Salutti tutti insoritti de la Marea Neagră! Chit că oi fi în concediu, încerc să nu îmi iau concediu și de la blog, căci e păcat, maică, să nu scriu cât am timp lejer la degetul meu mic. Și așa, stând cu burta la soare azi-dimineață, mi-a venit ideea genială a acestui articol! (tot căutam una care să reprezinte statusul meu actual, și să nu fie o restanță a unui subiect din trecut despre care tot nu ajung să scriu).
Deseori mă prind în postura în care mă uit la oameni – iar acum, la mare, am ocazia din belșug să fac asta, dintr-un șezlong confortabil, cu vederea la valuri verzi. Se perindă fel de fel de oameni pe plajă, și e așa o mare diversitate că e chiar interesant, ca pătura de scoici de pe plajă de variat – și știți ce au în comun acești oameni? Se simt bine în pielea lor. (sau cel puțin așa o arată, și așa vreau eu să cred) Nimeni nu e perfect, și printre toți aceștia, foarte foarte rar am văzut corpuri de 5 stele, vorba vine, ca cele din reclame sau ca pe Instagram.
Și fiind vorba de Instagram…mie îmi place foarte mult platforma asta, mă relaxează să mă uit la diverse poze, la ce mai fac oamenii, uneori descopăr lucruri noi, și a fost o perioadă în care dădusem ”follow” unor fete frumoase de pe la noi. Am vrut să văd și eu de ce au atâția urmăritori și care-i faza, deci din curiozitate. După câteva zile de postat același tip de poze cu ele, mi s-a acrit. Nu mi-o luați în nume de rău – să fii frumos nu e un păcat, și să ai corp frumos cu atât mai puțin. Dacă asta vinzi, ok. Doar că, după o asemenea fotografie, nu rămân cu nimic – și de obicei, cu ce rămânem durează secunde, sau, dacă e ceva interesant, cu un link salvat în arhivă. Pentru mine, să văd poze superbe, regizate, cu femei la fel de superbe în posturi sexy, sau în costume de baie nu îmi aduce decât o așteptare irealistă de la viață. De ce?
Păi revin la oamenii de pe plaja Mamaia. Tineri, bătrâni, cu burta afară, cu pielea zbârcită, cu sâni lăsați, cu sâni mici, cu sâni mari, cu celulită, cu operație, tăieturi, cicatrici, atât femei, cât și bărbați, grași, slabi, imperfecți. Nu machiați la plajă, nu cu fițe, ci simpli, normali. Să te întreții așa cum o fac fetele de pe Insta necesită bani – altfel, e greu de explicat cum poți să postezi felurite mâncăruri și delicii pe care ”cică” le savurezi și le recomanzi, mai ales dulciuri, și apoi să continui să arăți în mare fel. Scuze, chiar îmi vine greu să cred că e pe bune. Dacă nu ai bani de sală continuu (gen asta să faci câteva ore pe zi, pe puțin), sau de tratamente la saloane unde să-ți maseze celulita până la refuz, și să-ți facă pielea fermă, sau de tratamente faciale ca să arăți mereu impecabil, fără coșuri, fără pete … scuze, ești un om normal. Sunt un om normal.
Din nou, nu mi-o luați în nume de rău – nu sunt invidioasă. 😊) Că de obicei asta se înțelege prin asemenea postări.
Redirecționez atenția spre oamenii de la plajă – cu atâta non-șalanță își etalează corpul, așa cum e el, încât mi-ar plăcea ca mai mulți din noi să fim lipsiți de inhibiții așa cum sunt ei. Și, pentru că sunt femeie, să vă spun: am văzut asta mai ales la femeile în vârstă – cum ar zice englezul, 0 fucks given. 😊))) Mi-au inspirat sentimentul că au trecut prin așa multe și au văzut atâtea la viața lor, că nu mai are rost să dea doi bani pe ”oare cine se uită” și vai ”oare cum arată”. Prețuiesc alte lucruri, mai importante – anume, faptul că sunt la mare și se distrează, se bucură de copii, nepoți, sau de ele însele. Nici nu au nevoie de campania asta recentă cu #bodypositive. 😊 Am observat, oricum, în general, că nu prea se mai uită lumea. Se uită odată, și apoi își vede de treabă.
Trăim cu atâtea incertitudini și insuficiențe de sine, mai ales cele legate de corpul nostru imperfect, mai ales alimentate de standardele societății, încât parcă nu ne mai putem bucura de nimic, nicicum nu îi bine, nu suntem ”îndeajuns”. Evident, nu încurajez o viață nesănătoasă, sedentară, și kilogramele în plus pot reprezenta un stres, clar – a scris Teo câteva rânduri deștepte despre asta, vă invit să le citiți. Și pentru mine au fost o presiune mare, și încă mai sunt – și lucrez la asta, dar pentru mine, nu pentru reviste. Însăăăă, mi-ar plăcea să reprezinte un stress din punct de vedere strict al sănătății, nu al ”cum arăt”, ”ce zice lumea”, ”de ce nu am și eu x,y,z precum are a,b,c” … pentru că nu e REALIST să arătăm ca pe Instagram. Salivatul după fetele de pe Instagram poate dăuna grav realității. 😀 Mai important e să fim sănătoși, să fim activi, să facem sport, și, până la urmă, să ne bucurăm. Pe bune, avem o viață, dacă și pe asta o trăim uitându-ne mereu peste umăr cu jenă și regrete apăi…. Asta nu mai e viață. Fiecare face ce poate.
Iar la capitolul îngrijire de sine și sănătate, mai menționez că e foarte important să ne dăm cu cremă de protecție solară – să ne bucurăm de plajă, dar măsurat. Și nu din alea de 15, 20 – alea le folosiți în oraș, dacă vreți, în orice anotimp – hai să urcăm spre 30, 50. 😊 Nu e de glumă. Mi-a zis o prietenă bună că majoritatea ridurilor se fac din cauza soarelui, așa că mai bine să avem grijă.
Cu asta se încheie povestea de azi – mai scriem și mâine… 😊 Numa bine vă doresc!
Măi, în primul rând mulțam de menționare. Să știi că am roșit 😀 apoi, nu știu de ce, dar am mirosit câțiva influenceri la care ai făcut referire. Și eu sunt topită după Instagram și caut mereu să produc conținut care să lase ceva în urmă dintr-un loc, dintr-o experiență. E the hard way, dar cred că doar așa rămâi autentic și sincer. Biiiig like! 🙂
Cu drag, Teo – chiar ai scris ceva ce usor am putut conecta cu asta. 🙂 Eu inca mai urmaresc acesti cativa influenceri (apropo, de barbati nu m-am atins, ca nu am gasit nimic mai bun :))) ), deci sa le spunem influencere, dar cred ca ele sunt mai rezonabile, si unele-s chiar faine. Si, uneori, numai asa cat sa keep myself in the loop. De-acord cu tine legat de continut, dar uneori sincer sincer vreau doar sa ma uit la poze si sa ma bucur de ce imi impartasesc oamenii, si atunci si eu la randul meu fac asta: mai un selfie, mai ceva, just to express a moment. Mno, ui cat am scris. Have fun in Albania!
Big like pentru articolul asta! Ai pus asa bine punctul pe I! <3
Multumesc, Amy, asa am simtit sa scriu 🙂 Ma bucur ca ti-a placut!