nisip. Era și aici un topogan, ioi. Mi-am zis că deja sunt experimentată, și evident, am ochit și drăcia galbenă. Foarte, foarte tare. Pe scurt, m-am distrat de minune cu apa, mai ales în bazinul care te ducea ca un curent, rotindu-te în jurul unei fântâni. 😀


Apoi … am mers de multe ori cu Cătălin într-o altă localitate unde antrena el o echipă de volei. De băieți. Uuuhhhhhhh, dac-ați știi voi, fetelor, cum ne-am clătit ochii cu acei minunați, sportivi, musculoși, superbi … tipi. Ce vreți, băieți, noi n-avem voie ?

Într-o altă zi, ne-a invitat Ioana în oraș, mai spre seară. Am stat la o terasă drăguță, la o masă de lemn, cu lumânări. Ne-am comandat câte un cocktail și tot vorbeam … și la un moment dat, agitație mare pe drumul pietruit din spatele nostru. Nici n-am apucat să mă întorc bine că ne-am găsit înconjurate de o grămadă de bărbați. ”What the …” Vorbeau toți nemțește, nu pricepeam o boabă, și îi văd cu un buchet de trandafiri în mână. ”Ooooo, ce drăguț, acum ne vor oferi flori.” Daaaa, Ioana a scos 2 bănuți pentru un trandafir și apoi ei au plecat voioși. Am rugat-o să ne explice care-i treaba, și ne-a spus că e un fel de obicei ca mirele, înainte de căsătorie, să adune simbolic bani pentru nuntă, oferind flori sau băutură (rom ). Mi s-a părut tare amuzant și când m-am uitat la grupul acelor bărbați din nou, i-am observat spatele viitorului mire. Avea fundul decupat ( era în fundul gol, da ) și un costum alb, haios. Foarte … interesant. :)) Apoi am mers la o altă terasă unde am mâncat, desigur, înghețată. Era o gelaterie italiană, tare bună. Mai târziu, aproape de ora 12, am vrut să mai mergem într-un alt loc, dar totul era închis, și ne-am întrebat de ce. Am aflat, astfel, că localurile închid afară, ca oamenii să nu facă prea multă gălăgie. Așa că am ales un soi de restaurant drăguț, luminat discret, unde am văzut că au bere țuț nemțească. Eu, băiat de băiat, mi-am luat una din aia neagră. Mi-a plăcut, și am păstrat ( cum îi zice ? ) asta ce vedeți în poză. Suportul de carton.


Odată, am fost acasă la Cătălin și Emi, am dormit acolo peste noapte și apoi a doua zi ne-am înapoiat pe jos înspre Straubing. Ne-am plimbat puțin în sat, eu cu amărâtul de Nikon, imortalizând căsuțele primitoare de pe marginea drumului. Apoi când am ieșit la șosea, am mers mereu pe drumul de lângă el, unul drept care ne ducea către Straubing – 5 km.

Într-o altă seară am mers la cumnații Mihaelei, care au și ei doi copii. Ne-am distrat, au făcut grătar, am stat pe un șezlong în grădina lor uriașă, simțind sub tălpi iarba proaspăt tăiată.

Cred că v-am povestit cam tot. 🙂 Ce să mai zic, m-am simțit extraordinar de bine, am petrecut un timp minunat. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa. Da’ fix așa.

0 comentarii

Lasă un răspuns la carbon14 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *