Despre TEDx Cluj 2017

Am petrecut aproape 25 de ore prețioase în Cluj, și toate au fost minunate – de la somnul odihnitor de 6 ore după un drum semi-lung în patul primitor al prietenei mele Cristina și drăguțenia revederii, la amabilitatea taximetriștilor, întâlnirea cu Iulia, pe care nu am văzut-o niciodată, poveștile prietenului meu Răzvan și umorul aferent, străzile frumoase și romantice din centru, la evenimentul pentru care am decis (spontan) să mă duc: TEDx Cluj – cu tema Going Beyond.

De prima dată de când am văzut afișul, mi-a sugerat că va fi ceva și legat de spațiu/explorare spațială, și răsfoind printre speakeri, mi-am dat seama că va fi mișto și pentru alte sfere (sau cel puțin aveam așteptarea asta). Iar așteptările mele au fost împlinite – mi-a plăcut foarte mult la TEDx Cluj, și aș vrea să vă împărtășesc câteva din lucrurile pe care mi le-am notat și care mi s-au părut remarcabile din timpul discursurilor. Conceptul acesta de ”ideas worth sharing” se potrivește numa bine cu ”perspectivele” pe care încerc să le aduc aici pe blog, așa că, iertați dacă va fi un pic lung, dar nu vreau să uit nimic esențial. 🙂

Ca un P.S. în mijlocul textului, legat de organizare și alte cele nu vreau să spun prea multe, pentru că în principiu nu pentru asta m-am dus – nici să mănânc, nici să iau suveniruri, ci doar să găsesc un dram de inspirație nouă. Organizarea mi s-a părut ok, un pic înghesuială, mai ales la baia femeilor, salata de la SaladBox foarte bună, voluntarii care strângeau mereu gunoiul, și oricând puteai întreba pe cineva ceva dacă nu știai o informație… deci repet, a fost o chestie normală, probabil că există, ca peste tot, lucruri de îmbunătățit, dar eu am fost fericită – m-am bucurat de ce mi s-a oferit. Așa că mulțumesc, TEDx Cluj, pentru un eveniment fain!

Așa cum v-ați obișnuit, și îmi veți ierta și această parte a firii mele, durează un pic până ajungem la ”ce vrea să spună autorul?” O să prezint, în următoarele rânduri, doar ideile care mi-au plăcut, personajele cu o prezență interesantă, și captivantă, sau care au avut povești ce m-au atins. Printr-o asemenea eliminare, am realizat (chiar și în timpul evenimentului), cât de mult contează să știi să transmiți o idee unei audiențe, cum să o prezinți astfel încât să fascineze – indiferent dacă vorbești despre stomacul vacilor, sau despre armonia muzicii, după cum o să citiți mai jos. Iar în multe cazuri, această prezență scenică, această carismă a făcut diferența în competiția pentru spațiul în memoria mea! 🙂

Moderarea TEDx Cluj a fost realizată cu mult fler de Iv cel naiv, poetul anonim, cu ajutorul lui Mimo poetul, un mim care transforma în imagini dinamice cuvintele lui Iv, auzite de undeva din fundal. Uneori mă și gândeam cum Iv cel naiv, în costumul lui de om ”nefaimos”, se plimba printre noi nestingherit, chicotind în sinea lui și inventând rime care mai de care. O treabă interesantă, în orice caz, un mod inedit de a fi ”prezentator”.

Secțiunea Outerspace

Pierre-Philippe Mathieu, analist de date la Agenția Spațială Europeană, ne-a vorbit despre diversele perspective prin care ne putem uita la planeta noastră – mai ales perspectiva exterioară, din spațiu (prin intermediul datelor adunate de sateliți performanți din programul european Copernicus). Avem nevoia de lentila de ”ansamblu” pentru a putea potrivi piesele puzzle-ului acestui ”punct albastru pal”.

”The day the Earth smiled” a fost ziua în care o fotografie realizată inelelor planetei Saturn a inclus și un punct care reprezenta Pământul (uitați ce mic e!). Oamenii au fost rugați să zâmbească și să salute de la depărtare, în mod simbolic, evident, planeta Saturn. Evenimentul a fost un imbold pentru a reflecta la nimicnicia speciei umane, dar și a celebrării acesteia totodată, a vieții, mai degrabă! De altfel, a fost și o oportunitate de a reflecta la spiritul de exploratori al oamenilor, care mereu vor să împingă barierele cunoașterii, spațiale sau de alte feluri.

Referindu-se la imagini din satelit cu privirea la observarea unor fenomene ale încălzirii globale, Pierre ne îndemna și să fim mai conștienți în prezervarea singurei planete locuibile pe care momentan o știm (”se pare că am câștigat loteria planetelor”), și de misiunea noastră a de fi gardieni ai planetei, nu doar pentru

”avoiding a future we don’t want, but also for creating the future we want”

(adică, în traducere, să facem lucrurile nu doar pentru a evita o încălzire globală care să fie fatală, ci să mergem de ”bunăvoie” înspre sustenabilitate – vă dați seama ce mi-a mers la inimă discursul lui 🙂 )

La final, Philippe a făcut o analogie foarte drăguță cu Micul Prinț, care la rândul lui îngrijește trandafirii și vulcanii de pe planeta pe care se afla în momentul respectiv. (mi-a mers, astfel, de două ori la inimă prezentarea lui)

Gernot Gromer a fost genial! A venit într-un costum nu de astronaut, dar nu știu cum să-l numesc, e specific așa ”spacey like” – cred că vă puteți imagina. E președintele Austrian Space Forum și are un job tare fain: să construiască un costum spațial care să fie suficient de bun pentru misiuni umane pe Marte. În accepțiunea lui, în următorii 30 de ani, dacă totul merge ”bine”, primii astronauți vor păși pe Marte. Împreună cu echipa lui, ei testează prototipuri și simulează expediții în diverse locuri (nordul Saharei, peșteri de gheață din Austria etc.) care ar putea fi asemănătoare cu unele condiții pe Marte.

E important, deci, ca un astronaut ce ajunge pe planeta roșie să se poată folosi de costumul său ca de un ecosistem de supraviețuire, care să reziste și să-i permită interacțiunea cu mediul extern imprevizibil, sau cu diversele aparaturi ce îl însoțește. Gernot spunea că trebuie să ne asumăm riscuri dacă vrem să ”go beyond”, și să ”rise to the challenge”, și e foarte conștient că cel mai probabil el nu va ajunge pe Marte în această viață. Cu toate acestea, misiunea de a contribui la ceva atât de ambițios îi hrănește pasiunea, gândul că va fi unul din oamenii care au creat un asemenea element esențial misiunilor umane pe Marte.

Gernot a adus un suflu revigorant și foarte carismatic temei explorării spațiale pe Marte, se vedea cât de entuziasmat e de ceea ce face și de viziunea pentru care lucrează – cred că a plăcut tuturor. Iar la final a încheiat cu:

”May we explore!”

Secțiunea Innovation

Florin Talpeș, CEO-ul Bitdefender, a avut o prezență pe care, inevitabil, am asemănat-o cu cea a lui Steve Jobs (pur și simplu așa mi-a venit asemănarea-n gând). A deschis cu:

”Reprezint o echipă”

și asta mi-a plăcut mult – pentru că a vorbit despre talente și succesul unei echipe. Ideea de bază era că:

Succesul unei echipe = suma talentelor individuale + cultura echipei

Cu accent pe cultura echipei. A mai menționat de asemenea un studiu asupra tipologiei angajatului român, o carte pe care vreau să o citesc – Dorin Bodea, Valorile angajaților români. Aici sublinia comportamentul, mai ales al tinerilor angajați, de a nu-și exprima ideile, de frica judecății primite din partea celorlalți.

”Românul preferă să fie mai degrabă în dezacord cu sinele, decât cu ceilalți din jur.”

Și e adevărat. ”Oare ce vor crede despre mine dacă spun asta?” ”Dacă zic o prostie?” …. probabil că sună familiar. Așa că ”going beyond”, dincolo de aceste întrebări din capul nostru stă în primul rând în conștientizarea arhetipului cultural din care facem parte, și apoi depășirea fricii de a ne expune ideile, cu sau fără critici primite din partea celorlalți. A mai recomandat o altă carte care mi s-a părut că merită – Rethinking positive thinking, de Gabrielle Oettingen. Florin zicea că ”e o carte cu studii în spate, de data asta”. Probabil o ironie la adresa altor cărți care sunt doar flower-power când vine vorba despre gândirea pozitivă. 🙂

Varujan Pambuccian și George Buhnici au vorbit, într-o mare măsură, despre un subiect comun: a treia revoluție industrială (de aceea îi și pun împreună). Domnul Varujan ne povestea cum roboții au început să înlocuiască muncitorii în fabrici – roboți care nu fac greșeli, care sunt disponibili 24h/zi, 7 zile din 7, neobosiți, și care nu au nevoie de nimic. Mult mai ”profitabil” pentru un business, nu-i așa?

Un gând înspăimântător un pic, de asemenea, dar și o realitate inevitabilă: inteligența artificială și robotica industrială vor juca un rol major în viețile noastre în următorii ani, rolul lor accelerându-se fără multe piedici. George sublinia că:

”A treia revoluție industrială îi va elimina pe cei inutili.”

În același timp, tehnologia nu e neapărat dușmanul, cât timp o folosim în avantajul, și nu detrimentul nostru – depinzând, desigur, și de mâinile pe care cade. 🙂

În afara lor, mai sunt și biologia sintetică, crearea de ”viu” sau fabricația aditivă (3D printing), care conduc schimbări/îmbunătățiri începând de la nivelul celulelor, până la crearea de organe bionice (piciorul artificial care să înlocuiască unul lipsă ș.a.m.d.). Normal că în asemenea cazuri, e convenabil să ne folosim de avansările realizate în tehnologie pentru a ne prelungi/ameliora traiul, nu? 🙂 Țin să includ aici o mențiune făcută de George Buhnici pentru Daniela Rus, care e Head of the Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory la MIT. În 2017, împreună cu CEO-ul Toyota Research Institute, va primi premiul Engelberg Robotics Award pentru contribuția în domeniul roboticii. Enough said, zic eu. 🙂

A mai fost o carte recomandată aici pe care vreau să o citesc, Sapiens: A brief history of humankind, de Yuval Harari – care abordează evoluția omului și încotro ne îndreptăm, apropo de inteligența artificială și roboți vs/împreună cu oamenii. Bine, oferă o ipoteză/un scenariu, nu o certitudine, claro. Ideea cu care încheiase domnul Varujan era că trebuie să regândim complet sistemul educațional pentru ca oamenii să devină creativi și utili, nu să iasă din școală pentru a concura cu roboți pe piața muncii.

George Buhnici mai preciza că:

”Tehnologia perfectă e invizibilă – nu trebuie să știi să o folosești, ci să se lase folosită.”

Doar cei inteligenți/adaptabili la aceste schimbări tehnologice vor supraviețui (o perspectivă un pic sumbră, poate, dar posibil reală), așa că George ne îndemna să îmbrățișăm tehnologia, decât să o respingem, pentru că aceasta ”nu va ierta pe nimeni”.

Giorgio Fabbri a fost total!! Pur și simplu genial orator, profesor de muzică și muzicoterapie, reputat expert în domeniul muzicii (compozitor, dirijor de orchestră etc.), el ne-a făcut să ne gândim la cum muzica nu e doar muzică, ci înseamnă apogeul umanității. Felul absolut simpatic în care a vorbit despre muzică și inteligența muzicală precum cea mai înaltă virtute mi s-a părut captivant – stilul acesta degajat, italienesc, gesticulând, și ne-a pus Bach, să ne dăm seama cum ceva repetitiv poate crea ceva armonios, apoi Mozart, care folosea 15 segmente diferite într-o melodie, reușea, la fel, printr-o paletă diversă, să creeze opere armonioase.

Din punctul lui de vedere, muzica e precum un fractal, are numeroase posibilități, și făcând parte din artă, contribuie la ce e frumos și bun în lume. Pentru el, ”going beyond” are mai multe dimensiuni: repetition, exploration, transformation, și gratitude, prin care frumusețea artei (a muzicii) unește lumea, și ne salvează. Mesajul lui, spus cu un zâmbet larg pe față, deschis, și cald:

”Look for beauty in your life.”

Secțiunea Journey

De Marius Chivu (scriitor, realizatorul emisiunii de radio All you can read, editor la revista iocan etc.) am tot auzit, dar nu m-am obosit să aflu mai multe despre el – un lucru care, desigur, s-a schimbat după TEDx. Marius ne-a vorbit despre călătorit, și mai ales – călătoritul modern. Cum, subjugați de atâtea aplicații pe telefon, am devenit ”neajutorați”, și că e important să știm când să le folosim, dar mai ales când să NU le folosim.

Marius a călătorit în Peru și a urcat pe Himalaya, și a scris despre toate acestea. Călătoria ar trebui să fie cu noi înșine, și mai puțin cu Facebook-ul, vorba vine. 🙂

”Aplicațiile ne oferă, e drept, ”timp”, dar în schimbul deficitului de atenție.”

 ”Noi nu ne mai rătăcim!”, ironizează Marius – totul e ”safe”, știut de dinainte și planificat. Dar există farmec în a ne rătăci (nu nechibzuit, desigur), e aproape ca o artă. Iar în călătoriile noastre deseori nu ne conectăm cu oamenii din jur, localii, pentru a le afla poveștile – suntem atenți la cine știe care altele. A rămas ideea asta de ”travelling with intent/purpose”, cu care sunt complet de acord. Mi-a plăcut discursul lui calm și echilibrat. 🙂 A adus vorba și despre a ține un jurnal de călătorii, un jurnal scris de mână, pentru a captura și în alt fel experiența călătoritului, și să știți că voi încerca asta peste 3 săptămâni, la Roma. 😀

Veronica Soare a reușit, cu vocea ei caldă, și felul senin de a povesti experiența ei pe El Camino (pelerinajul de 910 km de la Estul la Vestul Spaniei de Nord), să mă înmoaie bine de tot, ca un prosop ud, cu ochelari, și să mă facă să las câteva lacrimi în Opera Maghiară din Cluj. Na, cado! 😛 Fondatoarea proiectului minuni.ro, Veronica ne-a lăsat înăuntrul sufletului ei frumos, plin de povești. Ne-a spus că:

”Am fost învățați că frica și curajul nu se îmbrățișează niciodată. Dar frica e cea mai bună prietenă a curajului.”

Emoția întâlnirii pe El Camino a unui băiat cu cârje, care era pe drum de două luni, i-a fost Veronicăi una din cele mai mari lecții – că nu există ”nu pot”. Mi-ar plăcea să încerc și eu să îmi testez limitele cu El Camino, să trec prin experiența asta să văd cât de bine mă cunosc, de fapt. 🙂 Un moment de inspirație minunat!

Și aici fac o mică paranteză (HAHAH, știți că nu e mică), pentru a vă povesti o potrivire așa ca-n cărțile ”destinului” (dacă există așa ceva). După TEDx, am ieșit să mă plimb prin centru să găsesc ceva de mâncat, urmând ca mai apoi să mă întâlnesc cu prietenul meu Răzvan și să îmi arate Clujul. Am luat-o încet pe străduțe, uitându-mă în stânga și dreapta, admirând felinarele atârnând din colțul barurilor, turnurile bisericilor sau clădirilor, și în general, locul – Clujul e foarte frumos!

Am ajuns într-o piațetă mică unde niște vânzători de mărțișoare strângeau standurile, și m-am oprit să iau 2 mărțișoare pentru mama și sora mea. Eram înconjurată de ceva restaurante/locuri de mâncat, dar văzusem eu o lumină undeva mai în spate, și mi se părea că o fi și acolo ceva loc misterios – pe măsură ce mă îndrept spre acest colț din piațetă, ce credeți? Da, într-adevăr era un restaurant acolo, și nu orice fel de restaurant: Camino. 🙂 Nici nu mi-a trebuit mai mult – m-am decis instant. Așa că am intrat și mi-am comandat niște paste cu pui și un pahar de vin alb, în timp ce îl așteptam pe Răzv. Și a fost mișto rău de tot, e un local vintagey, așa, cochet, cu lumini apuse, și lumânări pe mese. Ce potriveală, nu-i așa? Nici nu știam că există așa un loc în Cluj, poate a fost o coincidență. Sau poate nu.

Andreea Roșca (jurnalistă, scriitoare) a avut o abordare practică asupra antreprenoriatului – încercând, prin cartea ei Cei care schimbă jocul, să răspundă la câteva întrebări de genul ”De unde vin ideile care acum ni se par geniale?” sau ”Oamenii aceștia au știut unde se îndreaptă?” (oamenii fiind antreprenorii români). Andreea sublinia faptul că ideile geniale nu există, și că în majoritatea cazurilor, afacerile au pornit ca un experiment – ”să văd ce iasă”.

Ideile, la începutul lor sunt fragile.

”Nu poți lua o idee ca un elev la tablă, să o întrebi unde se vede peste 5 ani, dacă lumea o să o cumpere, sau cât profit va aduce afacerii.”

Așa că Andreea ne încuraja, ca de final, să dăm șansă ideilor să primească o existență. 🙂 (adevărul e că și eu m-am confruntat cu partea asta antreprenorială și bariera că nu am o idee genială pe care să o pun în aplicare, dar probabil că nici nu am o motivație puternic înrădăcinată – momentan îmi place la nebunie jobul meu semi-corporatist și să scriu aici pentru voi în timpul liber). Dar am înțeles riscul și incertitudinea despre care vorbea Andreea – clar că antreprenorii joacă într-un loc de unde oricând pot cădea, și ei sunt conștienți de asta.

Melania Medeleanu a avut și ea o prezență scenică sensibilă, poate un pic teatrală pentru gustul meu, dar a zis câteva lucruri frumoase, care merită scrise. De când a părăsit lumea jurnalismului, Melania s-a dedicat unor cauze sociale, lucrând cu copii defavorizați sau care provin din asemenea medii vulnerabile social.

”Am început să am voce când nu a mai fost vorba despre mine.”

”Dacă vorbim în fiecare zi nu înseamnă că avem o voce”, spune Melania, și că ne dezvoltăm una atunci când începem să ne pese. Îndemnul ei a fost să ne găsim vocea, o cauză de care să ne pese suficient de mult, să ne facem auziți, și să nu ne lăsăm reduși la tăcere de cei care nu au o voce, ci doar strigă tare. 🙂

Secțiunea Beyond

Teodora Enache ne-a încântat cu vocea ei de jazz, dar și cu întrebarea răscolitoare: Când a fost ultima dată când ne-am lăsat pradă nebuniei dragostei? (dragostei de orice fel) Ea, profesoară de matematică fiind, s-a lăsat cu totul în brațele nebuniei dragostei pentru jazz, și de-atunci nimic nu a mai fost la fel. Pasiunea ei pentru muzică era evidentă prin fiecare por al trupului ei, dar mai ales prin vocea fermecătoare cu care ne-a vrăjit și pe noi. 🙂

Rusanda Cojocaru, inițiatoarea proiectului Bookletta (poartă o carte la vedere) a vorbit despre un concept pe care nu îl știam – ”exaptation”, sau adaptarea unor lucruri deja existente în alte scopuri decât cele originale, deci nebănuite (așa cum Gutenberg a folosit presa cu care făcea vin, să inventeze mașina de tipărit). A scos în evidență 4 puncte pentru dezvoltarea creativității/abilității de a inova:

1. The power of your hobbies – o bună întrebare, care e puterea obiceiurilor noastre? Ce impact au ele asupra calității vieții noastre?
2. Be more like a 5 year old – pe principiul că atunci când eram mici, ne era mai puțin frică să ne exprimăm ideile, și visam mai mult. De ce să nu o facem și acum?
3. Find your creative cafe  – nu neapărat cafenele, ci grupuri de oameni care să ne stimuleze. E adevărat că oamenii cu care ne petrecem timp semnificativ ajung să ne influențeze – în ce mod, noi decidem.
4. Be a slow multi-tasker – pentru a lăsa timp informațiilor să se proceseze.

TEDx Cluj 2017 s-a încheiat cu fascinantul discurs al lui Paul Bourne, director de teatru și colaborator al Universității Cambridge, care ne-a furat atenția cu un păienjeniș de povești legate între ele, la care ne tot întreba ”How lucky was I?”. De fapt, nu era neapărat ”norocos”, ci doar accepta oportunități pentru a-și dezvolta creativitatea, a pune lucrurile în altă perspectivă, a provoca o anumită prejudecată. Dacă nu arunci zarul, cum te aștepți să fii norocos? 🙂 Iar ca să arunci zarul, implică acțiune!

Citându-l pe Aristotel, spunea că dacă vrem să evităm criticile, trebuie să nu spunem nimic, să nu facem nimic, și să fim nimic. Ori asta nu prea merge! Așa că, dacă n-avem galben pentru pictură, putem folosi și albastru, inspirația trebuie să ne găsească în timp ce muncim, căci nu cade din cer, și că totuși e bine să:

”Say something, do something, be something!”

Între momentele discursurilor, au mai fost:

• TEDx Cluj Award decernat neurologului Bogdan Florea care dezvoltă un proiect menit să ajute pacienții care suferă de epilepsie – dacă știți pe cineva, poate ar ajuta să aruncați un ochi.
• Un dans de step oferit de actorul Adrian Strâmtu, un tip talentat și pasionat de step, și care m-a făcut să mă gândesc că ”tap dance” e ca un fel de beatbox cu picioarele.
• Radu Nechifor ne-a încântat urechile cântând la nai, acompaniat fiind de pian și vioară

Victorieeee, am terminat de scris! :)) Cam asta a fost TEDx Cluj 2017, și dacă ar fi să închei cu ceva, pe lângă că toate ideile astea sunt ideas worth sharing, multe sunt ”ideas worth doing” (cum zicea cineva pe scenă). Pentru mine a însemnat să văd oameni care fac lucrurile să se întâmple, care sunt exemple de care nu prea știe lumea simplă, așa ca mine. Mi-a vâjâit capul de idei sâmbătă, când am plecat de la Opera Maghiară, și nu neapărat idei pe care în minutul 2 o să le pun în practică – ci efectiv idei despre cum și cine schimbă lumea. 🙂 Peste puțin timp, roboții vor juca un rol important în ce transformă viitorul, dar până atunci, cineva trebuie să și scrie despre toate acestea, și să împărtășească tuturor.

A voastră cu umilință,

ianca

 Imagini preluate de pe wikimedia și site-ul TEDx Cluj.