Iată că mi-am îndeplinit o altă dorință pentru acest an, și anume să ajung în Olanda. 🙂 Am mai multe de scris despre vizita de 9 zile, dar o să le iau pe rând. Primul lucru care m-a izbit a fost, desigur, scufundarea mea naturală în peisaj. Să explic. Comparat Citește mai mult
Others
Drumurile noastre toate
(v-a venit refrenul în minte, nu-i așa? recunoașteți!:) ) Nu știu cine a spus că unui călător îi șade bine cu drumul, dar îmi place tare mult expresia asta, și călătoritul e un subiect pe care îmi place mult să-l explorez. Asemenea cum îmi place să explorez lumea! (momentan, explorez Citește mai mult
După 6 luni – Partea a II-a
Continuând saga drumului meu troian în 2016, pot spune că mă așteptam ca după 6 luni să nu excelez, dar nici să fiu varza satului – explorând o grămadă de posibilități de luare a deciziilor, de formare a obiceiurilor, de a te ține motivat etc. Încă nu le-am încercat pe Citește mai mult
După 6 luni – Partea I
Ce mai faceți, oameni buni? Mai țineți minte planul anual în Excel pe care mi-l făcusem în 1 Ianuarie? Ei bine, poate vă vine greu să credeți, dar au trecut deja 6 luni … 6 LUNI! Urmează, în mod firesc, o evaluare. Procesul e atât de interesant și aș scrie Citește mai mult
Coming back to life sau Tatuaj pe creier
David Gilmour pentru mine e un fel de Dumnezeu pe Pământ al muzicii, un artist legendar pe care îl admir cu umilință și devotament, așa cum ascult cu fervoare Pink Floyd. Așteptam concertul lui de la Vienna cu o exaltare stelară, cu un zâmbet săpat până-n inimă. Am fost, am Citește mai mult
Mizerabilii: despre pantofi
De când mă știu am auzit că mai bine dai mai mulți bani pe niște pantofi de calitate, decât să plătești un găinaț și pantofii mai apoi să fie inconfortabili, să se uzeze rapid ș.a.m.d. Dar murdăria nu face discriminare – dacă pantofii sunt de calitate sau nu, ea se ”pune” Citește mai mult
Liderii pot spune ”Îmi pare rău”
Ce expresie greu de scos din noi. 🙂 Nodul din papura gâtului, rușinea din colțul ochiului, mândria din piept. Când o folosim familiar, de obicei e pentru nimicuri – ne pare rău că am spart o cană, că am lovit din greșeală cu cotul pe cineva, sau știu eu ce Citește mai mult
Cum poate un om leneș să salveze planeta – Un ghid
Bineînțeles, ”salvarea” planetei sună grandios, dar iată că Națiunile Unite s-au gândit să publice un ghid cu acțiuni mici pe care fiecare om le poate face pentru un bine comun – căci încălzirea globală deja nu mai e un mit, poluarea apelor și oceanelor cu plastice și chimicale nu e Citește mai mult
Dalí, un geniu, un corn de rinocer și vise tehnicolore
Ca să pot scrie ceva despre Dalí, am încercat să-mi suprarealizez mintea pe diverse pânze colorate și aberante, ca mai apoi să scurg două-trei cuvinte din ele. Evident, nu mi-a reușit. Așa că mă descurc cu ce am. V-am promis de ceva vreme că o să vă povestesc despre Jurnalul unui Citește mai mult
Oamenii iceberg
Am mai scris despre empatie, toleranță și cum judecăm oamenii fără să știm o grămadă de lucruri despre ei, dar parcă nu am epuizat suficient subiectul, așa că azi vă prezint tadaaaa: oamenii iceberg. Nu, nu seamănă cu The White Walkers din Game of Thrones, oamenii iceberg suntem chiar noi. Citește mai mult