Preluată de pe Moshe&Mordechai, ce propune asta ca pe o leapșă, pen’că domnul Ponta, pesemne, crede că bloggerii e nașpa și părerea lor nu contează – poate o să-și schimbe părerea, acum că el însuși și-a făcut un blog -, hai cu întrebarea:
CÂND INTRĂ ROBERTA ANASTASE LA PÂRNAIE ?
Mi-a zis mama odată să nu strig în gura mare vreodată despre orientarea mea politică, să zic și io acolo două vorbe, diplomat, și gata. Asta ca nu cumva să pățesc ceva ( orice ). Tot mama știe că mă doare la 2 metri distanță de mine de ce crede lumea despre convingerile mele, politice sau nu. Și niciodată nu mi-a fost frică să-mi exprim părerea, chiar și primele impresii, cu scuzele de rigoare pentru că nu cunosc mai mult. Maman, sorry.
Știți, de asemenea, că io nu prea comentez politică în casa mea, mereu mă enervez și na. Aceeași io decid uneori să mă alătur unor lucruri, la invitația altora. Așa și acum.
Da, fraților, în gura mare: începând cu Băse, toți sunt niște boi și vaci cu cabină, niște incompetenți, niște mincinoși, cu ungurii lor cu tot, niște lași, toți o întorc ca la Ploiești când vine vorba de faptele lor ilegale, iresponsabili, tute, niște tupeiști, jegoși, politicieni de ultimă speță, mahalagii. Da, bă, vă mai dau, dacă vreți, hahalelelor: creieri de șobolani, alcoolici, umflați, mațe infecte etc. și nu în final, cuvântul preferat al Băseaușescu, CORUPȚI !! Vă doresc tuturor cancer la fund !
Ați văzut, cel mai probabil, tâmpenia Robertei Anastase în Parlament, zilele trecute. După ce s-a uitat o țară întreagă la mizeria ei, limbricii ăștia din PDL vorbesc despre altceva, despre ce-a făcut PSD-ul, cum a negociat nuș ce bani … băi ciunților, aveți DOVEZI ? Nu, atunci gurrrraaaaaaa ! Ciocu mic, că așa ziceți și voi. Ciocu mic și Robi la închisoare. Vreau să o văd rasă în cap și stând în cel mai întunecos colț al închisorii, cu un boț de pâine și pișat drept apă. Și nu doar pe ea, pe toți corupții ăștia nenorociți, TOȚI, indiferent de culoarea lor politică.
Eu am fost învățată la școala pe care PREALUMINATUL o consideră ”de tâmpiți” că nimeni nu-i mai presus de LEGE. LEGE, bă ! Așa că Parchet, DNA, Iisus pe Cruce, Diicot și cine pisici e autorizat să facă din astea, vă întreb public, așa, ca o tânără ce se gândește pentru ce căcat să mai rămână în țară: CÂND INTRĂ ANASTASE ȘI TOȚI CEILALȚI LA PÂRNAIE ?
Și acum să mi se întâmple acel ceva ! Că doar nu mai poți vorbi liber în țara asta, nu ? Altfel se supără zeii portocali și imediat intentează dosar. Sau prin comanda zeului suprem portocaliu, cam roșu câteodată ( de cele mai multe ori ) la chip.
( pentru acei cititori ai mei neobișnuiți cu un limbaj vulgar: Scuze, nu am vrut să mă abțin de data aceasta. )
Bine, lasă asta. Zi, când intră Anastase la pârnaie?
Niciodată.
clar ca niciodata!ce merkel va intra vreodata pt ce face?femeile sint bagate sa „rezolve problemele grele” unde altii pot claca din cauza mustrarilor de constiinta.femeile n-au asemenea probleme pt ca dorinta lor de parvenire trece dincole de orice obstacol.asta este si motivul pt care bosii le baga in fata.e numit conceptul eva.
vezi daca cineva iti scrie si la alta categorie?
Poate că ai dreptate. Nu îți înțeleg întrebarea, ce categorie ? 🙂
Calmeaza-te un pic, bea un pahar de apa cu zahar, inspira adânc si urmareste-ma cu atentie, te rog.
„Dovada” santajului o face modul sovietic de „negociere” al PSD. „Ne dati bani pentru primariile noastre, cât vrea muschii nostri, si nu va facem necazuri prea mari”.
Care „toti ceilalti” fata mea? Nu mai tii minte declaratia desteptului Ponta, care declara dezamagit in decembrie trecut ca „masina lor de fraudat a mers mai bine ca a noastra”? Desigur, n-au reusit sa aduca nici un capat de ata drept „frauda lor”, dar au recunoscut ca ei se ocupa cu asa ceva in mod temeinic. Ponta de ce oare n-o fi in pârnaie, daca tot se ocupa cu fraudele?
Iar in legatura cu sintagma „ciocu’ mic” s-avem pardon….apartine unei „distinse” liberale, cred ca are si drepturi de autor pe ea.
Si o dedicatie pentru tine, de „sezon”, ca si acolo e o tipa revolutionara ca tine:
M-am calmat de mult, chiar pregăteam un articol drăguțel. Când m-am referit la toți, am spus clar ”de orice culoare politică”. 🙂 Din câte știu, cea cu ciocu mic se numește Anca Constantinescu și e din PDL.
@ miscellaneous11, cam drastice masuri propui.
Sa stii ca tot n-am inteles de ce o vrei musai pe Anastase la pârnaie. Daca e sa judecam dupa materialele care s-au facut publice pâna acum, mai degraba pontistii ar trebui sa mearga la pârnaie. Printre altele si pentru subminarea economiei nationale, intrucât impiedica adoptarea legilor prin plecarea din parlament.
Dincolo de prostiile si porcariile actualei puteri, as fi vrut sa aud si eu o singura masura propusa de opozitie care sa fie cât de cât realista (alta decât „sa plece Boc” sau „e dictatura domnule!, n-avem ce face”). Tu ai auzit vreo idee din partea opozitiei care sa poata fi bagata in seama in mod real? Una cât de mica, mignona as putea spune.
Habar n-am, nu mă uit la politică, mă enervează cum se ceartă ca chiorii, dând vina unul pe altul; mai aud și eu că se întâmplă una, alta. Dar cum s-au numărat voturile în Parlament am văzut și eu la TV, m-am uitat special. Poate că nu mă interesează neapărat propunerile opoziției, pentru că nu ea e la putere. Mai degrabă mă interesează ce fac ăștia cu banii noștri, cu banii pensionarilor … și nu-s de-acord cu atâtea tăieri și micșorări. Și eu sunt pensionară.
De curiozitate (n-am tv de vreo 2 ani si stirile din politica nu le citesc), ce s-a intamplat cu legea aia? Si ce presupunea legea aia?
ps: ar trebui sa te intereseze si propunerile opozitiei, ca daca n-ar fi importante, nu si-ar avea rostul existenta ei.
E legea pensiilor și, din câte știu, presupune micșorarea punctului de pensie.
M-ar interesa, dacă aș face politică sau dacă aș avea ceva de comentat la ele. Dar nu fac, m-am săturat deja de toți incompetenții și … gata, nu mai poci. 🙂
Blestemul unei tari l-a ajuns si pe Ceausescu.Va veni o zi cand toti demagogii si hotii din guverne vor plati.Puterea oamenilor nu e facuta sa dureze vesnic, dar chinul pentru faptele lor, da.
Sper.
Pe Anastase în puscarie nu o vad.Posibil sa am eu vederea slaba…
Te-ai ‘nervat ?!?!?! Ce-mi plaaaceeeee!!!
Banzai!
@ miscellaneous11, e normal sa te intereseze si ce solutii prezinta opozitia intrucat, daca nu-ti place de cei de la putere, ar fi logic sa te bazezi pe ideile celor din opozitie. Asta in caz ca te intereseaza politica. Ca o schimbare doar de dragul schimbarii la ce ar folosi?
Crezi ca daca ar veni pesedeii la putere in acest moment lucrurile s-ar schimba? Iti pot spune in mod cert ca nu. In acest moment nu poti imparti decat saracia. Si asta nu doar din cauza ultimilor ani de guvernare. In 2003 am avut o entorsa si m-am dus la Spitalul Militar. NU AVEAU TIFON! La Spitalul Militar! In secolul XXI, pe timp de pace si in plina guvernare pesedista!
Ce-i cu numararea voturilor, ca m-ai facut curios? Poate nu stii cum numara Bombonel voturile. Cam asa: 20 pentru, 40 impotriva, 30 se abtin, 20+30=50 care e mai mare ca 40, deci se aproba.
Vezi dara….
Judecand dupa fizicul ei, eu as trimite-o la abator, nu la parnaie…