Despre spațiul personal ca oază

Găsesc că există ceva aproape sacru în comuniunea cu noi înșine – atât fizic, cât și spiritual, iar timpul alocat acestui spațiu mi se pare minunat.

Natura mea introvertă (care poate nu pare așa, dar este) mă îmbie deseori să fac pauze de socializare, să mă retrag, să citesc, sau doar să fiu singură. E un moment ”al meu” pe care îl și caut cu intenție deseori, de aceea mai călătoresc pe cont propriu. Nu doar că îmi place asta, dar o consider o nevoie. Mă trezesc simțind că ”abilitățile mele de socializare s-au terminat” pentru un moment dat.

Mai mult decât sacru, îmi pare un punct de intimitate foarte personal și autentic, chiar puternic: să fim conștienți de prezența noastră, în mod real, onest, fără ascunzișuri. De la cum ne îngrijim sau ne răsfățăm, la cum ne hrănim mintea, pacea interioară, gândurile, cum reflectăm asupra lumii. Cât TIMP ne dedicăm pentru a face asta, mă întreb? Cât de conștient luăm această pauză, fără a ne lovi de ”fear of missing out”?

Sunt recunoscătoare că locuiesc singură în Amsterdam, am avut un noroc aparte – în ultimă instanță, probabil aș fi împărțit apartamentul cu alte persoane, dar poate mi-aș fi simțit această intimitate oareșicum amenințată sau chiar judecată. Mă ajută să petrec acest timp cu mine … trăind și gândind. Poate că așa e felul meu de a da sens lucrurilor, filtrându-le prin minte, luându-mi timp să mă și gândesc, să mă minunez, să îmi pun întrebări, să îmi amintesc. Prin graba asta în lume, parcă nu mai avem vreme să facem de-astea. Trece ziua, trece săptămâna, și ce? Unde ne grăbim, maică, spre moarte?

Mie îmi place să îmi pregătesc cina și să aprind și o lumânare sexy dacă am, sau să mă răsfăț cu ceva bun în oraș, în timp ce stau și mă uit în jur. Singură, da, și strict pentru mine, că doar nu o fi nemaipomenit. Nu cred că ar trebui să ne simțim inconfortabil dacă facem lucruri de genul acesta, ele sunt perfect normale, mai ales dacă sunt realizate sincer, și nu de dragul aparențelor.

Văd acest spațiu despre care vă scriu ca pe o oază luxuriantă, un spa interior, dacă vreți, sau un bar construit într-o veche fabrică, după caz. Un loc de curiozitate sau pur și simplu liniște. LI-NIȘ-TE. Cred că mai avem nevoie și de liniște, nu cu alții, ci cu noi. Să ne mai cunoaștem un pic, să ne mai apreciem.

Dacă mă întrebați cum se face asta, nu aș ști să vă dau o rețetă. Încercați să petreceți timp cu voi făcând ceea ce vă place, sau plimbându-vă, fiind în natură, explorând ceva nou (poate fi și o simplă stradă, un cartier), sau scriind ceva, fără să interacționați neapărat cu altcineva (gen să trimiteți constant mesaje, să fiți pe telefon….). Și observați-vă. Deconectați-vă ca să vă conectați. 😊 Eh, zic și eu. O vineri frumoasă vă doresc!