Arta – ce să fie ? O păpădie …

Am o problemă. :)) ( halal început de articol, ca la Asociația Blogger-ilor Anonimi ) Mie îmi place, în general, arta. Arta literară, arta muzicală, arta stradală, arta cinematografică, arta ahitecturală, arta picturală etc. Nu cunosc multe despre arte, dar pot să spun că sunt o fire destul de artistică, suficient de capabilă pentru a distinge destule ”înfățișări” cu trimitere către domeniu.

No și acum poate vă întrebați: unde e problema ? Dilema mea se leagă de faptul că arta, cum nu are limite, fiind expresia vie, uneori chiar palpabilă, a creativității, îndemânării, viziunii, imaginației etc. este imposibil de distins și apreciat în mod egal. Probabil că v-ați confruntat cu astfel de situații. De ce un tablou cu un portret fain e mai ”marginalizat” decât unul pe care culorile sunt întinse alandala ? Înțelegeți ce vreau să spun ? Orice aruncătură de cuvinte, sunete, culori, obiecte etc. este considerată formă a artei, din cauza faptului că nu-i prea poți spune omului ”bă, aia ce faci tu nu prea e artă” .. iar el, nedumerit, va spune: ”cum așa, că doar respectă premizele artei și reprezintă exprimarea eului meu interior ?”

Mie nu toate mi se par ”artă”, sincer. Unele lucruri chiar nu ajung la mine. Nu spun că arta trebuie să se încadreze în niște tipare, că dacă e rotund și nu strâmb, gata, nu mai e artă, dar mă deranjează puțin că până și orice kitsch a ajuns să fie considerat ”wow, câtă dăruire, emoție, cât talent artistic, ah” când, de fapt, pentru un om normal, poate nu reprezintă nimic. Dar apoi i se reproșează omului normal că n-are viziune artistică. Bine, bine, însă poate îi place altceva !!! Alt fel de artă, una care nu se încadrează, să zicem, în curentele astea ”alandala”. Și atunci întreb … dacă nu se respectă un anumit curent artistic, gata, nu mai poate fi valorificat, sau cum ? De multe ori am găsit discrepanța asta între lucruri ridicate-n slăvi și lăudate ca fiind ”artă”, dar care mie nu îmi transmiteau nimic sau, în fine, nu mare lucru, și altele pentru care mă întrebam ”ce naiba, sunt așa faine și nimeni nu le observă ?”

Adică … cine poate să spună că face evaluarea corectă a unei piese de artă ? Cu ce s-ar deosebi desenul unui copil de 10 ani, cu tabloul unui ”artist” de 40 de ani ? Amândoi își pot exprima trăirile, pot pune pasiune în munca lor, de unde știm care cum ? Sunt foarte confuză cu treaba asta. Până la urmă, pe ce se merge … pe ce îi place majorității cel mai mult, sau în ce mod ? Cumva … arta e tot și totul e artă, parcă acesta e noul principiu de la care nu se abate nimeni în zilele noastre. ( cu excepția mea și a altor câțiva care nu tresar la o simplă înșiruire a unor cuvinte aiurite sau la banalele zăngăneli – sau poate că nu sunt banale și simple !! Vedeți, aici e fundul semnului meu de întrebare ! Cum pisici ne dăm seama ? )

Chiar vă rog să-mi spuneți și voi ce credeți, eu îmi pun doar niște întrebări și îmi afirm nulitatea în privința ”științei artelor” ( dacă pot să spun așa ), fără a mă îndoi însă de capacitatea personală de a recunoaște, la modul cel mai general, o formă de artă când îmi este prezentată în fața ochilor, sub orice manieră, pentru că dacă îmi place, e ok, dacă nu, nu, oricine și orice-ar zice, chiar și experți să fie. Dar e posibil să nu știu eu multe, să fiu prea ignorantă … Să facă cineva și educația artelor în școli …

Pentru niște chestii foarte frumoase ( artistice, desigur ), vă recomand și articolul lui Manuel. Obiectele din hârtie sunt geniale !

Sursa pozei.

0 comentarii

  1. Multumesc de mentiune. In cea mai mare parte a ei, eu vad arta ca fiind un lucru greu de inteles, dar care te obliga la meditatie, te provoaca sau te lasa cu gura cascata. In principiu, nu intelegi ce face omul acela acolo, dar stii nu poti altceva decat sa admiri operele lui. Bineinteles ca nu exista arta pentru toti, aici sunt implicate diferente de gusturi 😀

  2. Şi eu mi-am pus problema asta de multe ori şi mă bucur că nu sunt singura, începusem să mă îngrijorez 😛
    Ai studiat sigur într-a XII-a la literatură avangardismul. Ce părere ai de poeziile alea făcute după tiparul stabilit de Tristan Tzara (parcă! sper să nu spun o prostie) ? Tai un articol de ziar care cică te reprezintă, decupezi cuvinte, le pui într-o căciulă şi le scoţi pe rând până la ultimul; ce ai obţinut în ordinea asta este poezia ta, poezia care te reprezintă. Acuma, oi fi io superficială, dar mi se pare o mică-mare prostie. Sau poate nu înţeleg arta. Că şi literatura tot o artă mi-i. 😀

  3. Marturisesc ca arta contemporana nu-mi transmite mare lucru, mai degraba un soi de repulsie decat emotie si incantare. Acum, trebuie sa facem distinctia intre opera de arta ce dainuie ca etalon peste vreme si cea privita ca simpla curiozitate. Rostul artei este sa ne inalte unde prin noi insine nu ne putem ridica.

  4. hop şi eu, diletant într-ale criticii artistice, mă pronunţ: arta (indiferent de modul de exprimare) maselor nu e totuna cu arta elitelor, a specialiştilor, a cunoscătorilor…. adica eu dacă văd o femeie frumoasă, îmbrăcată şi aranjată cu mult bun gust, genul de femeie care-ţi taie respiraţia doar prin contact vizual, o consider „mai” operă de artă decât j’de miile de mâzgâleli neomoderniste de prin obscurele galerii de artă contemporane. încadrându-mă la consumatorii de pictură neavizaţi gust foarte rar ceea ce se promovează din sferele înalte şi din capetele luminate, aşă că rămân în ignoranţa mea devodat bunului-gust (aşa cum îl înţeleg).

  5. Hey! Nu as putea sa iti spun eu despre arta…doar ca sunt cat se poate de clasicist, atat in literatura, cat si in pictura sau orice alta forma de arta. Sa zicem ca nu ma impac prea bine cu orientarile epigonilor :))

  6. Foarte buna intrebare! De multe ori imi spun si eu: ce vede lumea valoros la unele opere si cum de eu nu vad acel ceva? De pilda, sunt filme sau romane care, vezi Doamne, sunt considerate adevarate opere de arta… numai ca eu nu vad ce e atat de special la ele.
    Cred ca ideea e sa aduca ceva nou, original, si sa fie mai mult decat par la prima vedere… De pilda, cum sunt poeziile – sa nu fie seci, ci sa transmita un sentiment si sa se foloseasca de simboluri, sa fie interpretabile…
    Plus ca ABSOLUT tot ce e legat de arta, dupa parerea mea, este cu totul si cu totul subiectiv; prin urmare, unora le va placea opera de arta, altora nu.

  7. Cred ca am stat acu` ceva vreme ore in sir sa dezbat aceasta dilema cu un bun prieten.
    Eu nu inteleg pictura abstracta. si nici scultpura. si nici proza. ok, e arta, perfect, dar pentru mine ceva artistic e ceva-ul ala care imi trezeste mie emotii, trairi, ganduri, amintiri. care imi trezeste orice. ori o pata de culoare cu 3 dungi nu imi trezeste nimic. ok, imi imaginez ce a vrut sa picteze artistul, ca probabil inseamna ceva adanc, dar eu nu pot sa simt astfel de forme. eu pot sa simt si sa pretuiesc, sa empatizez cu forme palpabile. sunt o ignoranta? poate. dar pana la urma, vorba ta, cine traseaza limitele intre o creatie de arta si o creatie si atat? criticii? probabil. dar in ce masura sunt ei capabili sa simta arta in locul meu? in locul altora?

  8. Limitele artei par a fi stabilite de ,,critici”, care probabil tin cont de anumite curente, criterii, s.a Personal, nu ma intereseaza integrarea unei opere in curente, sau orice alt tip de clasificare. Mi se pare ca procedand astfel i se reduce din splendoare. Ce mi se pare oarecum problematic, in ceea ce priveste arta contemporana, este faptul ca ea coincide tot mai mult cu artizanatul/ obiecte decorative(care tot o forma de arta e pana la urma). Ma refer aici la pictura abstracta, la sculpturile la fel de… seci si colturoase – care nu prea mai transmit mare lucru, insa ,,arata” bine. E rezultatul unei societati pragmatice.
    Pe de alta parte, sunt atat de multi artisti extraordinari si in zilele noastre. Internetul ne ofera sansa sa ii cunoastem, sa ii descoperim, chiar daca cei mai multi sunt artisti necunoscuti, caci nu se incadreaza in cerintele criticilor, nu au bani pentru a-si organiza expozitii de amploare.
    Arta este subiectiva intr-adevar. Si nu prea avem cum sa ne dam seama ce anume este sigur sigur ,,arta” si ce nu. Fiecare individ rezoneaza diferit la diverse forme de exprimare. Poate cel mai oribil tablou are capacitatea sa trezeasca niste trairi intense unui singur individ. Poate fi numit ,,arta”? Sa nu uitam ca nu doar ,,frumosul” este o categorie estetica, ci si grotescul, uratul, ridicolul, pateticul. Ai dreptate insa in ceea ce priveste usurinta cu care orice nimic este catalogat drept arta. Asta nu ar fi o problema, insa faptul ca se ignora cu desavarsire adevaratele talente… e de neiertat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *