Noul ”the f word” a ajuns acum să fie cuvântul … ”feminist”, sau ”feministă”, de parcă, ptiu ferească Sfântu, pieriți dracelor, urâtoare de bărbați, că oricum femeile nu-s egale cu bărbații că așa ne-o lăsat Dumniezo. Din păcate … feminismul nu e nici despre a urî bărbații, nici despre egalitatea fizică (cel mai penibil exemplu aici este: deci așa cum tu mă poți lovi, și eu pot să dau înapoi – serios?), și nici măcar despre ignorarea problemelor pe care bărbații le întâmpină la rândul lor. Dar o problemă nu trebuie să o diminueze pe alta doar pentru că există. Iar feminismul, evident, își concentrează eforturile spre un grup care nu s-a bucurat de drepturi, privilegii, sau acces egal și meritat la oportunități, compus majoritar din … femei.
Într-o societate destul de patriarhală, precum a României, nu mă mir că lumea fuge dacă aude de feminism, sau ia conceptul în batjocură. În România unde femeia de zi cu zi e obișnuită cu ”ciocul mic”, sau unde i se spune că e proastă dacă are copil și soțul o bate, dar îi e teamă să-l părăsească. ”Păi dacă-i proastă, cine-o pus-o?” Aici, unde dacă vrei să îți păstrezi numele de familie la măritiș, se consideră aproape o blasfemie, cum, aha, iată cine poartă pantalonii în relație (de ce trebuie dizgrațiat bărbatul nu știu…). Unde cifrele legate de violența domestică ascund multe, inclusiv cât gol lasă tăcerea, femeile care nu au curaj să raporteze autorităților, care nu știu că există legi să le protejeze, care cred că oricum nu se rezolvă nimic dacă își expun problemele, care sunt hărțuite de când sunt fete (și la case mai mari se întâmplă asta, vezi țările nordice…sau în general în Uniunea Europeană). România, unde femeia șef e mai mult desconsiderată decât bărbatul șef – pentru că ăsta e stereotipul: bărbații-s făcuți să conducă, femeile să stea la cratiță. Și mă gândesc și că sunt un pic mai mult de 100 de ani de când, în lume, s-a început acordarea dreptului femeilor la vot, iar la noi în țară nici măcar nu sunt 100 de ani (din 1938). Mi se pare un gând …. pe care nu-l pot acum caracteriza.
Așa că pentru cei care asociază feminismul cu un ”moft” sau își pun întrebarea ”de ce mai avem nevoie de feminism astăzi?” … nu sunt pe deplin conștienți de realitatea în care trăiesc femeile. Mentalitatea cum că ”dacă nu mi se întâmplă mie / sau în jurul meu, nu se întâmplă deloc” e dăunătoare, astfel că dacă mutilarea genitală sau veniturile inegale pentru aceeași muncă nu sunt frecvente la noi, în România, (se compensează prin abuz, hărțuire), nu înseamnă că la nivel global nu există o prăpastie spinoasă între bărbați și femei din punct de vedere al privilegiilor sau atitudinii față de violență. Sigur, ”glumițele” între femei și bărbați, tachinările vor exista multă vreme de-acum încolo, fiecare încercând să găsească un răspuns la ce înseamnă feminitate, masculinitate, sau neavând chef de răspunsuri la asemenea întrebări. Dar ideologia feminismului nu ar trebui asociată cu mișcările extremiste ce se pretind a fi ”feministe”, pentru că pur și simplu: nu despre asta e vorba.
Vreau să indic spre două lucruri care merită aduse în atenția voastră: discursul Chimamandei Adichie, scriitoare nigeriană, despre feminism, din care s-a inspirat și Beyonce pentru albumul ei ”Lemonade”. Chimamanda vorbește frumos despre femei și bărbați, despre oameni, despre femei și bărbați ca echipă, nu competitori, nu pradă și vânat, și feminismul în Africa. Trebuie să citesc cărțile ei, chiar am una împrumutată de la o colegă, și vreau să comand și eseul ei despre feminism de la cea mai nouă editură deschisă în România, Black Button Books (e bazat pe discursul TED de mai sus). Un citat minunat:
„The person more likely to lead is not the physically stronger person, it is the more creative person, the more intelligent person, the more innovative person and there are no hormones for those attributes.”
Degetul meu arătător mai indică spre un film ce evocă istoria sufragiului în Marea Britanie, deci luptei femeilor pentru dreptul la vot, un film deosebit, pe care îl recomand – Suffragette (2015). Sunt ilustrate sacrificiile și luptele femeilor pentru a fi ascultate, și pentru a avea influență decizională în vot – fiind film istoric, se bazează foarte mult pe realitate, dar chiar și cinematografic …. mi s-a părut cumplit. Iar eu acum, simțindu-mă umilă, culeg roadele a ceea ce niște femei curajoase au ”îndrăznit” să facă acum ceva timp… să ceară ce li se cuvine. Multe scene sunt revoltătoare, poate n-ați crede că s-au întâmplat asemenea lucruri, dar ați fi surprinși.. cum femeile erau închise pentru actele lor de rebeliune, și făceau foamea în închisoare ca formă de protest, erau hrănite cu forța, printr-un tub înghesuit pe gât, căci altfel moartea lor ar fi fost responsabilitatea închisorilor … Da, neapărat să vedeți filmul. 🙂 Un alt paragraf memorabil, care mi-a dat fiori:
”We are fighting for a time in which every little girl born into the world will have an equal chance with her brothers. Never underestimate the power we women have to define our own destinies. We do not want to be law breakers. We want to be law makers. Be militant, each of you in your own way. Those of you who can break windows, break them. Those who can further attack the sacred idle of property, do so! We have been left with no alternative, but to defy this government! If we must go to prison to obtain the vote, let it be the windows of government, not the bodies of women, that shall be broken! I incite this meeting and all the women in Britain to rebellion! I would rather be a rebel than a slave!”
Așa că, vedeți voi, nu prea înțeleg de ce feminismul are așa o conotație negativă în ziua de azi … dar clar e prost înțeles de cei care oricum înțeleg prost; mereu citesc comentariile online, și pot observa foarte ușor ce tendințe sexiste au oamenii (inclusiv femei, să știți) în diverse inițiative menite să fie nobile, să promoveze accesul egal la educație, oportunități în carieră, maternitate, și demnitate pentru femei, sau să amendeze alăptatul public (de ce?) … Nu încearcă nimeni să submineze pe nimeni, sau să ia slujba nimănui. Ce naiba? ”We’re all in this together”, cum ar zice englezul, nu pretinde nimeni că femeia e ca bărbatul sau invers. Sau că femeile sunt superioare, sau invers. Pricepeți? Dacă nu, mai am câteva idei … și sigur sunt altele care-mi scapă, sunteți invitați în a le expune. 🙂
Feminismul nu înseamnă bărbatul la cratiță.
Feminismul nu înseamnă că femeile vor doar banii și mașina unui bărbat. Trist că încă există generalizările acestea pe baza unor excepții …
Feminismul nu înseamnă promovarea incompetenței, sau oferirea unui job unei femei doar pentru reprezentare ”egală”. Înseamnă educarea abilităților în toate direcțiile și pentru toată lumea, și încurajarea participativă a tuturor, în mod nediscriminatoriu.
Feminismul nu înseammnă a nu fi vulnerabilă, a nu-ți fie teamă, sau a nu avea empatie … Feminism nu înseamnă că ești o femeie bărbătoasă, și te bați cu pumnii în piept, dacă se poate și cu o voce groasă, mătăhăloasă, pentru drepturile femeilor. Feminismul înseamnă curaj pentru a spune ce simți, ce gândești.
Feminismul nu înseamnă că femeile nu pot fi șoferițe proaste. Și bărbații pot fi șoferi proști, și? Nepricepuți putem fi toți în ceva anume.
Feminismul nu înseamnă că femeile trebuie să fie peste tot, doar ele. Trebuie să existe un echilibru.
Feminismul înseamnă că femeile pot dori și altceva decât atenția bărbaților, și că acțiunile lor nu reprezintă întotdeauna o invitație la atingeri nedorite, insulte gratuite, fluierături deochiate. ”Not asking for it.” (cele mai multe vorbe urâte sunt aruncate în cazurile de viol, unde, dacă fata a băut chiar și o bere, tot ea e de vină că a băut, și că de ce a băut dacă știa că se expune…. bla bla bla, trist, mă enervez când aud asemenea lozinci)
Feminismul înseamnă că și femeile iau decizii ce implică femeile.
Feminismul e despre respect față de femei. Înseamnă CONSENS, CONSIMȚĂMÂNT.
Feminismul e despre puterea unei femei (legală) de a deține o proprietate, de a divorța.
Feminismul înseamnă că nu poți obliga femeile să fie virgine ca și criteriu de admitere la școală,și nici nu le poți obliga să fie virgine înainte de căsătorie, că altfeeel… înseamnă că bărbații (sau chiar alte femei) NU POT decide asupra corpurilor femeilor, ca în recentul caz al Poloniei.
Feminismul înseamnă că un bărbat nu poate ieși cu basma curată după un viol.
Feminismul înseamnă că nu îți poți mărita copila împotriva voinței ei la o vârstă mai mică de 18 ani, deși la orice vârstă e strigător la cer.
Feminismul înseamnă că femeile pot decide să facă ce vor mușchii lor cu viața lor, fără ca aceasta să fie dictată de societate: că TREBUIE să se mărite, să facă niște copii, că deh, altfel rămân fete bătrâne, ursuze. Dar când un bărbat rămâne ”singur” și fără copii, el e doar un „cougar”, sau cum? 🙂 Standarde duble?
Feminismul înseamnă recunoașterea abilităților și capabilităților intelectuale ale femeilor, fiind, evident, diferite de ale bărbaților, dar nu mai puțin eficiente sau competente. DI-FE-RI-TE. Așa că discriminarea de sex nu ar trebui să fie un criteriu pentru a categorisi profesionalismul unui om: ”Ah, ești femeie, deci meh, stai mai prost cu gândirea.”
Feminismul nu înseamnă (din nou) că femeile urăsc bărbații … dimpotrivă. Iubim și femei, și bărbați, și ne dorim armonie, echilibru, completare, înțelegere, și respect în relații sănătoase, nu obsesive, geloase etc. Iar dacă e să ne obiectificăm… păi să o facem într-un cadru privat, de preferat într-un dormitor, de comun acord. 😉
1 comentariu