Pentru cine mă cunoaște câtuși de puțin sau mă citește aici, știe că sunt un pic cam prea fascinată de aproape tot ce înseamnă ”nordic”. Iar la Nordic nu mă refer doar la Nordul Europei, mă refer și la frig, la zonele Arctice, Alaska, Groenlanda, Islanda, sau Golfurile Canadei.
Nu-i vorbă, îmi place și mie marea, îmi place o căldură moderată, dar am un magnet intern, cred, care mă atrage cu mintea la peisaje nordice, friguroase, la aurori boreale, la foc de cabană, zăpadă imensă, și probabil alte lucruri care nu sunt atât de frumoase ca-n povești (de care sunt conștientă, atât cât poate un om ignorant să fie). 🙂 N-am petrecut suficient timp în Nord ca să îmi pot forma o experiență adecvată, că în afară de Suedia iarna, n-am fost niciunde. Dar salivez și stau gură cască gândindu-mă la expediții arctice, sau prin tundră, hlizându-mă la ghețari sau dârdâind în megaechipamente groase pe mine, socializând cu oameni blonzi și înalți.
Ați simțit vreodată că, în mod straniu, sunteți chemați undeva, poate inexplicabil? Să găsiți ceva, sau, dimpotrivă, să nu găsiți ceva – ambele sunt bântuitoare așa, pentru că orice situație reprezintă și ea un răspuns: nu e acolo. Nu știu ce caut eu prin Nord, sau dacă chiar sunt om de Nord, dar sper să aflu într-o bună zi. E posibil să nu descopăr nimic, sau să mă simt ca într-o a doua lume acasă. Cumva am credința asta că deși ne-am născut într-un loc, asta nu ne face neapărat să și aparținem acolo – nu mi-o luați în nume de rău, e pur și simplu o trăire interioară, o chemare a străbunilor ce nu are legătură cu naționalismul.
Nordul mi se pare frumos, așa rece și tăcut cum e, cald doar în interior, când descoperi oamenii, când faci loc conversațiilor intime. Mă uitam la niște videoclipuri deosebite cu ghețari și alte cele (nu-s schioare, habar n-am să schiez) … locurile mi se par pur și simplu maiestuoase. Uneori mai citesc articole scrise pe blogul celor de la Arcteryx, care fac echipamente de iarnă/munte, ca de exemplu acesta – e simplu, dar fain, și mă face să și visez un pic. Nu neapărat să duc un asemenea stil de viață, dar să mă perind pe vreundeva pe-acolo, să fiu un punct într-o imensitate albă, să fiu conectată și cu natura, nu doar orașele. Cei de la National Geographic, Earthwatch Institute sau Robert Swan foundation fac expediții în zonele Arctice, deseori cu scop științific, pentru oameni mediocri, așa ca mine. Asta departe de interesul meu personal, mă preocupă și zonele reci din punct de vedere al sustenabilității. Dar deja divaghez prea mult. 🙂
Ce pot să spun e că deși aud strigarea în mintea mea, și magnetul tot bârâie, bz bz bz, în același timp simt că nu e acum momentul să îi dau ghes dorinței de a mă duce în Nord. Așa că … da, habar n-am ce o să fie cu viața mea, dar mi-ar plăcea mult să dau frâu obsesiilor nordice cândva… 😛 să mă învelesc cu ele dacă se poate. Și, pe subiectuț, am terminat recent de citit Jonas Jonasson – Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut, mie mi-a plăcut mult, e comică rău, și de asemenea am început să mă uit la ceva serial suedez-danez renumit, The Bridge (Bron/Broen). Poate vă interesează 🙂 Am zis să vă împărtășesc. Apropo, voi aveți ceva obsesii … de genul?
