Mâncarea: Între agonie și extaz există echilibru (P)

În ceea ce privește mâncatul, între agonia dietelor, nutriției slabe sau excesului și extazul poftelor și bombelor culinare, există un echilibru: relația corectă cu mâncarea. Nu putem dezlipi mâncarea de noi și de corpul nostru, dar mai ales – de emoțiile din noi, ca o entitate de sine stătătoare. Tot ce filtrează creierul (sau intestinul, care e mai inteligent decât credem!) e în strânsă legătură cu simțurile noastre și activitățile de zi cu zi. Când am primit provocarea acestei teme de la Ancuța (din spatele programului Emoții în farfurie), m-am entuziasmat! Asta pentru că am o relație lungă cu mâncarea și împreună am trecut prin multe. 🙂

Firește, nu pot să povestesc despre această experiență decât printr-o lentilă personală, așa cum am mai documentat-o, pe alocuri, aici pe blog. Pentru partea de extaz, mâncarea pentru mine a reprezentat mereu o formă de plăcere, dincolo de partea utilitară a faptului că trebuie să mă hrănesc. Uneori, extazul lua forme de mâncat prea mult, pentru că era ”prea bun”, sau ciugulit și gustărit de multe ori pe zi. Iar pentru agonie, era mai multă dramă la mijloc: mâncat pe ascuns, mâncat prea puțin, mâncat vinovat, mâncat de tristețe, nemâncat de tristețe și așa mai departe. Iar în tot acest proces…corpul meu era ”tras” în toate părțile, la fel și stima de sine. Nicicum nu era bine. Din păcate, a trebuit să ajung la o problemă gravă de sănătate acum 6 ani ca să mă întreb… ce nu fac bine?

Cu siguranță, dimensiunea culturală are rolul ei în relațiile noastre cu mâncarea – ”Hai maică, mănâncă tot din farfurie, hai mai mănâncă și asta, dar ce, nu-i bun ce-am făcut, nu-ți place, de-asta nu mănânci?” etc. Așadar, de multe ori ne regăsim că am mâncat să satisfacem pe cineva, pe oricine, dar nu pe noi. Mi s-a întâmplat asta, dar m-am răzvrătit mult asupra acestor cutume, și așa mi-am căpătat apelativul de ”mofturoasă”. Mai târziu, m-am opus și tradițiilor cu multe mâncăruri de sărbători, când am realizat că nu mai aștept masa de Crăciun

De-a lungul timpului, am făcut diverse experimente sau chiar am încercat felurite lucruri, pentru a afla mai multe despre mine în relația cu mâncarea, dorințele sau fricile mele și propria percepție asupra persoanei mele. Am mâncat 6 săptămâni fără zahăr adăugat, am început să țin „Lunea fără carne”, am descoperit cel mai bun burger din Berlin, dar și mâncarea internațională și câte și mai câte. Multe din ele au fost mai degrabă provocări mintale, de genul ”eu înainte nu mâncam asta…” sau ”înainte nu aș fi asociat aceste două alimente”. Am explorat gusturi și texturi și mi le-am format ca atare, cu o minte foarte deschisă față de tradiționalismul deprins din familie. 

Mai degrabă dinspre agonie, de la mâncat haotic și în necunoștință de cauză (sigur ați mâncat măcar o dată o cutie de înghețată după o ropotă de plâns), prin observarea obiceiurilor mele și emoțiile ce intrau în ea, mâncarea a devenit din ce în ce mai mult un extaz. Preferințele s-au dezvoltat din belșug, odată cu evoluția mea ca om și odată cu stăpânirea a cine sunt și de ce fac unele lucruri. Asta după ce, repet, am fost la un prag nefericit de a-mi da duhul, fiind și supraponderală la acea vreme. Nu mă simțeam bine deloc cu mine. Dar extazul poate fi și el o extremă. Adică de ce să mănânci consecutiv două felii de cheesecake făcut de tine, dacă una satisface îndeajuns pofta și nevoia de autoapreciere? (”ce bună mi-a ieșit!”) Oare e și altceva la mijloc?

După suișurile și coborâșurile cu experiențele de mâncare și propriile limitări sau bariere depășite, am realizat că îmi place să gătesc și să experimentez în bucătărie. Așa a început și pagina de instagram ianca.food, unde îmi place să documentez ce mai pregătesc culinar. Am început să ”condimentez” preparatele cu creativitate, eu nefiind, în general, foarte creativă, și am cultivat un oarecare simț estetic. Am învățat să echilibrez extazul, în timp. De multe ori mă întristam dacă nu îmi ieșea o anumită rețetă, și am lucrat greu să nu îmi asociez eticheta ”nu îndeajuns de bună”. M-a făcut asta să încerc să fac un sos de caramel de 5 ori? Desigur. Dar acum nu mă mai supăr dacă ceva eșuează și înțeleg că nu are legătură cu mine ca persoană.

Din ce am scris până acum, poate vă dați seama că cele de mai sus sunt rezultatele a multor introspecții și întrebări despre un ritual foarte important al vieții, dar și al vieții mele. Ador să merg la restaurante să încerc lucruri noi, dar și să gătesc pentru familia mea și asta nu se va schimba niciodată. Dar sunt mai în control cu ceea ce consum și cu modul în care mă simt atunci când consum, poate primordial din motivul că nu vreau să mor așa tânără, deși sună macabru. Niciodată nu am ținut diete și nu cred în ele, în continuare încerc să caut acel echilibru nutrițional despre care vorbeam mai sus. Asta înseamnă să fiu totodată conștientă de ceea ce și de ce mănânc, să accept dacă uneori ”calc strâmb” și să nu îmi pedepsesc corpul pentru anumite alegeri. Am acum curajul să mă privesc în oglindă cu mult drag, fără nici o judecată.

Toate acestea nu le-aș fi putut realiza fără conștientizări setate cu intenție, de-a lungul anilor și fără a încerca, prin explorare, să mă înțeleg mai bine, după diverse evenimente fie fizice (de sănătate sau sex), fie emoționale (despărțiri, amăgiri, bucurii). Astfel, când Ancuța a venit înspre mine cu întrebarea ”De ce mănânci când mănânci?” prin cartonașele Emoții în farfurie, știam că am … multe răspunsuri pentru asta. 🙂 Eu le văd ca pe un prim instrument de ”gamification”, care îndeamnă la introspecție într-un mod jucăuș și blând. Cred că nu doar persoanele cu kilograme în plus pot beneficia de ele, mi se par utile pentru analiza oricăror relații cu mâncarea.

Aș vrea să vă ofer și vouă ocazia pentru astfel de realizări sau povești personale, fie ca proces individual sau în terapie, așadar, cu codul ianca15 aplicat coșului pentru un pachet de cartonașe, beneficiați de 15% reducere până în 24 August inclusiv. Vă recomand totodată să urmăriți și pagina de Facebook a acestui program, mereu sunt postări utile sau de bine. Sper să vă ajute să găsiți acel echilibru la care toți râvnim. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *