Ready, Steady, St … raja!

Probabil ( de fapt, mai mult ca sigur ) acesta este unul din ultimele articole scrise săptămâna aceasta pentru că, pentru căăăăăă …. voi merge la banchetul mic laaaaa Strajaaa! Deşi iniţial hotărâsem, împreună cu colegii, ca destinaţia să fie Predeal, din cauza faptului că totul este relativ, ne`am schimbat opţiunea. Am emoţii, da, sper să fie totul bine şi să petrecem cum ştim noi :)) şi să fie zăpadă! O să fac multe poze şi mă voi “îndura” de voi şi o să postez câteva aici, ( cele mai reuşite ) pentru că ştiu că unora le place … nu jazz`ul, ( sau poate că şi jazz`ul, da` nu acum ), ci le place să vizualizeze.  Parcă voiam să scriu mai multe când m`am gândit să încep articolul, dar brusc, s`a făcut vid în partea asta. Sper să mă întorc teafără!

Aşa cum v`am obişnuit, scriu despre mai multe lucruri în acelaşi articol, uneori schimbând total subiectul. Aşadar, în week`end, mama mi`a reproşat un lucru hmm … ce ţine de politeţe. A observat ea aşa că nu salut dimineaţa când mă trezesc. “Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu ..” dimineaţa sunt mai mult decât somnoroasă. Mă plimb ca o somnambulă prin casă, ( adică îmi târâi corpul ) incapabilă să scot vreun sunet. Eventual gesticulez. Nu ştiu, efectiv nu pot să vorbesc … parcă am înghiţit un arici şi nu îmi ies cuvintele. Mai mult decât atât, abia deschid ochii. Nu, nu pot să fac cruzimea să mă spăl cu apă rece pe ochi, aia urmează după ce îmi revin puţin, când îmi curăţ faţa dimineaţa. Maşinal, mă îmbrac, îmi fac ghiozdanul, îmi aranjez părul, îmi scot i`pod`ul din buzunarul fâşului meu lung, apoi plec. Dacă nu ar fi muzica, dimineaţa ar fi un chin pentru mine. Oricum se transformă într`o tortură când întâlnesc pe cineva cunoscut şi TREBUIE să îl salut. Infernul vine atunci când sunt nevoită într`adevăr să vorbesc cu persoana respectivă, lucru ce`mi displace, indiferent de cine ar fi vorba! Poate nu ar pricepe dacă i`aş explica faptul că e o problemă pentru mine să vorbesc cu ea, oamenii de obicei au tendinţa de a înţelege totul greşit, astfel că sfârşesc sfârşindu`mă pe mine prin a vorbi. Din fericire, asta se întâmplă foarte rar. Curios lucru, abia când ajung la şcoală mi se dezleagă, miraculos, limba. Presupun că nu toată lumea e perfectă, deci îmi îngădui acest mic, UNIC, defect. :))

Am văzut filmul “500 Days of Summer” … drăguţ, romantic etc. ( pentru fete 😛 ) şi vă las, desigur, un cântec de “see you soon”, dar nu adio :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.