Zicea un înțelept odată că atunci când găsim o idee iluminatoare sau un rezultat, ceva, să nu spunem că am găsit adevărul, ci ”UN adevăr” – pentru că, nu-i așa, adevărurile sunt multe, mai puțin 2+2=4. (cred)
Deseori văd oameni care dau share pe Facebook la diverse articole, felurite, însă sunt unele care par un pic exagerate, dar luate drept de bune. Și mă întreb câți dintre noi de fapt căutăm să vedem dacă articolul în sine sau informația respectivă e chiar ADEVĂRATĂ sau măcar ”nu inventată”, câți mai căutăm 2-3 alte surse să verificăm, sau eventual câți citim comentariile unde oamenii imediat sesizează că e un fals.
Ultimul exemplu ce îmi vine în minte (deși e banaaaal, am observat altele și mai și) e cel după meciul Olandei cu Spania, când cineva a share-uit un articol cum că Olanda va fi eliminată din Cupă pentru că a jucat cu Spania pe steroizi. Postul avea și un text de genul ”aha, știam eu că n-a fost pe bune” și persoanele comentau acolo, lumea dădea like etc. etc.
Bunul-simț și un pic de logică ne-ar ajuta să distingem bobul de neghină, dar să zicem. Însă măcar să sapi un pic să nu judeci o prostie înainte să știi dacă așa e, ori ba. Însă prea puțină lume observ că face asta.
Păcat, nu? Eu am o problemă cu informațiile eronate, recunosc, verific ceva de 1000 de ori până sunt sigură, pun pariuri când știu că am dreptate și apoi demonstrez că așa e (deși, ce e ”sigur”, de fapt?)… sunt un pic obsedată, știu. Chiar dacă nimeni nu m-a încurajat (cel puțin la școală) să pun întrebări, să am îndoieli, să nu iau totul ca atare, am încercat să-mi formez singură acest comportament. Uneori mai dau rateuri, ca Brazilia în meciul cu Germania, dar om sunt și eu..
Ideea este că mi se pare important ca oamenii să cerceteze un pic informația, să nu aibă încredere așa repede. Dar ritmul rapid în care trăim, poate uneori comoditatea, ne împiedică să facem asta. Și atunci în loc să rămânem măcar cu ”un adevăr”, ne alegem cu o minciună.
