Mă amuzam în seara asta gândindu-mă la lucrurile periculoase, nesocotite, făcute dintr-o zvâcnire nu a rațiunii, ci a … nebuniei, poate. De ce mă amuzam, nu știu, cred că deoarece găsesc două situații și două tipuri de oameni în ele: cei care le-ncearcă mai mereu, sunt un fel de ”stil de viață” al lor … și persoanele care încearcă o dată, iese prost și apoi jură că nu vor mai experimenta X niciodată. :)) Bine, fiind miscellaneous, eu-s între … să zicem că există, deci, și a treia categorie de oameni, cea moderată, dar deschisă spre provocări.
Cunoașteți întrebările acelea de genul ”care e cea mai mare nebunie făcută vreodată în viața ta ?”. Deseori n-am prea știut să răspund la asta, stau prost cu memoria spontană ( adică să-mi amintesc pe loc o situație specifică pe care am trăit-o ). Mă rog, acum îmi aduc aminte o grămadă, dar lasă … nu vă mai povestesc din astea. :)) Voi aveți un răspuns pentru această întrebare ?
De ce facem ”nebunii” ? Din punctul meu de vedere, există mai multe motive. Ca să evadăm, ca să încercăm ceva nou, ca să ne crească adrenalina etc. Nu-s de-acord cu ”să-mi trăiesc viața”. Poți să-ți trăiești viața făcând și nebunii, dar nebuniile nu sunt un motiv ca să-ți trăiești viața – got it ? Nu sunt de-acord nici cu motivul ”ca să fiu cool”. Eh păi dacă faci nebunii fără ”să-ți vină” să le faci, nu prea ai cum să te bucuri de ele la intensitate maximă și deseori ies prost, tocmai de-asta. Iar criteriul ”cool” este unul atât de … superficial ..
De ce nu facem ”nebunii” ? Din prostia noastră, de cele mai multe ori. Ne e frică îngrozitor de mult de risc. ”Oare ce se întâmplă dacă … ?” Dar oare dacă nu se întâmplă și miraculos, ne simțim grozav ? Sincer, n-am nimic împotriva cântăririi situației înainte, folosirea rațiunii, evaluarea riscurilor majore. Chiar să ne aruncăm acum în orice vârtej … iar nu-i bine. Dar poate … zic și eu, poatee .. ar trebui să nu mai analizăm atât de mult ( să analizăm, deci, dar nu prea mult ). Riscuri vom găsi mereu, greu reușim să avem certitudini în viața asta. Mie de multe ori mi s-a întâmplat să fiu în mari dubii înaintea ”furtunii”, dar și de alte ori nu am ezitat nicio clipă când mi s-a năzărit ceva în căpățână ( sau altora ). Rezultatele n-au fost întotdeauna fabuloase, dar s-au consemnat acolo ca ”amuzament, de luat aminte, extrem de curios, de repetat etc.”
Consider că e bine să mai facem nebunii din când în când. Lucruri ieșite din comun, ceva ce alții închiși la minte ar eticheta drept ”ciudat”, să ne testăm niște limite, să ne jucăm cu noi. Ce sens are o viață fadă, fără de nimic ? Ca o linie dreaptă într-un grafic. Neinteresantă. Ca și când am mânca o mâncare fără sare, fără condimente, fără îndulcitori, fără nimic, doar mâncare. Monoton. Ieșiți din cutie !!!! 😀
„Daca oamenii n-ar avea doze de nebunii.. multi ar muri de plictiseala”
Corect 🙂
Misce, tu indemni lumea la nebunii in Postul Pastelui? 🙂 In saptamana mare?
Mai asteapta si tu cateva zile …
:)))) Nu m-am gândit la asta, dar… de ce nu ? 😛
Uneori, astfel de „nebunii” făcute cu inconștiență/lipsă de responsabilitate pot atrage chiar și tragedii… Viața nu este făcută pentru lucruri făcute fără a gândi la consecințe, dar din păcate majoritatea oamenilor așa trăiesc și apoi suferă, dau vina pe alții când, de fapt, este numai vina lor.
În opinia mea, nebuniile de care zici tu sunt excepții. 🙂
”Viața nu este făcută pentru lucruri făcute fără a gândi la consecințe” – din când în când … de ce nu ? Nu vorbesc aici de sex neprotejat sau legatul pe șinele de tren și așteptarea acestuia …
Biologic vorbind, cred ca e nevoia de adrenalina, si odata cu ea vine si eliberarea de endorfine. Probabil tindem spre asta, caci, nu-i asa, suntem in cautarea fericirii 🙂 In cazul celor care nu fac niciodata ,,nebunii”, probabil frica, teama, complexele, frustrarile sunt cele care ii tin strans legati in lant si nu ii lasa sa se miste. A, ar mai fi conventiile sociale (,,cum sa fac asa ceva? ce-o sa zica lumea?)
Cu memoria spontana si eu stau prost, amintirile imi vin in lant, daca vin, iar cuvantul ,,nebunie” se pare ca nu este un ,,trigger” care sa starneasca val de amintiri. Desi imi dau seama ca am facut lucruri care au fost catalogate asa, faptul ca eu nu le-am considerat nebunii atunci, in momentul respectiv, au condus la un sertar al memoriei spontane gol, la categoria ,,nebunii” :)) A, uite, tocmai mi-am amintit una, si inca una :)) Mda. :))
Hmmm … nu știu ce să zic de ”nevoia” asta, căci ea nu se manifestă la toți, nu ? De-aia n-ai să vezi 7 miliarde de nebuni .. :)))) Adică nu că nu se manifestă, că o fi existând ea acolo, dar nu cred că e cauza principală. Atunci când îmi vine pur și simplu să fac ceva, chiar și o trăznaie, deci ”randomly”, mă îndoiesc că este ceea ce zici tu.
Urăsc convențiile sociale, țin să-ți spun …
Nu, nu, nu ziceam ca e cauza principala, e doar o ipoteza in ceea ce priveste partea biologica a ,,problemei” 🙂 Si evident, asa cum ai zis si tu, nu se manifesta la toti, caci suntem unici si prin mocul de functionare al corpului, unde daca mai punem si trasaturi ale personalitatii, caracterul, atitudinile…
Da, si eu. Conventiile sociale ar trebui sa fie printre ultimele lucruri care sa ne tina ,,in frau” de la a face nebunii, traznai. Logica, constientizarea unor pericole sau faptul ca ar intra in contradictie cu persoana ta, cu principiile tale, da.., insa conventiile sociale tin de ceilalti, nu de tine ca om, si nici nu ar trebui sa te defineasca in mod automat. Ciudat este ca, mi se pare mie, cei mai multi sunt opriti tocmai de aceste conventii…
Cica cei care risca mai mult traiesc mai mult. Curioasa treaba, pe bune. Sunt de acord ca trebuie sa mai risti din cand in cand. Viata simple, anosta, nu este tocmai visul nimanui. Desi prefer linistea, tot mai am momoente cand vreau neaparat sa fac ceva diferit 😀
Zău ? Nu știam. Poate pentru că sunt mai fericiți și nu atât de amărâți. 🙂
Ba te contrazic, viața simplă și anostă e visul multor oameni. Asta până când ajung să o trăiască așa, să nu le placă, dar să se complacă, totuși, în situație.