Am eu un fix cu ideea asta care se pare că n-a făcut giganticul pas dintre creierul meu și blog, deși așa credeam, că am scris despre asta. Aparent, nu, deci hai să-i dăm biceee!
Poate ați trecut și voi prin situația mea, urmează să mă lămuriți în secțiunea de comentarii. E vorba de un egoism pur care mai îmi răsare așa din când în când din caracter, fără să inunde, bineînțeles. Vi s-a întâmplat vreodată să vreți să păstrați oamenii doar pentru voi ?
Să zicem că nu iubiții sau iubitele, dar prietenii. Să aveți niște prieteni sau oameni așa grozavi în jurul vostru, rude, chiar, încât să nu vă puteți abține o grimasă falsă când îi ”descoperă” și alții? Vai, mie-mi vine să comit păcate capitale. Și știu că oamenii nu sunt ai noștri și că e dreptul fiecăruia, la naiba, să socializeze, chiar știu asta, nu-s tâmpită.
Și totușiiiiii … așa un iatagan mi se împlântă în inimă când atenția aia pe care aș vrea să o am numai eu, glumele la care vreau doar eu și un grup restrâns să râdem sau mai știu eu ce … când atenția aia e diminuată de persoane străine care acaparează țarcul. Păi și prietenii mei sau oamenii ăștia minunați despre care vorbesc, normal că nu întorc spatele altor oameni, adică na, ei sunt normali. Numai eu nu-s normală, că trebuie să mă abțin să nu le sar în față intrușilor și să le zic hey hey hey … voi n-aveți ce căuta aici, aici suntem doar ”noi” și ne e bine așa.
E absurd, nu-i așa? Dar mă încearcă aceste sentimente, zău, și e ciudat, că eu nu sunt neapărat foarte posesivă sau geloasă (bine, în relații sunt geloasă un pic) și parcă doar eu vreau să mă bucur de ”awesomeness-ul” persoanelor despre care vă vorbesc. Ca și când numai eu am dreptul, ceea ce evident că nu e adevărat.
Am senzația imbecilă că mi-ar putea fi furați, deși ei nu-mi aparțin și pot să facă ce vor. Dacă aș putea să-i ascund ca pe o comoară, ce bine ar fi:) Sau, în fine, cu ei simt că asta vreau să fac, să îi feresc de ochii lumii, ca să nu plece, să nu-i răpească zmeii cei răi sau chiar și cei buni, nu contează. Bănuiesc că e cam greu să fac asta.
Daaaa, mi-e familiar sentimentul – chiar referitor la prieteni, nu la iubiti – ca sa nu amestecam oalele, da, dar mentionez totusi ca eu nici macar in relatii nu sunt geloasa si tooot ma incearca uneori cate un egoism de acest fel.
Cred ca e vorba de o oarecare nevoie de apropiere si intimitate cu acei oameni care ni-s foarte dragi. Senzatia aia ca vrei sa ii iei si sa ti-i indesi in suflet!
Reactia opusa (pe care o au unii oameni) ar fi sa te lauzi peste tot cu ei si sa ii afisezi ca in vitrina, ca pe niste premii obtinute. Aveam un prieten care facea asta si nu stiu… sincer, prefer egoismul asta de care aminteai tu. Faptul ca ii vrei doar pentru tine mi se pare ca denota sinceritatea sentimentului de apreciere fata de ei. Adica nu ii vrei aproape din motive gresite (cum ar fi sa iti urce tie stima de sine ca esti asociata la nivel social cu niste oameni asa minunati, sa vada altii ce prieteni minunati ai TU), ci ii vrei aproape strict pentru persoana lor.
E un egoism simpatic, as zice 🙂