Apă, aer, foc, pământ și …. plasmă. :)) Nu, glumesc, nu trebuie să fiu salvată ca Milla Jovovich în acel film … am început cu un alt ton ca să nu îmi sar din țâțâni mai încolo. Deci …
Dacă e să mă enerveze ceva foarte mult, e ideea cum că atunci când e căsătorită și are un copil, lumea s-a sfârșit pentru o femeie. Poftim ? De fapt, nu e doar ideea, e și aplicația ei în viața reală. Mi se pare foarte trist tu ca femeie să uiți de tine și să te preocupi doar de copilul tău, sau de copiii tăi, în caz că sunt mai mulți. Și mă refer mai mult la femeie pentru că despre ea se spune mai mult că se dedică exclusiv copilului, dar nu este exclus nici bărbatul, să știți.
Înțeleg că venirea pe lume a unui copil este ceva foarte important într-o căsnicie, e rodul iubirii dintre cei doi care l-au zămislit, e mic, necesită îngrijiri, mno, sunt total de acord până aici. Însă îmi displace partea în care femeia își ”arogă” toate atribuțiile de mamă și de casnică, dar uită de soțul ei și de ea. Normal că nu e ușor să te împarți în 3 sau chiar în 4, că eu discut aici mai mult despre femeile și cu un serviciu, dar trebuie. Trebuie, dacă nu, unul din cele 4 lucruri o să piardă cu siguranță, și acela nu va fi serviciul. Soțului îi va lipsi afecțiunea femeii lui, copilului a mamei … și femeii îi va lipsi ei cu toate micile ei obiceiuri + îngrijirea de sine, care e MUSAI !!
Așa că distribuirea sarcinilor, cam acesta ar fi al 5-lea lucru, măcar în primii 2 ani mi se pare esențială pentru ca un cuplu să fie puternic. Aici, dragilor, trebuie lucrat numai cu cap și bucurat cu inima, altfel e mult stres și nu se mai bucură nimeni nici de copil, nici de soț, nici de el însuși. Aici mă gândesc că ambii soți trebuie să ajungă la un compromis sau la un consens, mai bine spus. E aiurea doar ca femeia să-i delege sarcinile soțului și el să nu le îndeplinească. Orice se poate face cu schimbul, asta dacă amândoi înțeleg că există unele lucruri ce nu trebuie să dispară odată ce femeia devine mamă.
Nu încurajez neglijarea copilului, stați liniștiți, dar vreau să amintesc că acolo există și un soț care are nevoie de soția lui, și viceversa. Copiii mici mai și dorm, sau se mai și joacă, iar cu puțin noroc, nici nu plâng des. ( eu n-am plâns, de exemplu, am stat foarte cuminte oriunde mă duceam – mă puneai într-un loc și acolo stăteam fără să crâcnesc ) Iar acolo unde este cazul, ajutorul părinților sau al rudelor este, zic eu, neprețuit. Dacă nu există o înțelegere armonioasă între acei oameni care vor să clădească un cămin … nu știu, aveți grijă pe cine alegeți să vă fie alături pentru tot restul vieții, la bine, dar mai ales la rău.
Nu pot să spun ce aduce maternitatea în viața unei femei, dar și dacă ar fi să-mi lipesc afișe peste tot prin casă, aș face-o astfel încât să îmi amintesc de faptul că nu sunt singură și că acel copil care zace în pătuț e conceput cu bărbatul pe care îl iubesc, și el nu merită ca eu să-l dau la o parte și să-mi canalizez atenția doar spre un singur omuleț. Iar cine zice că asta e greu de îndeplinit, se teme, doar. 🙂
Total de acord! Solutii: sotul sa ia plodul de la gradinita, sa se mai mute de la ziar la coada cratitei, sa mai dea berea si meciurile pe spalat rufe si calcat! Pai nu? 🙂
Nu neapărat, că nu e nici amuzant ca soțul să se transforme în … soție. 🙂 Dar da, poate să ia copilul de la grădi și să își AJUTE consoarta la bucătărie. 😛
Norocos o sa fie barbatul care o sa te aiba.
Așa zic și eu. 😀 Norocoasă o să fiu și eu, că deh, nu-mi iau pe oricine. 😛
Mi-am permis sa te adaug in blogroll.Am certitudinea ca nu e nici o problema.Nu-i asa? O seara faina.
Îți mulțumesc, Oana, urmează să fac și eu la fel, zilele tale de ”supraveghere” s-au încheiat și ai trecut testul ”miscellaneousian”. :))
Foarte frumos spus si sunt de acord cu tine. Am observat de-a lungul timpului ca, din pacate, cei care gandesc ca odata cu venirea copilului nu vor mai avea „viata” chiar nu mai au. Iar cei care cred ca vor reusi sa aiba si grija de ei, si de copii si de sot/sotie si sa se mai si distreze chia reusesc asta. Cred ca totul tine de conceptie, de educatie, de anturaj…etc.
Da, așa-i, multe idei și preconcepții ( atât ale soțiilor, cât și ale soților ) le sunt induse de către părinți, bunici … Păcat că la școală sau oriunde altundeva nu există asemenea ore de discuție, sau nu știu, ceva care să-i influențeze pe acei elevi să gândească altfel, să-și dea la o parte perdeaua din fața ochilor, să nu ajungă mari și proști, indeciși, incapabili să țină sub control o situație sau o familie …
Corect! Insa din pacate sistemul de invatamant si educatie este aproape = cu zero la noi. Intr-un fel sau altul copii si adolescentii din ziua de azi sunt „pe cont propriu”. Totul depinde de ei cum doresc sa vada lucrurile, in mare masura…si de educatia primita acasa (acolo unde exista).