”Ce a vrut să spună autorul” a fascinat dintotdeauna audiența dornică de interpretare și validare a percepțiilor proprii, de a avea dreptate sau claritate. Coroana de minuni a lumii are din ce în ce mai puțin mister. Fenomenul are un echivalent și în cinematografie: ”Oare ce a vrut să spună regizorul?” Ieri, am avut privilegiul (mulțumesc frumos!) de a auzi direct ce a vrut să transmită regizorul Mihai Olteanu prin filmul Monștri, un film românesc distribuit de Transilvania Film și premiat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ce va fi lansat în 27 septembrie și la CinemaCity.
Mă interesează mai puțin detaliile organizatorice, mai mult cele practice. Nu vreau să vă spun despre ce e vorba în Monștri, unde m-am regăsit, cu ce m-a surprins, dacă mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. Aș vrea să cred că … l-am înțeles. Și am mai înțeles (deși demult, drept e) că nu toate filmele sunt fericite și că există și un rol al filmelor încărcate de emoții chinuitoare – de ancorare.
Mihai spunea că filmul se construiește ca un puzzle, și chiar așa a fost. Începe lent, un pic greoi pentru gustul meu, dar cu răbdare și atenție… ”ajungem și acolo”. Nu e pretențios, sunt cadre simple, ce zăbovesc pe chipurile actorilor și emoțiile lor. Tăcerea, deși uneori insuportabilă, are rostul ei.
Nu vă speriați de cuvântul ”tristețe”. Filmul mi s-a părut unul destul de trist – având în vedere și titlul, nu-i așa? – cu monștri de toate soiurile, de la oamenii de pe stradă, oamenii necunoscuți, cuplul din relație, familia. Zilnic ne luptăm cu monștri – dar ce faci când ei sunt atât de aproape de tine? Când monstrul ești chiar tu, doar pentru că societatea așa consideră?
Mi s-a părut că lumea a căutat prea multe explicații… din nou: pentru gustul meu. Cred că unele lucruri nu trebuie interpretate și pot fi lăsate așa cum sunt. Altfel, strică magia atmosferică. De ce trebuie totul să se încadreze în niște tipare? ”El a zis așa… deci înseamnă asta.” ”Ea a făcut așa… deci trebuie să semnifice asta.” Suntem înnebuniți după semne și simboluri. În Monștri, e unul însemnat: infidelitatea. Sună dur, ca o bardă lăsată brusc să despartă asfaltul și … bazaltul.
Dar e altfel, să știți. Și să aveți mintea foarte deschisă. E un film curajos, ce trebuie procesat prin propriile filtre, nu prin ”Ce a vrut să spună regizorul”. Dar VOUĂ, ȚIE … ce ți-a spus, de fapt?
