(v-a venit refrenul în minte, nu-i așa? recunoașteți!:) ) Nu știu cine a spus că unui călător îi șade bine cu drumul, dar îmi place tare mult expresia asta, și călătoritul e un subiect pe care îmi place mult să-l explorez. Asemenea cum îmi place să explorez lumea! (momentan, explorez Olanda) Haruki Murakami spune ”The journey I’m taking is inside me.” Dar oh, ce faine sunt și călătoriile ”outside of me”!
Nu știu voi de ce călătoriți, dar eu mă întreb des care e motivul pentru care fac asta, de ce îmi place să merg de colo colo, până la capătul lumii, dacă se poate, și chiar mai încolo? 🙂 Unii oameni călătoresc să găsească ceva, deseori pe sine, sau să fugă. Eu mă port pe sine cu mine, și cred și că găsesc părți din mine unde merg, părți poate pierdute, sau neaflate. Cred că toți le găsim.
Apropo, să vă mărturisesc o siropoșenie: eram acum câteva zile în parc, stăteam pe o bancă, superliniștită, și mi-am zis (în engleză, căci sistemul lingvistic din creier e setat pe Olanda, țară străină, limba engleză): ”Anca, I value the time we spend together when we are alone”. Cumva că apreciez timpul pe care-l petrec cu mine însămi. 🙂 M-au cam trecut fiorii, căci de câte ori ne spunem asemenea lucruri?
Eu călătoresc ca să ies din zona de confort, să mă cunosc pe mine în alte situații neașteptate, neobișnuite, să văd lumea, să vorbesc cu ea, să o cunosc, să îmi extind orizontul cunoașterii fizice, materiale, (deci, nu empirice, din cărți, sau filme) și ca ea să mă vadă pe mine. Mi se pare important ca nu doar eu să văd lumea, ci și ea să mă vadă pe mine – evident, nu mă refer la sensul fotografic, de a îmi admira nespusa frumusețe, ci de îmi cunoaște cultura, povestea, gândirea. Așa se creează un spațiu multicultural, divers, din care se primesc perspective și se mai jupoaie prejudecăți. (în secial cele legat de români sau România, și viceversa, claro)
Călătoresc ca să nu stau locului și ca să mă îmbib de frumusețea altor locuri. Cred că nu găsești frumusețe doar într-o singură parte, în lumea asta. Și cu toate că aspectele astea le poți împlini fără să călătorești (chiar și printr-un urcat de munte, să zicem), călătoritul e pur și simplu altfel. Nu cred că pot explica ce înseamnă să fii departe de casă, să explorezi, să te minunezi. Mai întâlnesc oameni care îmi spun ”Pff, dar pentru ce să călătoresc? N-am nevoie, România e ok.” Vă închipuiți că acești oameni au loc temporar în viața mea.
Uneori mă întreb cum evaluezi ”calitatea” unei călătorii? Ce e important, când călătorim? Sunt oamenii cu care împărtășești experiența, sau o fi partea solo? Sunt locurile pe care le vezi, lucrurile noi pe care le încerci, pe care le înveți? Cât shopping faci, câte apuci să vezi, câți bani cheltuiești sau economisești dintr-un buget? Sunt unii oameni care atunci când călătoresc vor să acapareze tot, ca și când ar înfuleca tot dintr-un oraș, sau dintr-o țară, obosindu-se și înghițind cu noduri, pentru că e prea mult. Mie nu îmi place deloc să fac asta, nu mi se pare sustenabil, și nici nu mi se pare că poți vedea tot dintr-odată, și mi se pare că de fapt nu apuci să te bucuri de nimic când vrei să cuprinzi tot.
Când călătoresc, îmi place să am experiențe moderate, culturale, să vizitez muzee, să cheltuiesc când pot, cât pot, dar și să mă duc în excursii, în natură, să fac și altceva. Îmi place să vizitez deopotrivă puncte de atracție faimoase, agitate, pline de lume (pentru că de asta sunt ”mainstream”, că-s frumoase, majoritatea, sau sunt unice, deosebite etc.), dar îmi place și să mă pierd pe străzi, să văd locuri mai neașteptate, liniștite, pustiite, chiar. Cred, însă, că mai am multe de învățat la capitolul ”călătorit”, și mai am și încă pe-atât de călătorit în sine, dar pe măsură ce fac asta, pam pam, voi înșira pe-aici. 🙂
Voi … de ce călătoriți, dacă o faceți? Ce vă place să faceți, ce găsiți să spuneți când exprimați”am avut o călătorie superbă”?
La mine e curiozitatea și nevoia de explorare, cred, în primul rând. Senzația aceea deosebită pe care o ai, de altfel nu doar când călătorești, ci când faci, vezi, trăiești ceva pentru prima dată. Când descoperi. Iar călătoritul vine la pachet cu oameni noi, culturi diferite, locuri nemaiîntâlnite, experiențe inedite. Dar mai ales, mintea noastră se setează automat pe modul de explorare și parcă faci ochișorii mai mari, îi deschizi mai larg, accepți mai ușor și te bucuri de diferențele dintre oameni și culturi. Iar dacă apoi reușești să îți păstrezi modul acela de a privi viața și lumea în fiecare zi, chiar și la tine acasă, în orașul tău, poți transforma rutina în „minunare” zilnică. Cred că asta m-a învățat călătoritul și e cea mai prețioasă lecție 🙂