Se putea să nu încep cu o metaforă? Știți cum se spune, uneori, ”ne dăm singuri foc la valiză” (cine știe de unde o fi venind și expresia asta), așa că uite, iară-i dau cu o mică revoltă.
De unde a pornit focul (din mine)? Mă uitam și eu ca tot omul pe Facebook și nu știu cum am văzut ceva postare de la o pagină numită ”Just a pack”, care share-uia ceva poze din București, că travelling, ce frumos, România, we love, bla bla. Curioasă, am decis să explorez pagina un pic mai mult. Un articol despre București, ”a crumbling beauty”. Și un comentariu, bineînțeles, pe măsură, de la un românaș, conținând poze cu gunoaie din București, cu trafic, statistici UE despre cât de poluat e. Just a pack i-a răspuns că ”da, știm că sunt și ceva probleme, dar noi personal ne-am îndrăgostit de acest oraș”. Mna și așa mi-a sărit țandăra, o țandără care stătea să sară de ceva vreme, dar iacă, a dat românul cu talpa peste ea și țop!
De ce ai face asta? De ce i-ai spune unui străin că ”minte” dacă spune că un oraș din țara ta e frumos? (pe lângă faptul că, generalizat, frumusețea stă în ochiul celui care o privește și n-are legătură nici cu românii, nici cu călătoritul) Crezi că el nu știe? Și dacă știe, și decide să ignore? Și mai crezi că alte mii de orașe din lumea asta mare nu se confruntă cu asemenea probleme, poate mai rele, poate mai puțin rele? Nu înțeleg. Asta e, alta nu-i. De ce ne denigrăm, chiar refuzăm, și ultima fărâmă de … orice ar fi ea? (demnitate, pitoresc, speranță)
De unde pornește focul de la valiză? De la noi, frate. Mă gândeam că noi singuri ne dăm foc la valiză, noi ca națiune. Poate să vină nu Papa, ci Donald Trump (că tot e la modă) și să facă o campanie despre România în U.S., și tot i-am spune că e prost, că România… nu știe el cum e, de fapt. Oamenii ăștia nu vin să locuiască în România (deși unii chiar fac asta, am tot citit destul de multe articole ale ”expats” care trăiesc în RO), ci să o VIZITEZE. Așa. În scop turistic, nu pentru altceva. Și lor le place, cu mizerie, cu țigani, cu blocuri comuniste cu tot. Li se pare interesant, li se pare DIFERIT, li se pare chiar artistic și boem și da, poate ei aleg să viziteze doar locurile bune, alea ”din filme”. Cine suntem noi să le spunem că au o ”părere” greșită? Că nu văd bine, că le trebuie ochelari? Noi avem ochelari, și anume de cal.
Până când o să tot arzi, valizo? Oare o să învățăm vreodată ori să respectăm părerile celor care apreciază țara noastră, ori să tăcem din gură dacă nu suntem de-acord? Turismul poate fi o afacere superbănoasă în România (și cam este, nu superbănoasă, ci importantă ramură economică) și noi o călcăm în picioare pentru căăăăă…. pentru că ce, frații mei? Nu vrem ca tot mai mulți oameni să vină în România, să se bucure de ce avem să le oferim, și să ducă vorba mai departe? Să ne dea o vorbă bună despre țară, o vorbă bună pe care deseori noi nu suntem în stare să ne-o zicem singuri. Nu? Atunci, bine.
Sunt și unora cărora nu le place. Să meargă cu Domnul înainte. Care-i problema? Că și aici sărim de cur în sus, că cum, nu le place, duceți-vă înapoi în țara voastră! (am citit și un astfel de comentariu) Cu astfel de atitudini nu se rezolvă absolut nimic, mai degrabă se adâncește un conflict mocnit, al prejudecăților etern existente și al lipsei de empatie, viziune, optimism etc. Știu că sunt și români mândri (unii chiar prea mândri, o dau în extrema ailaltă, rusească: țara noastră-i cea mai bună, nu ies din ea până mor – am vrut o rimă, dar nu mi-a ieșit) și care știu să aprecieze, care poate încearcă să schimbe ceva. Și le mulțumesc că există. 🙂
Eu înțeleg că lumea se plânge, toți ne plângem de ceva și România e departe de a fi o țară perfectă. Cu toate acestea, sunt oameni care văd în ea o frumusețe nebănuită, subestimată. Hai să nu le tăiem aripile acestor oameni și poate dacă nu ne-am mai da foc la valiză singuri, ar ateriza mai multe valize pe plaiurile mioritice.
P.S. În Liban m-am lovit de aceeași ”rezistență” – oameni care-și iubeau țara și oameni care mă întrebau stupefiați cum de văd eu ceva frumos în Liban și de ce naiba am venit la ei, că nu e nimic acolo? Cred însă că a fi conștient de anumite defecte, deficiențe sau negativități, nu anulează posibilitatea de a avea experiențe frumoase, bune. Eu iubesc Libanul așa cum e el, și desigur îi doresc să fie infinit mai bine și mai liniștit. Iubesc și România așa cum e ea, dorindu-mi să fie mai bine și făcând ce-mi stă în putere să contribui cum pot. Poate dacă am lăsa ura deoparte din suflet… ar fi loc pentru iubire.
Valiza care arde și tot arde, dar până când?
