Despre claritatea drumului, instinct, și spațiul dintre ele

Vă povesteam într-o postare vineri cât (încă) mă surprinde cum se poate schimba un drum în viață, și cât de repede. Dacă mai țineți minte, de vreo 2-3 ani așa, îmi stabilesc niște obiective pentru anul ce vine, ca să mă agăț de ceva, să nu plutesc în derivă fără să știu spre ce mă îndrept. Ok, într-un mod subtil, știm cu toții ce ne așteaptă, dar întrebarea e ce fac pe parcurs ca să mă bucur de călătorie?

Mă uitam la postarea de la începutul acestui an și mă uimește (deși nu ar trebui) cum unele lucruri de acolo nu mai sunt deloc valabile, sau arată altfel. În linii mari, cele care contează au rămas stabile – metodele sunt altele, aș zice. Și asta m-a făcut să mă gândesc un pic că drumul nostru, al tuturor, e foarte neclar, mai ales pentru oameni dinamici. Putem să venim cu felinarul și să aruncăm niște ”obiective” acolo – o nuntă, o excursie, un concert – dar practic, totul e supus schimbării, puține lucruri sunt bătute în cuie.

Chiar văzusem un TED în care psihologul Dan Gilbert explica ce mult subestimăm nivelul de schimbare prin care putem trece de-a lungul anilor, e scurt, vi-l recomand. Vă povestisem anul trecut despre o carte a lui, care mi-a și plăcut foarte mult. Cam așa e – mi se întâmplă să fiu în situația în care să spun ”Acum 5 ani nu aș fi crezut că o să ajung aici.” sau ”Cine-ar fi zis că tocmai EU o să fac asta?”. Nu realizez pe deplin (și cum aș putea?) intensitatea și felul în care atitudinea, preferințele, pasiunile mele se pot muta în altă direcție, sau cum descoperiri noi pot aduce alte priorități nebănuite în viața mea.

Mi-am dat seama că această neclaritate nu m-a panicat, sau nu m-a făcut să mă simt neajutorată – dimpotrivă. Cred în continuare că am nevoie de niște idei de bază, și că lucrurile fundamentale sunt greu de schimbat (plăcerea de a citi, de exemplu, sau scrisul etc.), iar ele pot face lumină pe drum. Ciudat, dar acest drum devine clar doar când sunt deja pe el și fac primii pași. Cel mai fain e că pot și putem oricând să îl schimbăm, dacă vreau / vrem.

Dar cum știm că suntem pe ”drumul” cel bun? Nu știm… pe deplin. Dar personal, am descoperit că dacă îmi ascult instinctul, știu că e bine ceea ce fac. Vorbeam și cu niște prietene la o cafea despre acest ”gut feeling”, și cum uneori am niște senzații foarte puternice că trebuie să fac ceva anume, o decizie majoră, sau că ”this is it”. Și o simt așa, dinlăuntrul meu, ca pe o minge de energie. Chiar vreau să cultiv această deprindere, mi se pare folositor și fascinant în același timp să ascult de … mine, dar în alt fel. Cumva, văd acest instinct ca un alt instrument de ajutor pentru a ne ghida înspre … viitor, până la urmă. Apropo, dacă aveți recomandări de cărți (bune!) pe acest subiect, le primesc cu drag.

Despre asta au fost săptămânile mele trecute de când m-am întors din Amsterdam, și am vrut să împărtășesc reflectarea și cu voi. Poate simțiți și voi la fel, sau aveți gânduri asemănătoare – îmi este foarte clar acum, însă, că drumul îmi e neclar, și că sunt constant supusă schimbării, dar am ajuns să fiu confortabilă cu asta. Momentan. :)) Dar dacă nu reflectez asupra acestor lucruri … nu realizez, nu devin conștientă. Odată materializate, gândurile acestea își fac loc totuși în gândirea zilnică. Ne mai citim … curând, sper! O săptămână minunată!

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.