Bună să vă fie inima, cititorilor! 🙂 (parcă-mi place să salut oamenii la început de articol) Șad pe verandă azi, că e o zi frumoasă, și vă povestesc așa: Uneori, mă satur de răutăți gratuite din partea oamenilor, venite așa, doar ca să fie. Nu că n-aș fi și eu rea câteodată, dar am gândul ăsta pe care l-am învățat de mică, probabil în cei 7 ani de acasă: întotdeauna să lași loc de bună ziua, orice-ar fi. Iar asta se traduce prin: comportă-te decent cu oamenii, și nu le da motiv să îți dorească răul.
Nu vreau să spun nici ”să nu facem rău, pentru că nu știm niciodată când se întoarce”, pentru că a avea o atitudine educată nu ar trebui să fie condiționată de consecințe viitoare. Poate nu am dat multă atenție acestui ”detaliu”, de a lăsa loc de bună ziua în viața mea, însă zilele acestea, mi-am amintit (într-un mod pozitiv). Probabil că sunt oameni cărora nu le-am lăsat loc de bună ziua și posibil să regret asta (nu am idee, încă), dar cu siguranță sunt oameni care nu credeam că o să miște vreodată ceva pentru mine. Iar asta pentru că am fost ignorantă, și m-am trezit deșteaptă, și am judecat, sau nu m-am gândit că vreodată ar conta. (ce urât din partea mea..) Iar ei îmi demonstrează greșit, și pentru asta sunt recunoscătoare.
Oh, cât de important e acest loc de bună ziua! 🙂 Nici nu presupune un efort măreț, ci doar o atenție mai mare la propriul nostru control al emoțiilor. Uneori ne vine poate să înjurăm autoritățile, secretarele, care se comportă execrabil cu noi, dacă au momente sau zile proaste. Știu că scuzele pot fi multe, dar de ce o răutate gratuită din partea noastră ar fi scuzabilă? (Un exemplu banal, poate nu cel mai potrivit, dar m-a șocat: uneori circul fără bilet, căci sunt o rebelă; și deseori când mă mai prindeau controlorii, mă revoltam, deși era vina mea, dar așa mă comportam; ultima dată când s-a întâmplat asta, am vorbit și m-am purtat atât de frumos, încât domnul controlor m-a lăsat să merg pe jos. O zi întreagă m-am gândit la asta…) Cred că, de fapt, despre ce vorbesc eu aici e un minim de respect. Poate că într-adevăr, respectul se câștigă, dar ce-ar fi ca respectul să fie ”by default”? Iar asta să însemne pur și simplu: să fii civilizat, cu bun-simț, să nu te bântuie imaginile dușmanilor noaptea. :)) Mai observ pe unele bloguri ale marilor bloggeri din România (ehem), cuvinte aruncate ostentativ, și replici de băieți deștepți, pentru că deh, cine suntem noi. Mediile acelea, sincer vă spun, sunt violente pentru mine. Nu vreau să încurajez agresivitatea și mă mir cum rezistă comunitățile din jurul lor, așa crescute pe ”hate”.
Nu concep să nu-mi respect cititorii, chiar dacă aceștia mă înjură (momentan nu mă înjură nimeni, o fi de bine, o fi de rău?). Și nu concep nici să nu ne tratăm totuși ca oamenii, cât timp nu ne-am făcut unul altuia un rău din acela irecuperabil. Zic asta pentru că nu sunt nici eu o puritană și-mi vine să-i boxez pe unii cu peretele, dar nu știu … cred că merităm totuși respect. Un bună ziua fără resentimente.
Se mai întâmplă ca atunci când le răspundem oamenilor cu bunătate / sau simplu respect (hai să nu întind coarda încât să cer bunătate), aceștia se blochează. Se fofilează, se fâstâcesc și nu știu ce să mai spună, nu se așteptau. Agresivitatea lor nu concepe dramul de respect, iar acesta vine ca un șoc. Îmi propun să șochez mai des oamenii prin respect și chiar bunătate, chiar dacă uneori îmi vine să le fac cunoștință cu o parte a mea mai puțin drăguță. 🙂 Să pot să-i rog ceva dacă am nevoie vreodată, sau să nu mă simt nevoită să ocolesc strada dacă trec pe lângă ei, din teama sau rușinea de a adresa ”Bună ziua” și poate un zâmbet, sau pur și simplu, fără motiv. 🙂
