Aveam 10 ani sau așa ceva când am mers într-o excursie la Semenic cu colegii de grădiniță ai surorii mele, și cu fostele mele educatoare. Una dintre educatoare și-a adus nepotul, un băiat care mie mi se părea inteligent și interesant, care părea curios de persoana mea. Dar aveam 10 ani, nu știam eu prea multe.
Într-o seară, am avut ceva serată unde copiii mai mari aveau petrecere într-o cameră. Băiatul cu ochelari m-a invitat la dans. Cumva roșind de emoție și cu o oarecare stânjeneală, am acceptat. Standardele proprii de frumusețe erau destul de joase pe vremea aceea (aveam și păr scurt, arătam ca un băiețel mai plinuț), așa că faptul că uite, cineva era interesat de mine mi se părea fain. Și chiar a fost. Dar în timpul dansului, deși băiatul a fost decent, nu a făcut nimic, eu m-am simțit ciudat, nu mi-a plăcut invadarea spațiului intim stând așa aproape unul lângă altul, m-am eliberat din strânsoare și am fugit în altă cameră.
M-am oprit undeva unde m-am putut ascunde sub o masă, cumva nevrând să mai știu nimic de nimeni, voiam să fiu lăsată în pace. Nu s-a întâmplat nimic, dar m-am simțit eu inconfortabil, știți? Și e ok. Ce știam eu la 10 ani? Ce știu alte fete la 13-14 ani? Poate chiar și mai târziu. Ce să știe când nu au de unde să știe? Nu a fost prima oară când am simțit că vreau să fug. Am pierdut o relație la începutul liceului pentru că nu am vrut să ”merg mai departe”. (oare chiar am pierdut-o sau m-am câștigat pe mine?)
Dar întotdeauna m-am simțit ok să zic Nu. Îmi doresc ca fetele din ziua de azi să se simtă încrezătoare să zică NU. Nu știu dacă am învățat asta undeva direct sau dacă mi-au zis ai mei sau așa a fost firea mea (mai puternică), dar pur și simplu nu mi-a fost frică de asta. Rușine am simțit mereu (deși poate nu ar fi trebuit), pentru că asemenea lucruri nu sunt normalizate nici în ziua de azi. Ba mai mult, sunt luate în derâdere.
Nu e vorba despre victimizare (că deja îmi sar ochii din orbite când mai văd vreun comentariu de genul), ci despre conștientizare, despre educație. Întotdeauna când e vorba despre asemenea subiecte, ori sunt băgate sub preș, ori ridiculizate, ori nu sunt luate în serios.
Îmi place să ridic o întrebare la fileu: dacă ați avea un copil, o fată, de exemplu (și dacă nu vreți copii, jucați jocul)… nu ați vrea ca acea fată să crească cu puterea de a se simți încrezătoare în alegerile sale intime și sexuale, fără a fi rușinată de cine este? Nu ați vrea să fie în siguranță oriunde se află într-un oraș fără teama că la un moment dat cineva cumva o să fie violată? Nu ați vrea să fie învățată despre ce înseamnă consimțământ și să nu se simtă judecată pe baza alegerilor de pe urma lui? Pe bune. Sunt sigură că aveți deja răspunsurile la întrebările de mai sus.
Și atunci ce facem? De ce tot zicem că a cerut-o, că victima e de vină, că nu e nevoie de educație? Ba este! E nevoie să vorbim deschis despre astfel de subiecte, e nevoie ca fetele, mai ales, să știe că POT ORICÂND SĂ ZICĂ NU, să știe că dacă nu se simt confortabile cu ceva anume, pot fugi de acel ceva. Nu trebuie grăbită sexualitatea doar pentru că ”așa e cool”. Trebuie însă vorbită și educată. Iar pedofilii și cei cu probleme psihice… pedepsiți conform legii (unde lipsește, să fie îmbunătățiă legea) sau duși la tratament. Altfel o să ne tot ascundem sub masă de rușine și de frică, iar uneori, când frica te poate paraliza, PENTRU CĂ AȘA E REALITATEA în multe zone ale țării, că nu știi mai multe, că nu se ocupă nimeni de tine, că psihicul copiilor e vulnerabil și ușor de manipulat, ajungem la situații oribile.
Iar dacă pentru abordarea acestor subiecte trebuie să-mi pun o etichetă de ”feministă” în frunte, OK, FIE, deși nu-mi plac etichetele de acest fel. Ideea e…
Nu mai luați în batjocură problemele de abuz cu care se confruntă fetele, femeile!
Este un neajuns serios al societății românești, care nu se rezolvă cu Biblia! Scuze, dar nu! BOR-ul nu poate lua locul biologiei, educației sexuale, când BOR-ul nici nu vrea să discute despre asta. Copiii trebuie să știe de mici că nu e ok ca alții să îi atingă fără voia lor, trebuie să învețe mai apoi când e vremea potrivită despre vagin, penis, ce se întâmplă când se-ntâmplă, de ce menstruația nu e un păcat sau o murdărie, ce înseamnă contracepție, abuz online și offline și altele. Altfel, o să continuăm tot așa. VA-GIN. PE-NIS. Lucruri normale.
Sexul vs Barza este comunitatea care vorbește foarte mult despre aceste lucruri și încearcă puțina educație care există mai de Doamne-ajută în țara asta. Ca vloggeri, eu o mai urmăresc și pe Anne-Marie, care iar vorbește foarte deschis despre boli sau probleme sexuale. Poate mai sunt resurse, dar nu le știu.
Iar eu am avut norocul să mă pot ascunde după o masă, să cresc într-o familie privilegiată, într-un oraș mare, unde asemenea lucruri se întâmplă *un pic* mai rar. Alte fete poate nu au șansa mea, sau a voastră, dacă vă simțiți la fel de privilegiați când citiți asta. Și nu trebuie să ne simțim vinovați pentru privilegiu. Ci să înțelegem de ce e nevoie pentru a-l aduce și celor mai puțin favorizați. Despre normalizarea educației sexuale, nu despre normalizarea culturii de viol. Despre împuternicirea celor care nu au resursele materiale sau mentale pe care le avem noi pentru a se apăra, nu despre umilirea lor.
Ar mai fi multe de scris, dar după cum vedeți deja m-am revoltat, deci închei aici, așa, subit, neconsimțind să merg mai departe. 😉
Vai, câte povești asemănătoare am și eu. Povești pe care nu le știe nimeni pentru că nu consideram că sunt ok de povestit, sau credeam că e „ceva normal”. Mă gândeam că poate eu am o problemă că nu înțeleg anumite lucruri.
E trist, dar adevărul e că e greu să fii femeie. Oricât de clișeic ar suna asta.
Da pai tocmai asta e, stii, trebuie povestite… clar nu ai tu o problema cu asta. 🙂 E greu, dar tocmai de-aia nu o sa incetez din a da din coate cat pot si sa incerc sa sprijin cum pot:D Girl power!