Dragilor răsdragilor, iată că imediat trece și 2017, și mă uit în urmă … văd că omul Anca a făcut mai multe decât bloggerul ianca. :)) Aș fi vrut să fac o scurtă retrospectivă a anului, și pentru blog, și pentru mine, dar să vedem dacă chiar o pot ține scurtă. 😛
În câteva rânduri, mi-a plăcut 2017 la nebunie! Am făcut foarte multe lucruri, m-am operat pentru prima dată în viață, am descoperit locuri noi și am călătorit foarte mult, am urcat munți, am alergat pentru prima oară în viață la un eveniment de alergat, am crescut profesional, m-am dat cu parapanta prima oară, mi-am găsit iubirea, am biciclit 1,500 km, am citit cărți destul de bune, deși nu așa multe precum mi-aș fi dorit, am învățat să gătesc mai bine, am slăbit, m-am bucurat de prieteni și de cei din jur, și, în general, de viață. Categoric, 2017 a reprezentat mai mult decât 365 de zile oarecare, au fost zile bune, rebele, pline cu lecții, și experiențe care mai de care, reprezentând exact sintagmele pe care mi le-am setat anul trecut ca motto (care mi-au însoțit deseori fotografiile) – #own2017 și #(en)joy.
Cum am reușit? Păi în primul rând că nu am reușit 100% chiar tot (de exemplu, am alergat doar 82 km din cei 100 pe care mi i-am propus, am citit doar 33 cărți din 45 propuse etc.), dar gradul de îndeplinire și disciplină al obiectivelor a fost destul de constant. Mă bucur că m-am responsabilizat un pic mai mult și am îndeplinit aproape totul până la capăt, urmând niște lucruri stabilite la început de an. ”New Year Resolutions” nu trebuie să fie doar vorbe goale dacă chiar ne planificăm un pic treburile. Lăsând loc și spontaneității, știți lozinca deja. 🙂
Cât despre blog, se pare că articolele care v-au plăcut cel mai mult și care să fie și relevante au fost următoarele:
- interviul cu sora mea din India, partea 1, partea a 2-a – câștigător detașat 🙂
- recomandarea pentru cartea Povești de seară pentru fete rebele
- despre FAMILIE: mai multă iubire, empatie, și mai puțină ură față de ce nu înțelegem – mă bucur că acest articol a fost destul de vizualizat – înseamnă că e ceva cu acest mesaj ce a fost bine primit 🙂
- despre o drumeție drăguță prin Olanda cu bicicleta și participarea la parada PRIDE, și mai ales: cum mi-am făcut eu singură pizza la PizzaMan în Eindhoven
- un articol de încurajare dedicat celor care încep ceva sau li se pare că nu pricep nimic și le vine să-i înghită Pământul 🙂 Sper că într-o oarecare măsură v-a oferit imboldul de care aveați nevoie!
- am participat, la începutul anului, la un eveniment foarte fain – TEDx Cluj, și am și scris despre el – multe lucruri mi-au rămas în minte, dar mai ales o persoană: Veronica Soare, pe care o urmăresc cu drag, zilnic
- despre datul cu parapanta 😀
Nu am trecut pe domeniu propriu, nu m-am promovat, practic, n-am făcut nimic din ce ar trebui un blogger serios să facă. Cu toate acestea, sper că vă place, totuși, ce mai scriu pe-aici, și că găsiți ceva util sau inspirațional, sau ce postez pe Instagram și pe Facebook. Mulțumesc oricum că mă urmăriți și că existați, și sper că nu sunteți chiar așa supărați pe mine că sunt un pic în urmă cu blogul. 🙂
Vă doresc un An Nou bogat în experiențe, rebel, și plin de iubire, dar și multă sănătate. 🙂
Pentru mine în 2018? Am citit undeva ceva ce mi-a plăcut. ”Everyone is my teacher.” Cred că o să fie o parte din gândurile cu care pornesc în noul an. 🙂 Vă pup cu drag!
Heeeei, îmbrățișăăări și să fie și 2018 un an la fel de plin cu experiențeee frumoase și inedite. Cunoscându-te, cu siguranță faci tu lucrurile să se întâmple. Știu și înțeleg perfect că nu poți fi prezentă constant peste tot, mă confrunt cu aceeași imposibilitate adesea, hihi, dar mă bucur tare mult să-ți mai citesc peripețiile și, mai ales, gândurile și viziunea asupra vieții. Ești un om deosebit! #ownși2018 😛
Ce draguta esti, Iulia, ca de obicei 🙂 Iti doresc si tie asemenea, un 2018 frumos si plin de #colorbliss 🙂 Te pup!