… nu erau iernile așa grele. 🙁
Îmi aduc aminte atât de bine când eram mică și îmi târâia tata amărâta de sanie prin nimicul de zăpadă ce era pe atunci de zuruia betonul. Așa supărată eram că uneori nici de Crăciun măcar nu ningea! Darămite să mă duc la derdeluș sau ceva.
De vreo 2 ani încoace, poate 3, s-au cam înăsprit iernile la Timișoara. Ninge mult și îngheață repede. Și din frumos se face urât. Iar nămeții-s cât casa. Și nu-i curăță nimeni …
Dar cred că iau eu lopata!
Îmi vine să stau numai în casă, dar nici de-ar frige țurțurii nu pot să fac doar asta. De obicei nu mă plâng de vreme (sau? :P), dar devine chiar insuportabil. Adică ce mă enervează pe mine cel mai mult? Nu că-i frig neapărat, că deh, îmi iau ciorapi de lână și o mai dreg. Mă deranjează că merg ca prin nisipuri mișcătoare pe străzile care-s pline cu zăpadă … și mai și alunecă. Nu pot să mă simt liberă pe stradă dacă ceva mă incomodează, sincer vă spun.
De exemplu dacă am o rană la picior și trebuie să merg, mă enervez doar din asta, că nu pot să mă deplasez simțindu-mă relaxată. Sau când trebuie să car plase .. pf, abia aștept să scap. Așa-i și cu iernile … mă incomodează la mers.
Acuma că m-am plâns destul de mi-or înghețat și lacrimile, cred că iau eu lopata aia de care ziceam …
Aaa și un fel de P.S. Mi-am dat seama că uneori nu prea învățați nimic din articolele mele. Dar să știți că tot uneori, nu e ăsta scopul. Eu doar scriu.
