Cum ne păstrăm flexibilitatea aparatului gândirii, tinerețea fără bătrânețe a judecății, frăgezimea curiozității? Mă întrebam asta zilele trecute, în timp ce probabil făceam o omletă sau ceva. Nu știu cât de rapidă a fost modernizarea acum 200 de ani, pentru următorii 50 de ani care urmau la rând, sau cum a fost resimțită, dar mi se pare că acum, în zilele noastre, lucrurile se schimbă destul de repede – poate într-un ritm ceva mai alert decât într-o perioadă similară a transformărilor de-a lungul istoriei. O fi datorită accesului la tehnologiei și avansării științei? Psychology Today zice că procesul e similar.
Inovații mici (nu revoluționare, ci evoluționare) se produc mult mai des astăzi decât în mod normal (oare ce-o fi însemnând și asta), și mă gândesc că cei de o vârstă cu noi (+/-) se deprind ”by default”, sau implicit, fiind mereu, mereu înconjurați de informații. Cumva, vrând nevrând, se lipește și de ei ceva. Acum 200 de ani, cine știe, poate că oamenii nu prea aveau această ocazie, nu credeți? De ei nu se lipea nimic, decât dacă ar fi căutat activ să ”înțeleagă” schimbările sau să contribuie la ele. Până la urmă, a ne adapta la ceva înseamnă a înțelege și a învăța, deci, un proces cognitiv. Încerc să-mi imaginez cum au reacționat oamenii când s-a inventat becul, s-a creat mașina, sau toaleta. Dificil de desenat o imagine mintală. Oricum, în curând nu voi mai putea folosi referința de 200 de ani, va fi prea recent.
În orice caz, revenim la noi, azi – cu toate că o mică parte a adaptării gândirii la transformări, schimbări ș.a.m.d. se petrece neintenționat asupra oamenilor, cauzată doar de expunerea la aceste schimbări, partea cealaltă a flexibilității minții implică o decizie deliberată. Vorba spune ”omul cât trăiește învață”, dar câteodată, poate părea cam mult să tot înveți, ce să tot înveți atâta? Cred că după un anumit punct, intervin prioritățile. Dar până atunci, sunt de-acord că, pentru a ne antrena constant motorul, fără a-l lăsa în rugină, și pentru a ne fi mai ușor să dezvoltăm o capacitate de adaptare mai rapidă și fără consecințe emoționale asupra noastră, trebuie să învățăm mereu.
Dintr-o fericire mai mică sau mai mare, cu ajutorul conservatorilor din această lume, progresul nu se întâmplă atât de iute precum s-ar putea, pentru că nu știu câți ar ține pasul. Astfel, există un soi de echilibru în lume, care ne permite oarecum să absorbim valurile noi de informații, să pricepem de ce trebuie să se schimbe unele lucruri, astfel încât să nu fim copleșiți. Asta ar trebui să fie în teorie, dar în practică, am senzația că nu e chiar așa – că zilnic suntem suprasaturați de cunoștințe noi, de lucruri pe care, dacă nu ajungem să le învățăm, sau să ne adaptăm lor, ne vor sta în cale (e.g. oameni care încă nu știu să folosească un calculator, dar le devine necesar, sau oameni care se împotrivesc homosexualilor, sau căsătoriilor de același sex, dar nu pot opri fenomenul etc.). Învățarea nu se oprește pentru că lumea nu se oprește.
Bine, păi și cum ajungem să le învățăm deliberat? Cum dobândim abilitatea de a ne mula odată cu schimbarea? Îmi vin în minte trei răspunsuri momentan:
- Concentrarea pe ceva specializat. De exemplu, în domeniul fizicii, să zicem, teoriile au evoluat și au fost dezamorsate în decursul anilor, ceva ce se credea adevărat, acum parcă nu mai e total adevărat, 100% din cazuri. Dar pentru cineva care înțelege principiile fundamentale de la care pornește fizica, și cunoaște elemente esențiale, să fie la curent cu lucruri noi nu e o misiune foarte grea. Nu trebuie să știm tot, pentru că nu prea putem (noi, oamenii normali, nu mă interesează cât știe Elon Musk), dar expertiza ne-o putem forma. Singurul pericol aici e că odată expert, culmea, și paradoxal, uneori ne e greu să acceptăm unele teorii care vin să combată ceea ce știm deja. Whaaaat? :))
- Expunerea intenționată la experiențe noi, și cel mai bun exemplu ar fi călătoriile. Aici aș mai putea-o numi și ”învățând de la alții”, căci eu doar când am mers în țări străine pot să spun că am fost martoră la niște lucruri noi, sau pur și simplu diferite față de ce obișnuiam să știu. Așa că am învățat alte abordări, care mi-au lărgit astfel potențialul meu de a înțelege, respectiv și de a mă adapta.
- Acceptarea eșecului / greșelilor. Blocajul în nereușite (știu, și mie mi se întamplă, dragilor, ce dracu) nu face decât să împietrească posibilitatea de actiune, de găsire a soluțiilor, mai ales într-un amalgam al informațiilor împroscate către noi de peste tot. Practic, mintea nu mai e la fel de agilă ca un tigru. Prea mult timp petrecut aici inutil întarzie tenacitatea.
Ce altceva ar mai fi? Sigur nu-s numai 3 puncte. (în afară de cele de suspensie…) Ba, am mai găsit unul foarte important: CITITUL. Îmi acord dreptul de a nu dezvolta acest punct, căci e de la sine înțeles… sper. As vrea să mai fac o observație (despre mine, desigur): poate observați că asa cum decurge firul gândirii la mine, cam asa iese si pe blog – as fi putut să adaug punctul 4 de îndată ce mi-a parvenit, fără a mai avea un paragraf (aproape) inutil. Dar ce mă fac eu fără șarmul meu personal? Iar a scrie precum a vorbi face parte din jocul meu, că doar nu vorbesc singură, nu? (se uită în stânga, se uită în dreapta). Eheheeeee dragilor, măi dragilor. Gata paranteza.
Adaptarea, în fond, e și o alegere – poți alege să locuiești în vârf de munte și să nu-ți pese, sau să încerci să ții pasul, sau să fii tu omul care face pasul. În orice caz, flexibilitatea e o abilitate la mare căutare azi, și asta se menține doar antrenând creierașul. Nimănui nu-i place schimbarea, pentru că asta implică și deplasarea zonei de comfort (știu, e călduță, iar afară plouă), dar … deși n-aș vrea să o descriu doar ca o alegere albă-neagră, eu una nu prea văd griul aici.
Am pornit din deal și-am ajuns la naiba-n praznic, dar cu ce vreau să concluzionez este: să nu ne oprim din a ne păstra mintea tânără. Cel putin eu asta intentionez să fac. Doar sunt atâtea lucruri pe astă lume, și sigur nu o să reușesc (și nici nu vreau) să le capturez pe toate. 🙂
Chiar și Darwin zicea: “It is not the strongest or the most intelligent who will survive but those who can best manage change.”
Iar în lumea noastră, deseori acest “change” vine cu adaptarea la noi informatii, tehnologii, și transformări societale.
