Liderii pot spune ”Îmi pare rău”

Ce expresie greu de scos din noi. 🙂 Nodul din papura gâtului, rușinea din colțul ochiului, mândria din piept. Când o folosim familiar, de obicei e pentru nimicuri – ne pare rău că am spart o cană, că am lovit din greșeală cu cotul pe cineva, sau știu eu ce alte lucruri micuțe, pentru care deseori spunem ”Scuze”. Dar acel ”Îmi pare rău” care contează … e dificil, e ca o iliadă, Ulise trebuie să parcurgă un drum năpăstăios ca să ajungă la deznodământ. Cam așa și noi. Și mai ales liderii – oricare ar fi ei, coordonatori, manager-i, șefi etc. (nu mă refer la politicieni, nu fac politică pe blog) – își găsesc cu dificultate cuvintele potrivite atunci când greșesc. 

Da, nu e un mit, liderii greșesc, oamenii față de care ne uităm cu respect, sau pe care îi ascultăm, sunt și ei oameni, doar că mai rar ei își și asumă greșelile sau cer ”iertare”. Nu știu dacă e doar la noi sau peste tot e așa, dar există concepția că atunci când ești într-o poziție ierarhică ”superioară”, gata, tati, ai o fațadă de apărat, trebuie să fii imaculat, și dacă cumva calci strâmb și RECUNOȘTI și spui că îți pare rău pentru o eroare, ești văzut ca SLAB și lumea te răstignește.

joffrey.png
Un idiot

Ei bine, ”Îmi pare rău” nu e slăbiciune. Ca un lider să spună demn ”Îmi pare rău” față de oamenii din echipa sa, față de cei de care e responsabil … e un semn de asumare. Nu înțeleg de ce e văzută asta ca o vulnerabilitate, când, de fapt, e o punte de empatie și comunicare. Cred că asta și face un lider bun – un om capabil să se uite la sine, dincolo de niște lucruri de bifat în obiective, și să redreseze situații și relații cu oameni din eșecurile pe care provoacă. (din când în când, căci scuzele după scuze la un moment dat nu vor mai ține)

Cred că unul din motivele care îi blochează e faptul că nu pot pricepe că nu sunt 100% guru și că oricând pot învăța ceva nou, de la subalterni, coechipieri etc. În mintea lor, ei sunt conducătorii supremi și, vai Doamne, cum să greșești față de supuși. Mai bine te fofilezi.

Una din cele mai frecvente reacții e să întoarcă moneda, în loc să înfrunte faptul că au greșit: ”Ți-am vorbit aspru, dar… tu m-ai provocat!” sau ”Da, nu te-ai simțit confortabil, dar nici mie nu mi-a convenit…” Bla bla. Nu există ”dar” când îți pare rău pentru ceva. Asta înseamnă să conștientizezi că tu ca lider nu ai luat cea mai bună decizie, sau că o consecință a unei fapte pripite a ieșit prost, sau pur și simplu că nu ai avut cea mai bună atitudine într-un moment respectiv.

Dar câți lideri, câți manager-i, șefi, coordonatori, directori etc. vin și spun, către persoane individuale sau echipe ”Îmi pare rău. Am greșit când am făcut asta.” ”Te-am umilit și nu trebuia să fac asta.” ? Bineînțeles, nu mă refer la un ”Pare rău” din complezanță gen Obama. ”Îmi pare rău că suntem o națiune care pornim războaie din nimic.” Da, și nouă ne pare rău, tuturor ne pare. Mă refer la autenticitatea aceea de a recunoaște că nu ești perfect.

Nu știu dacă eu ca mic lider acolo cândva în experiența mea mi-am cerut scuze de suficiente ori, dar când am făcut-o, a fost autentic și sincer. Nu am simțit nici că oamenii ar fi fost intimidați de această brucă ”mărturisire” a culpei, dimpotrivă, cred că a creat un alt fel de apropiere. Liderii POT și trebuie, câteodată, să spună ”Îmi pare rău, am dat-o în bară față de tine.” Nu li se-ncurcă limba, nu le cade coroana.

Poate le mai doboară câteva din zidurile pe care și le-au construit din faimă, aroganță și prea multă superioritate închipuită, niște materiale răpciugoase și fragile, ca și casele din chirpici. Și poate îi aduce mai aproape de a înțelege ce înseamnă ”leadership”. Un lider e un om pentru oameni, nu pentru altceva, și nu pentru doar ”câțiva” oameni. Pentru toți, indiferent de cum sunt ei. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *