Azi, în timp ce beam un pahar de bulion făcut de mama, mă gândeam ce bune sunt produsele alimentare tradiţionale sau naturale. Exemple ce îmi vin în minte: tăiţei de casă, ouă de casă, murături oţetite ( nu cu Gelfix clasic – nu mai au gustul ăla acru ), gem ( marmeladă ), compot, zacuscă ş.a.m.d. De ce? Păi e simplu … sunt naturale şi considerabil mai bune. Gemu` ala de la magazin zici că`i piftie, şi castraveţii muraţi parcă au gust de tablă. Bineînţeles că noi la oraş nu suntem la sat ( evident – aşa cum iarna nu e ca vara ), şi că nu ne putem procura întotdeauna lucrurile astea, dar … există, totuşi, oameni de la sat care vin în piaţă cu telemea, smântână, ouă etc. şi le vând – trebuie doar căutaţi. Mi se pare aşa că totul se plasticizează mai nou, gusturile nu mai sunt aceleaşi, se adaugă o grămadă de conservanţi şi se pierde adevărata savoare! Aşa că, vă recomand, dacă aveţi bunici pe la sate sau care au casă cu grădină şi animale, profitaţi …
În altă ordine de idei şi rămânând la gastronomie, vă sfătuiesc să NU încercaţi vreodată să combinaţi budinca de ciocolată cu cea de vanilie, pentru că nu iese bine! :)) Am făcut`o eu, ca să nu repet de două ori acelaşi lucru, şi nu a ieşit atât de gustos pe cât ar fi ieşit dacă le`aş fi pregătit separat … deci ascultaţi aici la tanti sfat din experienţă !
Trecând la altceva, m`am uitat la niște filme pe la începutul săptămânii. Am văzut The Commitments care mi s`a părut drăguţ … The Ten – o absurditate de film, Closer nu m`a încântat prea mult – o tâmpenie englezo-americană cam porno ( deşi a jucat Jude Law, nu se iartă :)) ) şi, în sfârşit, ceva ce mi`a plăcut, Constantine – pentru cei cărora le plac chestiile mistice, e destul de interesant ( bineînţeles, Keanu Reeves e mortal ). Am fost şi la film la Sherlock Holmes, şi pot să spun că nu regret. Robert Downey Jr. e genial ( şi Jude Law joacă bine ! 😛 ) şi filmul are o poveste faină. Cel puţin eu am fost mulţumită. Abia aştept să apară Agora, Dear John, Valentine`s Day, The Imaginarium of Dr. Parnassus şi câte altele … 😀 .
Trebuie să daţi click pe următorul link MUSAI, pentru că e ceva foarte tare: Arsenal Park . Citiţi şi articolul cu Consiliul Local al Tinerilor, dacă vreţi, dar uitaţi`vă la filmuleţ. Poate nu aţi auzit de Arsenal Park, e ceva nou în România, dar merită să aruncaţi o privire. Un parc ce se întinde pe 80 de hectare, imitând condiţiile unei adevărate tabere militare. Poate e puţin excentric pentru unii, cu toate condiţiile oferite acolo, gen … dormitul într`un tanc ( e special amenajat, don`t worry – pentru fiţoşi există, însă, şi vile amenajate ), dar are şi piscine, terenuri de golf sau spa`uri. Cred, totuşi, că imaginile spun mai multe şi oferă o viziune mai amplă asupra locului respectiv.
Înainte să închei articolul de azi, vreau să menţionez o ştire care pe mine personal m`a emoţionat: doi piloţi, unul român, altul american, s`au întâlnit după o sută de mii de ani ( adică aproape 66 de ani ). Nimic interesant, până acum, dar să vă zic: cei doi au “luptat”, sau mai bine zis şi`au dirijat avioanele să se atace reciproc, în timpul celui de`al Doilea Război Mondial. Românu` nostru, Ion Dobran, aproape că i`a nimicit avionul americanului Barrie Davis ( acesta însoţea bombardierele americane pentru distrugerea câmpurilor petroliere de la noi din ţară ), din cauza asta fiind obligat să aterizeze forţat în Ucraina. Mă rog, avionul pilotului român a fost avariat şi el, apoi, de un alt avion din escadrila americană, fiind de asemenea nevoit să facă acelaşi lucru ca şi duşmanul său rănit. Deşi în vremea aceea românii erau inamicii americanilor, au devenit, în scurt timp, aliaţi, luptând împotriva forţelor naziste. Ciocnirea celor doi piloţi este cunoscută în istorie drept “the dog fight”, şi trebuie să ştiţi că Ion Dobran nu era un amator: avea gradul de locotenent aviator în Forţele Aeriene Române. Acum are rangul de general de flotilă aeriană, în retragere, fiind decorat şi cu Ordinul Steaua României, Ordinul Coroana României şi Ordinul Virtutea Aeronautică. Revederea celor doi a fost posibilă datorită fiului lui Davis, acesta ştiind de dorinţa tatălui său de a îl privi în ochi pe cel care era cât pe ce să îi ia viaţa. Frumos, nu ?
Ca să închei într`o notă optimistă ( ca de obicei, sau ca de aproape obicei ), şi pentru că`mi arde de dans, uitaţi aici melodie:
te-am averitzat ca, comentariul s-ar putea sa n-aiba in totalitate legatura cu subiectul postului. Asadar, misto melodia de la final, si mie imi plac chiftelele date in sos de bulion si…. posturile lungi sunt sortite necitirii cand vine vorba de mine :)) Cu scuzele de rigoare, pupici!