Dragii mei, pentru astăzi vă propun o discuție lipsită de inhibiții, care pornește de la întrebarea dacă se poate împăca, în relația modernă, nu doar satisfacerea nevoii trupești, ci și a conexiunii afective, emoționale, și mai ales, cum. Astfel, mi s-a părut interesant să ne uităm la iubire și din punct de vedere al erotismului, nu doar al ”ododododo iubi”. Am ales, așadar, o temă mai puțin convențională, poate, dar care sunt sigură că ”face pui” în gândurile oricui este (sau nu) într-o relație.
Vedeți voi, să vorbim deschis despre SEX e dificil, sunt sigură că majoritatea celor din jur, dacă ar fi să răspundă la cum e viața lor ”amoroasă și sexuală”, ar spune că totul merge ca pe roate. ”Da, soro, de 5 ori pe săptămână, îți zic…” Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Știți de ce? Pentru că pasiunea unei relații de iubire se erodează în timp, și ea trebuie întreținută constant, iar nouă ne e rușine să recunoaștem dacă apar provocări la nivel intim (din diverse motive).
”Ce simți când iubești pe cineva? Și prin ce diferă faptul că dorești pe cineva? Intimitatea profundă conduce întotdeauna la sex? De ce trecerea la statutul de părinte se transformă atât de des într-un dezastru erotic? De ce are un caracter erotic ceea ce ne este interzis? E posibil să ne dorim ceea ce avem deja?”
De la această premiză pornește cartea lui Esther Perel, ”Inteligența erotică”, despre care vă povestesc astăzi, într-o ocazie specială de Valentine’s Day (ah, ce ne mai plac nouă ritualurile și micile sărbătoriri). 🙂 Recunosc că am fost sceptică asupra cărții, deși mi-a fost recomandată de o prietenă, nu pentru subiect, neapărat, ci pentru că sincer, m-am săturat de scriiturile gen Radu F sau, mai nou, aparent, Jurnalul lui Adam sau alte prostii. Dar am citit fericită că Esther a scris cartea din postura ei de terapeut și consilier, bazată pe observațiile ei și experiențele pacienților săi, care sunt de diverse naționalități, rase, și sexe. (și vă mulțumesc pentru sugestiile de citit când v-am întrebat ce să aleg – Alain de Botton Esther Perel. Tocmai pentru că majoritatea a indicat / citit AdB, m-ați ajutat să o prioritizez pe cea mai puțin ”votată”. 🙂 )
Esther nu se teme să intre și în subiecte și mai ”rușinoase”, așa că vorbește în carte și despre sexul ”pervers”, sau mai degrabă despre raportul puterii dintr-o relație. Mi-a plăcut că aduce în temă feminismul ca fiind diferit de un deziderat de egalitate într-o relație. Putem fi egali ca parteneri, doar jucăm în aceeași echipă, dar … în pat … cineva trebuie să ia puterea. (indiferent că e bărbat sau femeie) Înjositor? Deloc. Cred că fiecare din noi suntem aprinși de stimuli diferiți, fie că ne place să luăm controlul, sau să fim controlați, și aici sunt total de-acord cu asta pentru că am fost în t-1 când nu aveam o părere despre asta, în t0 când negam asta (probabil îmi era teamă să recunosc, sau mă simțeam constrânsă de anumite ”standarde” de cum se face), și, în final, în t1, când am experimentat diverse pe propria-mi piele. La propriu și figurat. 🙂
”Ne temem că jocul cu dezechilibrele de putere din arena sexuală, chiar și în relațiile consimțite dintre adulți maturi, riscă să răstoarne respectul care este esențial în relațiile umane.”
”Fără denigrarea acestor realizări istorice semnificative (i.e. valul feminist), eu chiar cred că accentul pe sex egalitar și respectuos – purificat de orice expresie de putere, agresivitate și de greșeli – este opus dorinței erotice la bărbați, la fel ca și la femei.”
La început, când am auzit această perspectivă, nu am vrut să îi dau atenție, eu militam pentru egalitate peste tot, aveam tendințe oarecum puritane! În decursul anilor, am învățat foarte mult că în doi, e vorba despre complementaritate, și nu egalitate erotică, dar o egalitate a unor atitudini sau comportamente (respect mutual, de exemplu). Cheia stă în recunoașterea acestor fantezii și curajul de a le aduce la viață. Oamenii au tot felul de reprimări sau dorințe ascunse, neîmplinite altfel, pe care și le aduc în sex, fără ca asta să însemne ceva personal cu persoana iubită. Singurul lucru care nu mi-a plăcut aici a fost că autoarea scrie că ”Dragostea e întotdeauna însoțită de ură.” Folosirea absolutului aici mi se pare nelalocul ei, și alegerea cuvântului ”ură”, una cam…. nefericită aș zice, poate chiar exagerată.
Fanteziile pot fi legate de imaginație, dar și de mister. Esther prezintă misterul și distincția celuilalt ca o componentă importantă a menținerii curiozității, și a dorinței de ”joacă”, izvorâtă din copilărie, neexploatată suficient în viața de adult. Iar în sex, acest lucru este mai mult decât permis, ba chiar recomandat.
Seducția e un alt aspect foarte prezent la început, care apoi se estompează sau chiar dispare. De ce? Din punctul meu de vedere, pentru că ”we take our lovers for granted”. În românește chiar nu sună așa bine, dar ideea este asta: avem impresia că ”deținem” pe cineva, și că ei vor fi mereu acolo, că odată cuceriți, nu mai trebuie să luptăm pentru iubirea lor. Așa, ne complacem într-o situație de siguranță, călduță, dar care, pe termen lung, din cauza rutinei și schimbărilor la nivel de familie (apariția unui copil, de exemplu, sau chiar absența lui) nu se mai simte la fel de confortabil.
”Văd cupluri cărora seducția li se pare un efort prea mare, ceva ce nu mai trebuie să facă acum, când sunt căsătoriți. Văd alte cupluri care cred că intimitatea înseamnă să știi totul unul despre celălalt. Ei renunță la orice simț al distincției și apoi se întreabă unde a dispărut tot misterul.”
”În timp ce dragostea ne promite eliberarea de singurătate, ea ne și sporește dependența față de o persoană. (…) Dorința se bate cap în cap cu obișnuința și repetarea.”
”… voința noastră de a reține misterul este cea care ține dorința aprinsă. Confruntați cu deosebirea irefutabilă a partenerului nostru, putem răspunde prin frică sau curiozitate. Putem încerca să-l reducem pe celălalt la o entitate cunoscută sau îi putem îmbrățișa misterul persistent. Când rezistăm impulsului de a ne controla, când continuăm să fim deschiși, păstrăm posibilitatea de descoperire. Erotismul rezidă în spațiul ambiguu dintre neliniște și fascinație.”
”Când doi oameni se contopesc – când doi devin unul – legătura nu se mai poate stabili. Fiindcă nu mai ai cu cine s-o stabilești.”
Menținerea dorinței în timp pare provocarea mileniului, și ea implică două aspecte care sunt un pic contradictorii: libertatea și angajamentul. Vrem să fim liberi, să fim noi, dar și să ne simțim într-o relație sigură, stabilă, la care să putem reveni oricând. Ce nu mi s-a părut că este atins suficient în carte e partea discrepantă dintre proporția de femei care caută siguranța pe termen lung mai degrabă decât atracția propriu-zisă (sau dorința de libertate), față de bărbați. Și aici nu mă refer neapărat la siguranța financiară, deoarece, să zicem, nu mai este cazul, ci la siguranța familiei. ”E bărbat bun, devreme acasă, ce contează că nu sunt atât de atrasă de el, sau că nu-mi vine să rup hainele când ne întâlnim?” Din proprie experiență, fără fantezia ”ruperii hainelor”, e greu să creezi spațiul erotic pentru o viață sexuală satisfăcătoare. O perioadă poate funcționa, dar nu e ”sustenabil”. Cred că percepțiile despre libertate și angajament sunt disproporționate între bărbați și femei, cel puțin în cultura românească. Voi ce ziceți?
”Îi explic lui Ben că tensiunea dintre siguranță și aventură este un paradox ce trebuie acceptat, nu o problemă ce trebuie rezolvată. Este un joc de puzzle. Poți fi conștient de fiecare polaritate? Ai nevoie de fiecare la momente diferite, dar nu le poți avea pe amândouă în același timp. Poți accepta lucrul acesta?”
Un alt punct interesant abordat mi s-a părut cel al spontaneității – prezentat pe un caz dintr-un cuplu gay, cei doi plângându-se că nu prea mai fac sex sau că nu mai e ceea ce a fost (asta după ce s-au mutat împreună). Unul din bărbați, ca să-și surprindă partenerul, planificase o cină delicioasă, și muncise mult pentru ea. Esther îl întreba de ce ar fi greșit să-și ”planifice” și timpul pentru sex? Din punctul lui de vedere, i se părea patetic, ca o muncă. Dar cina în sine nu a fost o muncă? Anticiparea deliciului și satisfacției celuilalt nu a fost o plăcere, mai degrabă decât efort? Sexul dintr-o relație pe termen lung e sex intenționat, spune ea, nu trebuie să fie musai ”spontan”.
”Numai pentru că locuiești cu cineva nu înseamnă neapărat că este și gata disponibil. În orice caz, el necesită mai multă atenție, nu mai puțină. Anticiparea implică faptul că așteptăm ceva cu nerăbdare. Este un ingredient important al dorinței, iar planificarea sexului ajută la generarea ei.”
Pentru mine, nu doar în urma acestei lecturi, dar și în general, am învățat că inteligența erotică înseamnă recunoașterea propriilor dorințe în eros, păstrarea unui oarecare mister al relației sau al nivelului de curiozitate și admirație față celălalt, atenție la nevoile sexuale ale partenerului, și separarea acesteia de inteligența emoțională, afectivă, a iubirii. Și că 1+1=3. Cartea se parcurge ușor, Esther are pasaje de dialoguri unde transcrie ca și cum ar vorbi cu pacienții ei, și îmi place că explorează motivele psihologice sau sociale strâns legate de anumite comportamente (înșelatul, de exemplu).
”Inteligența erotică” se axează pe cultura americană, cu toate că încearcă să aibă perspective cât mai diverse, dar cred că în esență, oricine se poate regăsi în ideile prezentate aici. Până la urmă, fiecare face ce vrea și ce știe mai bine în dormitor și în căminul lor, și fiecare are propriile experiențe care-i înfrânează, sau, dimpotrivă, eliberează în sex. Important mi se pare să discutăm aceste lucruri cu partenerii noștri și să ne acceptăm și explorăm propria sexualitate, fără rușini, și fără a ne fi teamă că vom fi iubiți mai puțin doar pentru că ”îndrăznim”. Recomand pentru a citi despre ceva ce poate am ajuns să ignorăm în viața noastră obișnuită, metodică, repetată, sau să-i acordăm mai puțină atenție decât ar avea nevoie. 🙂
Voi ce ziceți? 🙂 Aș fi curioasă de perspectivele voastre, sau, dacă ați citit cartea, cum vi s-a părut.
”Căsătoria nu este sfârșitul idilei lor, este începutul. Ei știu că au ani la dispoziție să-și întărească relația, să experimenteze, să regreseze și chiar să eșueze. Ei văd relația lor ca pe ceva viu și continuu, nu ca pe un fapt împlinit.”
Îmi place foarte mult cum ai abordat subiectul, deschis și complex. Cred că trăim într-o societate sexualizată, ca să îi spun așa, dar în care sexul este una din principalele probleme în cuplu și motivul pentru care multe dintre ele ajung în terapie. Așadar, la cât mai multe articole pe acest subiect. E necesar să ne deschidem mințile și să nu mai considerăm sexul ceva murdar și cu reguli legate de cine inițiază, cine continuă și așa mai departe. Felicitări pentru articol! Te pup. Ancuța
Hehe, eu ma simt mai confortabil sa abordez acest subiect acum, poate mai demult cu ceva vreme in urma nu as fi avut atata „tupeu”. Poate (sigur) e si datorita experientelor variate la care m-am supus cu buna vointa. Si cumva, simt ca scriu si din perspectiva asta. Multumesc si eu pentru comentariu, de-acord cu „regulile”. 😀 Te pup inapoi :*
Ia să-mi pun și eu cartea asta pe listă, sună ca o lectură interesantă, ar merita timpul.
Și senzația mea este că, din păcate, deși suntem foarte expuși la tot felul de lucruri și aparent deschiși, sexul este în fapt un subiect despre care oamenii vorbesc greu chiar și cu partenerul lor, nu mai zic de alte cercuri.
Și nu, eu nu-s pentru egalitatea în pat. Sigur, principiile rămân și sunt de părere că raportul de putere este cel care trebuie să se stabilească de comun acord, însă aici ar trebui să se oprească egalitatea asta 😀 Și e fun să se și schimbe din când în raportul, dacă toată lumea e de acord.
Ah, și da, cred că sexul mai trebuie și programat, mai ales în perioade mai aglomerate, în care nu prea e timp pentru de toate. Mai bine să renunțe fiecare la câte o activitate pe care o întreprinde separat de partener și să se întâlnească în pat, decât să apară frustrările pe parcurs. Nici nu știi când se strecoară și nici nu-ți dai seama când vă lovesc. Vorbesc din experiență. People, eat your veggies and have your sex! :))
Nu pot să fiu decât super de acord cu ce spui, Ioana, mai ales cu prima parte – suntem atât de expuși, încât uneori devine o povară – de ambele părți. Eu nici nu am fost vreodată confortabilă să fiu cu cineva dacă nu simțeam că pot vorbi deschis despre asta – și mi-a mers bine. Dar știu că nu toată lumea e așa, și e păcat – tocmai pentru că intervin aceste frustrări. 🙂 Aaa și dap, eat your veggies! :))