Întâia zi de Dragoste

În primul rând, o ploaie de lacrimi amare pentru Game of Thrones, vă rog… lacrimi peste lacrimi. În al doilea rând, poate ați fost curioși că v-am anunțat că plec în Liban! SENZAȚIONAL, nemaipomenit, cum, când? Eiiii eu sunt propriul meu paparazzi, așa că vă voi dezvălui tot în exclusivitate! :)) Momentan, vă povestesc pentru prima zi, ce, doar nu sunt fraieră să nu am prilej de două articole?

Să pornim cu obiectul de interes primar: de ce naiba m-am întors? 🙂

Păi…îmi era dor. Recapitulare: colegii mei cu care am lucrat timp de 1 an au fost Mark, Jose, Abed, Aboudi și Khaled, și am locuit împreună cu Mark și Jose în același apartament. Abed nu a fost prezent la această mică ”reuniune”.

IMG_20160520_143218.jpg

Voiam să mă întorc în Liban încă de când am plecat anul trecut, în mai. Apoi m-am întors și pentru că era un moment în care încă toți erau în țară, inclusiv mexicanul Jose care a mai rămas un an ca Președintele organizației, dar care urmează să plece, la fel cum mai pleacă doi în Arabia Saudită și unul e deja în Qatar, lucrează. Noi am avut o relație foarte frumoasă de prietenie, am trăit momente grozave, amintiri amuzante, și exact asta am simțit și acum după 1 an: că nimic nu s-a schimbat (sau nu prea mult). Și deși poate părea dubios (chiar suspect) că am fost înconjurată și am trăit cu băieți, e ok, nu s-au înfiripat romanțe cu ei. Dacă vreți să mă credeți bine, dacă nu, nu. :)))

Am plecat joi din București, după ce am lucrat din biroul firmei mele acolo, unde a fost drăguț și am cunoscut oameni noi. 🙂 Concluzia la care am ajuns, vorbind cu unii din ei, e că oamenilor chiar nu le place Bucureștiul, mai ales celor din Vestul țării… mie una îmi place, dar destui oameni mi-au spus cât îl detestă. În fine, poate altcândva despre asta. Era să pierd autobuzul către aeroport, pentru că am ieșit de la metrou pe partea opusă de bulevard. Noroc că tanti de la bilete a fost drăguță și mi-a explicat ce trebuie. M-am îmbarcat, am avut escală în Atena, am așteptat, nimic nou sub soare și la 1 noaptea am ajuns în Beirut. La aeroport m-au așteptat Mark  și Aboudi, și ne-am îmbrățișat și pupat și eram așa fericită că în sfârșit am ajuns! Am un drag inexplicabil pentru acest loc și dacă inimile ar putea zbura, a mea ar fi ieșit din coșul pieptului și s-ar fi transformat într-un pescăruș inspectând faleza Mării Mediterane din Beirut.

M-am cazat desigur în apartamentul AIESEC, unde l-am întâlnit și pe Jose, apoi m-am dus la culcare. Ah, ce somn senin și fericit am avut pe canapeaua unde am dormit în urmă cu un an. 🙂 Nu-mi venea să cred că eram în Beirut, că m-am întors. M-am simțit … împăcată. 

Vineri am luat-o la drum (cu mașina) cu Mark, și am început cu micul dejun. Mi-am luat ”jibne”-ul meu favorit, care, să vă explic, e făcut din aluat și are brânză topită caldă înăuntru, nu e un langoș, nici nu se compară. E ca o pizza mică doar cu brânză, dar nu chiar. Aluatul e moale și pufos, iar brânza seamănă cu telemeaua. Și îl fac acolo pe cuptor, în fața ochilor tăi, cam tot timpul e proaspăt și crocant. Iar eu între timp mi-am amintit toate cuvintele învățate în arabă. 🙂 Ne-am oprit la Universitate, unde obișnuiam să ne petrecem timpul lucrând, biroul nostru fiind, de fapt, în bibliotecă. Am stat la poveeeești, o grămadă de povești, și pe la prânz am coborât înspre mare.

IMG_20160521_111622.jpg

AH, MAREA!!! Eu am o pasiune devoratoare pentru Marea Mediterană, pentru albastrul acela verzui, de-mi lua ochii cum lucește în bătaia soarelui. Așa că m-am plimbat cu Mark pe faleză, m-am bucurat să văd frumoasa mare și după asta am mers să mâncăm înghețată într-un local drăguț numit ”Ci Gusta”. Mă minunam la fiecare minut de străzile pe care mergeam, căci de atâtea ori am pășit pe acolo, sub copaci înalți și balcoane cu flori.. și tomberoane mari la colț de stradă. Da … cumva asta face parte din magia Libanului, o magie mai aparte, e drept.

IMG_20160520_143015.jpg

IMG_20160520_151752.jpg

Pe la 4 am luat prânzul lângă Universitate, unde trebuia să ne vedem și cu Jose. Așa a și fost, și mi se părea aievea ca și când eram iar în mandat, și în timpul zilei făceam o pauză de la lucru și mergeam să mâncăm împreună… Am comandat sandviciul meu preferat doner cu carne de vită feliuțe, cu sos de ierburi și usturoi, roșii, varză, și carofi prăjiți cu boia peste, și desigur Ice Tea. Acesta e unul din răspunsurile pentru de ce sunt așa bucălată. Din nou, povești peste povești, glume, și amintiri din vremurile noastre. 🙂 Am mers împreună spre apartament, unde ne-am uitat la Game of Thrones episodul 1 din sezonul 6, deși eu am văzut episodul, l-am revăzut pentru ei, că nici unul din ei nu îl văzuse încă și erau doritori. Asta iar mi-a amintit de dățile în care stăteam împreună, ronțăiam ceva chips-uri bolnave cu brânză portocalie și molfăiam Kinder și ne uitam curioși la felurite seriale și filme în sufragerie.

IMG_20160520_162325.jpg

În sfârșit, seara am luat cina toți 5 împreună la Roadster Diner, un local care mie îmi place foarte mult, căci deși pare ”comercial”, e libanez la origine. Aici am comandat burger-ul meu de corason, ”Cheese at heart”, cu sos ”Honey mustard” (da, muștar cu miere, e delicios) pe lângă și alți cartofi prăjiți cu salată colesaw. Am povestit cu Khaled mai mult, de data asta, despre jobul său ca și corporate banker și de fapt toți am vorbit cumva despre serviciu, cum o să lucreze Mark și Aboudi în Arabia Saudită, despre ce fac eu la lucru și dacă-mi place și cumva în general, despre viitorul nostru. A fost, din nou, foarte plăcut, nu are rost să reiterez ideea că parcă o zi în urmă eram în mandatul nostru…

IMG_20160520_213007.jpg

Ziua nu s-a sfârșit! :)) Am mers acasă la Khaled ca să jucăm cărți, dar până să facem asta, Khaled ne-a arătat colecția lui de viniluri, pe care a început-o de puțină vreme. Și pentru că le spuneam că merg la concert David Gilmour la Viena, Khaled a desfăcut de față cu mine cel mai recent vinil comandat din UK: The Division Bell. 🙂 Așa că am ascultat Pink Floyd la pick-up, în camera lui, în timp ce ne uitam printre discuri și mai povesteam una alta. Mai încolo ne-am jucat ”Trex”, un joc mișto de cărți, superamuzant, și pe la ora 2 ne-am dus la casele noastre. 🙂

Așa s-a finalizat prima zi petrecută în Liban. Nu am făcut nimic nou neapărat, sau nimic special, ci doar lucruri care mă fac fericită, cu oameni care mă fac fericită. 🙂 Deși sunt toți oameni bogați (cu părinți bogați), sunt niște băieți minunați, bine crescuți, inteligenți, cu preocupări sportive, intelectuale, cu gusturi muzicale deosebite, și cu care am interese comune, pasionați de călătorii și care sunt responsabili către societate (minimul acela de cetățeni buni). Sunt recunoscătoare că îi cunosc și că suntem prieteni, pentru că repet, deși provin din familii cu bunăstare și nu le-a lipsit niciodată nimic, sunt oameni modești, cu bun simț și niciodată nu m-am simțit tratată ca o sărăntoacă. Asemenea tip de persoane valorează mult în ochii mei și nu doar pentru ceea ce sunt, dar și ce a reprezentat relația noastră de-a lungul unui an, și cum a crescut să însemne așa mult.

Sunt niște drăguți și simpatici toți și m-am dus la culcare cu un zâmbet larg, negândind ceva anume, ci doar simțindu-mă fericită. Am vrut să mă gândesc la ce am făcut totuși atât de grandios încât să merit atâta bunătate, dar am alungat acest gând ca pe o musculiță amețită.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.