Trăiește viața ta, nu a altora

Cea mai mare bogăție a mea e mintea în continuă învățare. Cu (aproape) fiecare carte citită, simt că devin mai bună, mai versată, că mi se dezvoltă perspectivele ca aluatul de cozonac lăsat la dospit. De cele mai multe ori, uit conținutul exact a ceva ce am citit, însă rămân multe lecții cu mine. Când consider că e important, scriu aceste perspective din cărți aici pe blog. Ca să-mi amintesc, citesc. Acum e cazul cu cartea lui Glennon Doyle, Untamed.

Glennon își povestește fragmentat viața în această carte, la un nivel intim și personal și mi se pare că este foarte reprezentativă ca principii pentru toate femeile care în viața lor s-au făcut ”mici”. S-au ascuns, s-au diminuat pe ele însele ca să facă loc lui ”așa trebuie” sau bărbatului din viața lor, sau cărora le este teamă să fie autentice de frica etichetelor societății. Sigur, viața lui Glennon nu este taman un exemplu de personalitate de aur și asta trebuie acceptat încă de la început: nu este mama perfectă, adultul perfect și nicidecum soția perfectă, nu veți găsi pași despre perfecțiune și dacă vreodată o să scriu vreo recenzie despre asta, îmi puteți spune să-mi închid blogul. Însă, după 40 de ani de viață, când anxietatea și trauma i-au atins cele mai înalte cote, dar și când a simțit că s-a îndrăgostit cu adevărat (de o altă femeie), a decis să se lase să … fie. Nu viața ei e importantă aici sau cine este ea ca om (personal, am încercat să o urmăresc pe instagram și nu mi-a plăcut), ci ideile care ies din mina cărții când a luat această decizie și cum a arătat procesul ei.

Mesajul esențial pe care aș vrea să îl transmit mai departe din Untamed este despre trăirea propriei vieți așa cum vrem noi, nu cum vor alții. Oamenii întotdeauna vor dori să ne trăim viața într-un fel sau altul, dar cred că asta are un cost prea mare pe care nu ar trebui să îl acceptăm: fericirea personală. Cred că Glennon, prin exemplul personal sau al copiilor ei, reușește să aducă în discuție astfel de idei sau poate să provoace astfel de gânduri. Unii oameni se vor mulțumi sau chiar vor prefera o fațadă superficială, dar sunt și alții care vor partea autentică și reală din cine suntem cu adevărat, nu un teatru ieftin fără substanță. 

Atunci când cedăm regulilor celor din jur, mai ales ca femei, ne pierdem fărâme din sufletul nostru, fără să existe vreun Hansel sau Gretel care să vină să le ia în traistă. Nu a zis nimeni că e ușor, dar nici nu trebuie neapărat să fie greu. Este un enunț în carte cu care nu sunt de acord ”We can do hard things”, care pare un fel de mantră a ei: putem duce la îndeplinire lucruri grele. Sigur… putem, dar ce trebuie? Ar trebui să ne facem viețile cât mai ușoare se poate, nu să ne împovărăm cu cine știe ce mizilicuri – ”ce-a zis ăla, ce-a zis aia, dacă o să dezamăgesc, dacă nu o să-i placă, așa au zis părinții, așa a zis șeful etc.”. A cui viață o trăim, până la urmă? A altora, sau a noastră? De ce trebuie să-i mulțumim cu orice preț pe ceilalți, dar pe noi nu? De ce suntem PE ULTIMUL LOC?

”We tell our children that brave means feeling afraid and doing it anyway, but is this the definition we want them to carry as they grow older?

When she is seventeen, headed out in a car driven by her teenage buddy, saying she’s going to the movies but actually going to that kegger down the street, imagine calling to her, ‘’Bye, babe! Be brave tonight! What I mean by this is: If you’re in a scary situation, and you feel afraid to do what your friends are encouraging you to do – I want you to ignore that fear and do it anyway! Just plow right through that gut instinct of yours!”

No. That is not the understanding of brave I want my children to have. I do not want my children to become people who abandon themselves to please the crowd.

Brave does not mean feeling afraid and doing it anyway.

Brave means living from the inside out. Brave means, in every uncertain moment, turning inward, feeling for the Knowing, and speaking it out loud.

Since the Knowing is specific, personal and ever changing, so is brave. Whether you are brave or not cannot be judged by people on the outside. Sometimes being brave requires letting the crowd think you’re a coward. Sometimes being brave means letting everyone down but yourself.’’

“…the way others respond to your confidence is not your business. Your business is to stay loyal to you. That way, you will always know that those who do like and love you are really your people. You’ll never be forced to hide or act in order to keep people if you don’t hide or act to get them.

To be brave is to forsake all others to be true to yourself.

That is the vow of a confident girl.’’

Care este cel mai frumos lucru ce se poate întâmpla dacă ne urmăm vocea interioară? Poate ar trebui să ne gândim la asta mai des, în loc să fim conectați mereu la exterior – ce face și spune lumea. Cumva, de asta îmi place și titlul cărții, ”De neîmblânzit”, pentru că trimite la ideea la a ieși din cușca în care vor cei din jur să intrăm și să ne păstreze. Nu cumva să ne spunem părerea, nu cumva să ne opunem, nu cumva să avem ceva de zis. Cuminți, la locul nostru, totul va fi bine. Ei bine, nu!

“Tish: Chase wants me to join the same club he joined in middle school. I don’t want to.

Me: So don’t.

Tish: But I don’t want to disappoint him.

Me: Listen. Every time you’re given a choice between disappointing someone else and disappointing yourself, your duty is to disappoint that someone else. Your job, throughout your entire life, is to disappoint as many people as it takes to avoid disappointing yourself.

Tish: Even you?

Me: Especially me.’’

Într-o fostă relație mi s-a zis des ”M-ai dezamăgit.” Dacă de la părinți nu prea mi s-a spus asta, faptul că cineva care se presupune că mă iubea mi s-a adresat așa m-a șocat și m-a făcut să mă rușinez și chiar să mă scuz pentru cum sunt eu ca om. Asta deși nu mă simțeam vinovată sau dezamăgită eu însămi cu mine cu absolut nimic. Și… cum să spun, sunt un fel de pita lui Dumnezeu deseori. 🙂 De atunci, am învățat să știu mai bine. Cât timp ne putem întoarce la noi înșine în pace, e bine.

Bineînțeles că nu este ușor să trăiești așa, conform valorilor tale, când e multă gălăgie în jur și toată lumea are o părere. Parcă toată lumea e ocupată să intre cu bocancii în viața altora, mai puțin în a lor și să-și vadă de propria fericire. Poate că necesită curaj, timp, pași mărunți și multă sinceritate, dar niciodată nu e prea târziu. Mie toată viața mi s-a spus că sunt arogantă, deși deseori era doar un semn de încredere în mine. Cu siguranță mi-ar plăcea ca încrederea aceasta să inspire, nu să ”put people down”. Dar asta înseamnă să mă concentrez în continuare pe viziunea mea despre viață, pe ce pot să fac și cum sunt ca om, fără a lăsa exteriorul să pătrundă în grădina mea bine aranjată. Cu spini, evident, dar a mea.

I have been conditioned to mistrust and dislike strong, confident, happy girls and women. We all have. Studies prove that the more powerful, successful, and happy a man becomes, the more people trust and like him. But the more powerful and happy a woman becomes, the less people like and trust her. So we proclaim: Women are entitled to take their rightful place! Then, when a woman does take her rightful place, our first reaction is: She’s so… entitled. We become people who say of confident women, ‘’I don’t know, I can’t explain it – it’s just something about her. I just don’t like her. I can’t put my finger on why.

I can put my finger on why: It’s because our training is kicking through our subconscious. Strong, happy, confident girls and women are breaking our culture’s implicit rule that girls should be self-doubting, reserved, timid, and apologetic. Girls who are bold enough to break those rules irk us. Their brazen defiance and refusal to follow directions make us want to put them back into their cage.”

“We say, ‘’I feel like’’ instead of “I know”. We ask if our ideas make sense instead of assuming they do. We apologize for… everything.”

Astfel, vă recomand cartea (e tradusă și în românește) pentru câteva reflecții și întrebări despre de ce naiba să nu începem să ne eliberăm de varii condiționări din jur. Am simțit că mi-am reconfirmat câteva lucruri citind-o, că am mai adăugat câteceva la încredere. Ca valoare artistică nu e cine știe ce, e destul de simplist scrisă, dar repet că sunt câteva idei care merită parcurse. Și sper să simțiți foarte mult că sunteți ceea ce sunteți pentru că așa doriți să fiți, nu pentru că alții doresc asta. 🙂 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *