Măi copii, măi, viața-i scurtă. Sau nu chiar așa scurtă, dar depinde. Ori aș putea zice scurtă-n bucurii, merge ? De-aia, frați dragi, lumina ochilor mei de cititori, trăiți-vă viața fără regrete, pentru că it sucks să te uiți mereu în urmă la ceea ce ai fi putut să faci și n-ai făcut-o pentru căăă … cine știe ce.
Vă scriu din cel mai adânc și sincer abis al spiritualității mele. Știu că uneori nici eu nu fac tot ce-mi trece prin minte sau am rețineri în ce privește diferite atitudini sau acțiuni din viața mea. Dar eu vorbesc mai ales despre dorințele acelea arzătoare, care-ți ard fruntea și-ți încovoaie spatele din cauza armurii țesută din vise, despre clipe dureroase, ce înfrâng orgoliul !
Și nici nu ratați momentele importante din viața voastră, nu ratați persoanele dragi, nu pierdeți ocazia să cereți un sfat sau să spuneți cuiva o vorbă bună, pentru că nu se știe niciodată cât de bine ar putea să-i prindă.
Niciodată nu am explicat așa zisul motto al blogului meu, și anume ”Ce-ai făcut azi ? Ai zâmbit, ai mulțumit, ai spus „te iubesc” ? Nu ? Păcat. Fă-o cât mai ai timp.” Acum simt ceva în mine care mă determină să o fac. ”Azi” este o metaforă pentru dimensiunea timpului și nu se referă strict la această zi, la cea de mâine și la cea de poimâine. Normal că nu poți zâmbi mereu din senin, ai strica semnificația zâmbetului. La fel e și cu ”te iubesc”, spus prea des, dintr-o surpriză, devine o rutină lipsită de sens. În schimb recunoștința poate să apară ceva mai des decât cele menționate anterior. Mulțumesc, soare, pentru că ai ieșit azi ! Mulțumesc, Allah, Mohammed, Krishna, Doamne, Cerule, Natură, Einstein că sunt sănătoasă azi ! Mulțumesc, Iris, pentru că ești prietena mea ! Mulțumesc că am reușit să-mi cumpăr pantofii aceia mult visați ! Vă mulțumesc vouă pentru că mă citiți și uneori vă sinchisiți 1 minut din viața voastră să lăsați un comentariu !
Ce vreau eu să zic ? Ne pierdem prea mult în muncă, stres, îngrijorări și iritări zilnice, necazuri, astfel încât uităm să ne mai bucurăm de noi și de ceea ce avem, chiar și puținul acela; ne certăm cu apropiații noștri și nu ne vorbim de supărare, ca a doua zi să aflăm că s-au dus și că nu mai avem ocazia să ne cerem iertare, rămânând astfel cu regretul; amânăm, de asemenea, călătorii, achiziții, un telefon, să citim cartea aceea sau să pregătim o cină gustoasă astăzi pentru că … cine știe, mai bine nu azi, mâine – iar mâine s-ar putea să nu mai vină. N-o să știm niciodată când murim, asta v-o spun sigur. Nu-mi garantează nimeni că, deși am 19 ani, peste două luni nu mă va lovi grav o mașină și cum pisici mai călăresc eu cai nomazi în Mongolia ? Zic și eu. Nu sunt morbidă și nici nu mă gândesc la lucruri rele, dimpotrivă, dacă-ați ști cât mă bucur de ceea ce am, inclusiv de acest blog, ah !, dar îi observ pe alții cum își irosesc timpul prezent și viața pentru nimicuri sau pentru mediocritate. Mi-ar plăcea să vă fac să vedeți lumea și să o simțiți așa cum o simt eu, însă nu vă pot translata în mine. Tot ce îmi stă în putere să fac este să vă scriu cu drag. Credeți că eu nu sunt dezamăgită câteodată ? Oare nu se năpustesc toți asupra mea ca să nu mă lase să visez, chiar înainte de a-mi fi crescut aripile ? Asta nu înseamnă că eu o să încetez din a mă minuna de tot și de toate, în aproape fiecare zi, încercând să nu rămân fără regrete. Uneori sunt o excepție în ceea ce privește evenimentele, acolo unde am fost invitată și n-am fost, nu s-a întâmplat nimic deosebit, deci nu ratasem ceva, dar asta doar pentru că eu sunt norocoasă ( și pentru că, în general, fără mine e nașpa, na, ca să mă laud ) ! Nu tuturora li se întâmplă acest lucru, dimpotrivă, ajung să se întrebe mereu ”Cum ar fi fost dacă … ?”
Sunt sigură că fiecare dintre voi a încercat cel puțin o dată în decursul vieții un mic regret acolo, sau chiar unul mare. E faină senzația, nu ? NOT ! Așa că de ce să aveți mereu sentimentul acesta de vină înăuntrul vostru ? De ce să nu îl sunați chiar azi pe X-ulescu și să-i spuneți că n-ați vrea să se termine ziua și voi să fiți supărați ? De ce peștii-sabie să nu luați azi cursul acela de limbă străină pe care îl râvniți ? Motivele cu bani nu se pun, mă refer la tot ce e strict în limita buzunarului, și pentru cele arzătoare, economisiți, strângeți cureaua etc. De ce să nu mergeți la ceaiul organizat acasă la Y ? Cine știe pe cine veți cunoaște acolo sau cât de plăcută va fi seara până la urmă. Și dacă nu iese, ce ?! Ați pierdut o după-amiază în fața televizorului în favoarea ceaiului, triști și singuri ? Să fim serioși.
De ce să ajungi la 40-50-60 de ani, să te uiți în urmă și să realizezi că viața ta a fost GOALĂ ? Că n-ai făcut nimic semnificativ, ori nimic pentru sufletul tău, nimic din ce ți-ai dorit, că ești nemulțumit de tine și de tot ce te înconjoară ? Trist, zău așa.
Bineînțeles că nu îndemn pe nimeni să se arunce așa cu capul înainte oriunde, că deh, avem și noi o căpățână ( de varză ) cu care să gândim oțără. Dar gânditul ăsta îi nu ca să găsești piedici de genul ”mi-e rușine”, ”eu ce să caut acolo”, ”nu știu aia”, ”nu cunosc pe nimeni” etc. Dacă e ceva ce am învățat în acești 19 ani pe jumătate minunați, este că nu faci nimic cu rușinea, nici măcar nu te poți șterge la fund cu ea. Rușinea, orgoliul, ignoranța.
Iar eu de-acum încolo o să mă străduiesc să mă interesez mai mult de soarta celor apropiați, să îi sun, deși urăsc să vorbesc la telefon, o să mulțumesc mai des și o să fiu mult mai amabilă, o să încerc să ajut în limita posibilităților, o să fiu atentă la detalii, o să ASCULT cu mai mare atenție, o să merg peste tot unde e posibil și o să fac de toate. O să încerc să-mi trăiesc viața ( am început deja de ceva vreme, dar insist prin propriul exemplu ) fără să ajung bătrână și să am remușcările unei vieți serbede, fără să mă ia cineva/ceva înainte ca eu să apuc să fac asta și aia doar pentru că am fost atât de proastă încât am ratat ocazia sau am amânat momentul. De mine sunt sigură. Voi ?
Și scriu aceste rânduri cu sufletul la gură, scriu pentru că mă enervează oamenii nesăbuiți care își mototolesc timpul disponibil și apoi tot ei plâng, și sunt anoști și triști, scriu pentru că poate poate cineva o să ia aminte …
Revin cu acel citat din Letters to Juliet și cu altele care-mi plac:
‘What’ and ‘if’, two words as nonthreatening
as words come. But put
them together side-by-side and they
have the power to haunt you for the
rest of your life: ‘What if?’…”
( ”Cum ar fi” și ”dacă” sunt două expresii inofensive, în cazul în care le considerăm de sine stătătoare. Însă alăturate, au darul de a te bântui pentru tot restul vieții: ”Cum ar fi dacă ?” )
“When one door closes, another opens; but we often look so long and so regretfully upon the closed door that we do not see the one which has opened for us.” ( Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar ne ia atâta timp să ne tot uităm lung și plini de regret la ușa închisă, încât nu o vedem pe cea care s-a deschis pentru noi. )
“Never regret. If it’s good, it’s wonderful. If it’s bad, it’s experience.” ( Niciodată să nu regreți nimic. Dacă iese bine, e minunat. Dacă nu, e o experiență. )
“I regret every chance I missed at protecting myself from being hurt.” ( Regret toate ocaziile pe care le-am pierdut atunci când am decis că e mai bine să mă protejez, decât să fiu rănit/ă. )
“No one ever finds life worth living – one has to make it worth living.” ( Nimeni nu găsește că viața merită trăită – omul trebuie să facă să fie astfel. )
“Have the courage to live. Anyone can die.” ( Să ai curajul să trăiești. Oricine poate muri. )
“Try as much as possible to be wholly alive, with all your might, and when you laugh, laugh like hell and when you get angry, get good and angry. Try to be alive.” ( Încearcă, pe cât posibil, să fii viu de-a binelea, cu toată puterea ta, și atunci când râzi, să râzi ca naiba de mult și de bine, și când te enervezi, fii bun și nervos. Încearcă să trăiești. )
”If we wait for the moment when everything, absolutely everything is ready, we shall never begin.” ( ”Persoanele care așteaptă ca toate circumstanțele să fie perfecte înainte de a acționa, nu acționează niciodată.” )
”Look at everything as though you were seeing it either for the first or last time.” ( Privește totul ca și când l-ai vedea ori pentru prima, ori pentru ultima dată. )
”In the hopes of reaching the moon men fail to see the flowers that blossom at their feet.” ( În încercarea lor de a atinge luna, oamenii nu reușesc să vadă florile ce se deschid la picioarele lor. )
… și cred că ajunge cu ”motivational quotes”. 🙂
Dar, ca să fiu enervantă până la capăt, vă las și al doilea single de pe noul album „Scream”, al lui Ozzy, Life won’t wait, că se potrivește. Și gata !
8-)..Dreptate zici..
Eu una o sa traiesc cu un regret toata viata,iar daca regretul la mine porneste de la 14 ani..imi dau si eu seama ca am probleme. Pur si simplu cateodata nu poti!
Anyway,e foarte bun articolul..daca m-ai facut sa ma razgandesc vreo 40% si sa citesc pana la sfarsit..la mine una inseamna ca ai facut o treaba al naibii de buna.
Multumesc frumos, Andreea. 🙂
foarte interesant motto-ul tau
Eheeee, pe la 19 ani si yo ma gandeam la ce prostie urma sa fac. O seara de meditatie si am scapat de o belea mare. Dar simt nevoia sa fiu umpic rau: vrei, nu vrei te vei lovi in viata de regrete. A dracu de multe la un moment dat. Dar, curaj, mai sunt milioane de oameni care trec prin aceleasi probleme. Imi place indemnul tau la reparatia relatiilor. Lucru greu de facut uneori, mai ales cand trece muuuult timp. O alta sera de meditatie?….
M-am intalnit cu regrete chiar si in trecutul meu, sigur o sa mai intampin cateva, dar ideea e sa le facem sa fie cat mai putine. 🙂
Sa zic? Sa zic ? Ti-l zic iar…” Libertatea nu e dincolo de usa de langa voi, libertatea e capatul lumii” zicea sublimul, viteazul, vrajitorul care punea praful de zane pe tortitza cescutii de cafea de fiecare zi, fragilul Prevert.
Sunt mai mare ca tine si stiu mai multe (sic!) Desi absolut de acord cu tine, si cred ca stii in ce procent, cred ca ceea ce banuiesti deja si cu siguranta vei invata mai tarziu, este ca toata aceasta maniera de a-ti trai viata, te costa. Daca nu simti ca daca nu te vei purta asa cum ai descris, atunci te vei sufoca si vei muri, nu o face. Pana la urma ai nevoie de tarie, in orice. Taria de a fi tu insuti si de a suporta consecintele. Dar pt unii oameni, a fi tu insuti e ceva nepermis, ceva prea iesit din tipare. Posibil sa te ia de nebuna. Dar ce mai e viata fara mirare, bucurie, suflu de nou, daruire, intelegere, fara putina frica, fara putin risc, fara putin chin, fara putin „chiar daca vi se par altfel, va plac, nu?” :)) Oh da, faci si chestii derizorii, plictisitoare, te pocneste rutina uneori, respecti unele convenientze sociale, nu te scarmi in nas in public, nu-ti scoti chilotii din fund pe strada, nu declari ca ai avut 5 paduchi desi chiar i-ai avut si te-a amuzat sa-i studiezi la microscop, nu-i zici mamei vreunui amic: „madame, in fiecare dimineatza inghitzi o coada de matura intreaga?”. Daaa, freci la cratitzi, speli pe jos, freci WC ul, calci camasi cu blestematele alea de gulere greu de calcat…freci geamuri, schimbi becuri sau faci cumparaturi, le faci si pe astea. E si ? Oricum viata nu poate fi doar asa sau doar altfel. Cu singuranta insa, viata fiecaruia nu e asa cum si-o imagineaza ceilalti, ci asa cum si-o face cel ce o traieste, fiecare pe a lui. Si peste toate, ca o aura suprema, izvorul tariei fiecaruia, mereu vie, LUCIDITATEA.
…si inca ceva. Multumesc pt ceva spus acolo. Uneori, un singur cuvant al cuiva, o singura fraza, intr-un moment nebanuit, iti arata ca esti important si ca nu traiesti degeaba unele chestii.
>:D<
Fara sa fie nevoie sa ma gandesc, pot afirma cu mana pe inima ca asta e articolul meu preferat din toate ale tale.
E perfect, ideea e perfecta.
Felicitari si.. sa aplici SI TU tot ce ai scris!
Mulțumesc, Elfă ! 🙂
Daca n-as sti câti ani ai, as fi crezut ca articolul e scris de un batrân cu barba alba si lunga, cu mustata deasa si care scrie sfaturile cu pricina la laptop in timp ce sta pe prispa casei inconjurat de nepoti, stra-nepoti si stra-stra-nepoti. Semn de intelepciune!
Chestia cu „azi” imi aminteste de o fosta cunostinta, care deasupra biroului din primarie avea un afis mare: Iau spaga o zi da, o zi nu. Azi, da!
N-ar fi trebuit sa scrii „goala” cu majuscule. Am ramas blocat acolo mai mult timp decât ar fi trebuit…..
Da, am si eu regretele mele.
Important e să încerci să treci peste ele și eventual chiar să înveți din ele. 🙂 Mi s-a mai spus că pare un articol de ”pensionară”, dar cred că nu e nevoie să am 80 de ani ca să scriu despre asta. Sunt îndemnuri pentru orice vârstă, de la orice vârstă.
Nu o sa ma repet cu „fiecare are regretele lui” pentru ca le stim cu totii si plecam capul cand ne gandim la ele.
Importanta deciziilor in viata sau deciziile importante in viata se inmultesc odata cu varsta, uneori se inmultesc cu 10 ca sa fie sigura treaba. Trebuie sa-ti depasesti conditia ca si om pentru a trai sub sloganul tau propriu. E nevoie de introducerea urgenta, rapida si majora a dozei de „personalitate” dar, uneori e prea mult. Uneori aceasta personalitate proprie, sub care iti conduci si duci viata se poate transforma in egoism. De aici e doar un pas pana la stricarea relatiilor sociale, relatiilor intime si relatiilor familiare. De aici, de la prea multa personalitate pot aparea decizii gresite, decizii care schimba cursul vietii de la ceva frumos in ceva urat dar se poate si invers nu?
Cred ca este nevoie de un balans intre a-mi trai viata asa cum vreau eu dar adaptata la ceea ce ma inconjoara pentru a fi sigur ca sunt EU dar sa ma si asigur ca nu raman DOAR EU.
Frumoasa postare. Am citit-o cu foarte mare placere si pot observa cu emite o doza necesara de optimism. Sper ca o sa-ti poti trai viata prin randurile scrise mai sus si asta nu e decat o incurajare la mai mult, mai bine, mai des.
Mulțumesc, octi, ( să zic Octavian ? ) și eu sunt de-acord că pe undeva trebuie să fie și un echilibru, mereu am fost adepta armoniei dintre bine și rău ( cu mai mult bine, ce-i drept 😀 ). Nu întotdeauna putem fi fericiți alegând ce ne poftește inima, nelăsând regrete în spate, pentru că mereu apar constrângeri, dar uneori … ce-ar fi să mai încălcăm și regulile ? 🙂
Octi sau Octavian, cum doresti 🙂
Partea proasta si prostia e cand esti constrans de cei apropiati pentru incalcarea regulilor…atunci dispare personalitatea, mandria si dorinta deciziilor…
Poti fi luptator sa iei deciziile care le vrei si care le consideri bune, pentru cineva sigur nu o sa fie bine sau undeva sigur e un compromis. Decizia cea mai buna este cand acel compromis este facut undeva unde nu mai ai contact, cu cineva care nu te mai intalnesti si cineva care nu te poate condamna mereu si la fiecare pas.
Bine, atunci Octavian. 😀 Nu de-alta, dar Octi îmi aduce aminte de caracatița de pluș a lui Bubbles, din Dexter, și aia într-un episod s-a făcut rea. :)))
E și asta o variantă posibilă, depinde cât de mult îți ( ne ) pasă de ce spun cei din jurul nostru. Cred că oamenii cu adevărat importanți nu îți impun atâtea constrângeri.