Dacă încă nu ați auzit de Art Encounters și dacă nu știți atât de multe despre orașul Timișoara, poate e momentul să aflați. Cu toate că sunt timișoreancă și locuiesc aici de muuuuulți ani (27 de u), parcă mereu aflu și descopăr ceva nou prin Timișoara, din ce a fost vechi și, pesemne, uitat. Și ce ocazie mai bună să (re)descoperi orașul decât prin artă (mai ales artă contemporană)? Așa că ieri, într-o zi frumoasă și caldă de toamnă, am pornit cu mintea deschisă de a mai învăța ceva despre ”bătrânul” oraș.
Duminică am participat la un tur de arhitectură cu bicicleta, organizat de Tur de Arhitectură, un proiect cultural nonprofit din Timișoara, în care am văzut câteva lucrări de artă din cadrul Bienalei Art Encounters, expuse în diverse locuri din urbe. Îmi place foarte mult ideea aceasta de puzzle, de piese așezate separat, care împreună fac un tot, un tot care te îmbie la reflecție, la joacă, la creativitate sau nostalgie personală. Artiștii din cadrul Bienalei sunt dinamici, prezenți, au venit și au lăsat (în unele cazuri) amprenta directă în multe spații din oraș, despre care vă povestesc mai jos. Arta merge dincolo de o pictură de Rembrandt, e vie, nu stă într-un muzeu așteptând să fie admirată, ci se integrează în comunitate ca o pârghie de inspirație.
Te face să te întrebi De ce, Cum, Ce, acel ”Ce a vrut să spună autorul” de mai devreme, sau artistul, în cazul acesta. La multe dintre aceste întrebări ne-a răspuns Cristian Blidariu, arhitectul care a ghidat turul, un om care mi-a părut pasionat de Timișoara și de cultură în general. (de altfel, puteți citi multe articole cu perspective faine despre oraș ale altor contribuitori și pe blogul Turului de Arhitectură, vă recomand)
Să trec odată și la ce am văzut, nu? :)) Aș vrea să pun în evidență 3 obiective din cele 6 vizitate, deoarece vă las și pe voi să le descoperiți pe restul. Primul este al turcului Ahmet Ögüt, o pictură pe Mărășești, pietonala din centru, ce face legătură cu propria noastră origine/influență otomană – să nu uităm că Timișoara a fost sub stăpânire otomană timp de aproximativ 200 de ani, prin secolele 15-16. Desenul pare că se ivește de sub asfalt, dezvelind un trecut poate uitat și neînțeles, al unui oraș trecut prin atâtea culturi, ce se bate cu pumnii în piept că are o identitate culturală ”diversă și tolerantă”. Atât de tolerantă încât desenul, reprezentând un membru al Partidului Socialist Otoman și una din primele feministe din Turcia, a fost vandalizat cu niște cruci albe. Nu ne știm trecutul, dar nici ne interesează.
A doua lucrare este expusă în holul Universității de Vest și reprezintă o adunătură de … scaune și mese. Poate ați fi surprinși și v-ați întreba ”Doamne, dar orice este acum artă?”, însă aranjamentul este chiar simpatic și scopul lui e de a scoate în evidență contraste sau asemănări dintre diverse personalități din Timișoara, un fel de ”breaslă”, dacă vreți să-i spuneți așa, prin scaunele și mesele lor împrumutate pentru durata Bienalei. Conceptul e implementat de Haegue Yang, o artistă din Coreea de Sud, și îmi place că poate fi replicat oriunde în lume (a și fost, de altfel). Și de fiecare dată relevă ceva nou. Nu-i așa că e interesant?
Nu în cele din urmă, mi-a plăcut mult mozaicul realizat de Dan Acostioaiei într-un gang din Gara de Nord, un mozaic nostalgic, aș zice, ce trimite la Siria bogată și culturală de demult, când tatăl lui Dan lucra ca inginer acolo, și îi trimitea vederi poștale. Paralel, Gara noastră de Nord din vremuri, o clădire deosebită pe atunci, comoară arhitecturală, a fost și ea distrusă în bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, așa cum și vestigiile culturale ale Siriei au fost distruse în urma conflictelor recente. Mi s-a părut o lucrare atât frumoasă, cât și cu un mesaj puternic – ce lăsăm, de fapt, în urma noastră, ca oameni, și de ce distrugem cu atâta îndârjire?
Îmi propun să vizitez, până la finalul Bienalei, și alte lucrări de artă expuse prin Timișoara, în diverse locații (de la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, la Casa Tineretului sau Parcul Botanic) și să mă bucur de arta ce ne înconjoară. Vă încurajez și vă recomand călduros să urmăriți atât evenimentele Bienalei, cât și evenimentele Turului de arhitectură. Bienala e la a treia ediție, dar cumva nu am reușit să particip la edițiile anterioare (cine știe ce făceam pe atunci, mereu există un motiv :P), așa că mă bucur că am acum ocazia să mai învăț câte ceva.
De asemenea, și Asociația Culturală Contrasens organizează activități legate de Bienală în această perioadă, vă invit să urmăriți și programul lor, mai ales cele dedicate copiilor/elevilor. Menționez că totul e gratuit. Nu trebuie decât să vă înscrieți sau să dați vorba mai departe. 🙂 Câteva exemple de activități faine: turul despre natură și ecologie în artă, serii de lecturi cu adolescenții pentru a explora împreună gânduri și idei care îi preocupă, ateliere de gândire critică prin artă și atelierele pentru copii – Care-i faza cu arta contemporană?
Aștept să-mi spuneți dacă ați participat la vreun eveniment din cadrul Bienalei sau dacă v-a impresionat ceva anume, sunt curioasă ce părere aveți. Până la următorul articol, vă salut călduros într-o zi cam friguroasă de toamnă, e drept. 🙂