Listă lecturi Ianuarie – August 2018

Dragilor, a venit vremea (un pic întârziată, e drept) să vă povestesc despre cele mai bune și cele mai puțin bune cărți pe care le-am citit în prima jumătate a anului plus două luni extra. :)) Scorul nu e excelent, am reușit să citesc doar 16 cărți din aproape 40 cât mi-am propus, și nici pe acelea chiar toate așa cum mi le-am înșirat: 7 din cele 16 au apărut în titlurile de la începutul anului. Dacă până la sfârșitul lui Decembrie ajung undeva cu între 25-30 cărți citite, mă declar mulțumită, având în vedere că în anii trecuți maximul a fost 21, parcă, adică de când mă monitorizez. Și am citit și cărți grosuțe, nu numai subțirituri.

Câteva idei înainte să prezint podiumul:

  • Îmi supraestimez capacitatea, cheful și disponibilitatea de a citi, mai ales în concedii. Îmi car cărți cu mine de parcă le-aș înfuleca în loc de mâncare, și abia abia reușesc să citesc una măcar. Wtf, Anca.
  • Am reușit să îmi stăpânesc mai bine imboldurile de a-mi cumpăra cărți noi, măcar le-am făcut mai regulate, și mi-am și cumpărat cărți de pe listă (e o îmbunătățire, plus că am rezistat cele 3 luni fără, yay).
  • Cu recenziile stau la fel de prost.
  • De ce nu reușesc să citesc mai mult? Asta e ce mă tot întreb. Nu e pentru că nu îmi place, sau nu vreau, cred că nu îmi prioritizez prea bine timpul, și mai și procrastinez pe Social Media. Să recunoaștem.

Bun, la podium înainte! Cele mai bune cărți citite în această perioadă a anului au fost:

  1. La răsărit de Eden – John Steinbeck. O carte masivă, dar un clasic ce, zic eu, trebuie citit, o poveste biblică tradusă în timpurile noastre, într-un stil fluid, ce mi-a acaparat nopțile, iar asta e rar să se întâmple. 🙂
  2. The Power – Naomi Alderman. Asta m-a dat peste cap, o distopie foarte bună, feministă, care mi-a rămas în minte, și o să mai fie acolo pentru ceva timp.
  3. Vara în care mama a avut ochii verzi – Tatiana Țîbuleac. Am avut bucuria să descopăr și autoare românce în această perioadă, sau scrieri românești, căci Tatiana e din Republica Moldova, ca să fiu dreaptă, și mi-a plăcut mult scriitura ei. Tare mult. Mai are o carte, nu cred că apuc să o citesc în acest an, dar măcar pe aceasta v-o recomand.
  4. Distanța dintre noi – Jhumpa Lahiri. Conform listei de anul trecut, trebuia să citesc altceva de această autoare, dar s-a nimerit să fie asta, care a săpat o groapă în sufletul meu și a excavat tot ce era acolo. Frumoasă, sensibilă, autentică, cu un iz exotic, indian.
  5. Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov. Măi ce mi-a plăcut asta! Pe cât de haioasă, pe atât de profundă, iar stilul acesta rusesc cu mult umor, și care pare că vorbește cu tine, mă cucerește mereu. Da, da, Maestrul și Margareta. Faină asta, altă clasică.

Cele mai neinspirate alegeri de până acum au fost:

  1. Ark of Sakura – Kobo Abe. Nu. A început fain, simpatic, cu potențial foarte interesant, dar nu, a căzut mult dincolo de porțile interesului meu.
  2. Samarkand – Amin Maalouf. Cartea aceasta mi-a tot fost recomandată cât am stat în Liban, și am fost fericită că am apucat să o citesc. Povestea mi s-a părut oareșicum captivantă, dar stilul în care a fost tradusă, sau cum a fost scrisă, nu știu, m-a făcut să o tărăgănez foarte mult. Iar când tărăgănez ceva, nu îi de bine.

Alte cărți bune, ce nu au fost wow, dar care merită menționate, deși au avut scoruri similare cu cele din top, au fost: 27 Pași – Tibi Ușeriu, a treia carte din autobiografia Mayei Angelou – Singin’ and Swingin’ and Gettin’ Merry Like Christmas, Maria Semple – Where’d you go, Bernadette, șiiii aș zice și Femeia cu părul roșu – Orhan Pamuk. Și acestea mi-au plăcut mult, dar a trebuit să mă gândesc de 2 ori înainte să mi le amintesc, sau să mă uit pe liste, respectiv.

Buuuun, am terminat și cu asta!

Ce citesc acum? O carte de non-ficțiune, anume Windfall: The Booming Business of Global Warming, care e bine documentată, din punctul meu de vedere, și asupra căreia sigur o să mă opresc cu o recenzie. Am terminat ⅓ din ea deja. 🙂  

Ce plănuiesc să mai citesc? Vreau musai să continui cu Maya Angelou, apoi începusem timid Edible Woman – Margaret Atwood, trebuie continuată, și mi-am comandat recent, printre altele, o carte de la Books Express despre cum construiești ”cycling cities”. E cu biciclete și din astea. În rest, încerc să nu mă mai arunc în previziuni, că nu toate se și îndeplinesc, dar momentan provizia de cărți e făcută și pentru toamnă… scuze nu prea mai am. Vouă ce v-a rămas în minte din ce ați citit anul acesta? Cum reușiți să citiți mai mult? 🙂 O săptămână plăcută vă doresc!

0 comentarii

  1. Mie mi-a rămas în minte Vegetariana, de Han Kang – o cărticică ce a câștigat Man Booker International Prize în 2016, autoarea este sud-coreeană. Sinceră să fiu, de câțiva ani mă orientez după Man Booker International, mereu sunt cărți interesante scrise de autori pe care altfel nu i-aș descoperi.
    Acum sunt la jumătatea Never Mind, de Edward St, Aubyn și îmi place, povestea e puternic auto-biografică și e și un mini-serial cu Benedict Cumberbatch în rolul principal (Patrick Melrose se cheamă serialul).
    De citit nu reușesc să citesc deloc mult, din păcate. Tot social media e de vină, probabil. Și Netflix :))

    1. Am citit-o si eu acum 1 an, cred, a fost, intr-adevar dramatica… imi lasase atunci o impresie puternica. Stiu ce zici, Netflix, da… pregatesc un articol cu niste seriale interesante :))))) De exemplu…Patrick Melrose e pe Netflix? :)))))

  2. Chiar weekendul ăsta am terminat și eu Patrick Melrose. E pe Netflix. Plăcut foarte mult, îți dă speranță că lucrurile se pot îndrepta, chiar dacă copilăria a fost abuzivă. 10-20% se aseamănă cu A little life, dacă ai citit.
    Nici eu nu am citit foarte mult anul acesta, 18/45. Foarte mult mi-au plăcut O viață măruntă, Iubire amară-Ferrante, Eleanor Oliphant, Interior zero-Lavinia Braniște, Viață după viață-Kate Atkinson.
    Eu cu Bernadette nu am rezonat deloc, mi s-a părut tare nesărată, iar scriitura cumva simplisto-puerilă.

    1. Nu am citit, dar este in lista O viata marunta (cred ca o am in engleza… hmmmm). Bernadette ai citit-o in engleza? Also: am si eu Interior Zero, am tot citit pareri diferite (si pe grup…) si inca nu ma pot decide daca sa-i dau ghes cu ea ori ba. :))

  3. În română am citit Bernadette. Parcă rețin că doar Ioanei (Penu) nu i-a plăcut Interior zero, în rest s-a zis numai de bine de ea. Acum nah, vezi și tu. Nici să-ți setezi aşteptări prea mari să pățești ca mine cu Bernadette, pe care am început-o 100% convinsă că o s-o ador.

  4. Fix despre carti am scris si eu ieri. Daca te intereseza, arunca un ochi aici. Acum citesc Cel care ma asteapta – Parinoush Saniee, m-a acaparat cu totul si abia astept sa vad cum se termina. Ma pasioneaza cartile despre vietile musulmanilor, chiar daca sunt foarte triste, cele mai multe dintre ele.
    Vara în care mama a avut ochii verzi mi-a fost recomandata si mie, o s-o trec pe lista. N-am citit nimic din ce-ai mentionat tu mai sus, dar intotdeauna sunt binevenite recomandarile. 🙂

    1. Holaaa, multu, ia ca arunc un ochi imediat 😀 Vai, am citit Cel care ma asteapta acum cativa ani, mi-a placut foarte mult!!! Sunt cateva carti cu specific arab care si pe mine m-au impresionat, si sigur mai sunt multe altele care merita citite. Vin la tine acu’!

          1. Ba da, mi-a placut mult. Mi s-a parut foooarte trista. 🙁 De fapt, toate cartile despre musulmani sunt asa. Nu-mi vine sa cred ce mentalitate au, ce indoctrinati sunt cu religia lor si cu traditiile …

          2. Da, si pe mine m-a emotionat…si nu ma asteptam. As zice ca si crestinii pot fi la fel de indoctrinati, dar poate in alte moduri. Important e, zic eu, sa intelegem intai viata si napastele lor, si de unde pornesc lucrurile, ca mai apoi si noi, poate, sa invatam sa apreciem mai mult ce avem.

          3. Da, asa gandesc si eu, ce norocosi suntem pentru libertatea asta pe care o avem. Nu constientizam cat de bine ne este pana cand nu vedem ce inseamna sa n-o ai, si unde sa ajunge in lipsa ei.

Dă-i un răspuns lui Amy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *