Haidi, bre, s-o facem

Nu în păpușoi sau în fân, stați liniștiți. 🙂 Dragilor, am avut o zi plină, iar mie-mi plac la nebunie aceste zile, chit că vin acasă obosită. Ostenită, dar cu inima plină. 🙂 Am participat la două evenimente, cumva încadrate în aceeași activitate de grup. Mult vehiculatul eveniment ”Let’s do it, Romania” a avut loc azi, în 25 septembrie, și a implicat o curățenie generală în toată România. Fiecare județ a avut coordonatori de proiect pe zona lor, cu puncte de cartare, hărți pe care erau notate aceste locuri, au mers oamenii .. adică sper că au mers, pentru că deocamdată n-am văzut nicio reacție. Și chiar mă gândeam că ajung acasă și o să fiu printre ultimii care scrie despre asta. ( apropo, articolul e lung, sper s-aveți răbdare, așa-s eu când povestesc în scris )

Eu am fost, cu două prietene ale mele, Emilia și Miru, la Chevereș, o localitate la câțiva zeci de km de Timișoara. Lângă Chevereș este și o tabără, oferită de Direcția pentru Tineret sau așa ceva. În tabăra aceea urma să se constituie noul Consiliu Județean al Elevilor, pe județul Timiș. Mai bine zis era plănuită o omogenizare și organizare a actualului Consiliu, precum și integrarea noilor membri. Acești elevi de prin județul Timiș și oaspeți din județe ca Mehedinți, Hunedoara, Cluj, Arad au participat de dimineață la acțiunea de strângere a gunoaielor din zona Chevereșului, în cadrul proiectului Let’s do it, Romania.
Eu cu prietenele mele am venit în calitate de membre ale Consiliului Local al Tinerilor din Timișoara, fiind invitate să le vorbim despre experiența noastră ( Emi e primar, Miru consilier și eu doar voluntară ). Dar, înainte de a ajunge acolo, repet, am ajutat la acțiunea aceasta.

Nu m-am așteptat ca ei, copiii, să fie așa receptivi. Adică ironizau feluritele gunoaie pe care le găseau,( de la bocanci vechi, la pamperși cu caca verde ) dar și criticau gradul de civilizație al oamenilor care aruncă pe jos, de obicei, din mașină. Pe majoritatea n-a deranjat-o să strângă după alții. Știau și ei, așa cum suntem și noi conștienți, de fapt, că mâine o să vină alt idiot care o să fluture gunoiul aiurea pe câmp. DAR … poate că există, din 100 de oameni, măcar 20 care au recepționat mesajul, și anume acela de a păstra curățenia, nu neapărat mesajul ecologic, atât de mult popularizat. O să vă scriu despre asta în concluzia articolului. Am aflat, de asemenea, o chestie interesantă: n-am avut atât de mult gunoi de strâns pentru că, DE RUȘINE, primarul localității a strâns cu o zi înainte o grămadă de gunoaie. Dacă asta l-ar ajuta să fie mai responsabil pe viitor, hallelujah. Apoi, pe drum, mi-a fost adus la cunoștință, din auzite, că nu trebuie să colectăm decât PET-uri și cartoane. Erau câteva fete din grupa mea ( cică eram unul din liderii de grup, mă rog, n-a însemnat nimic asta ) care s-au revoltat, zicând exact așa ”Deci ori facem ca lumea, ori doar așa de ochii lumii. Asta-i țara în care trăim, tot ce nu se vede, nu contează, trebuie să rămână ascuns.” Așa că m-am dus la responsabila care cumva se ocupa ( indirect ) de coordonare și am întrebat-o care-i treaba ? Cum să las un gunoi să stea acolo, doar pentru că nu e PET sau carton ? Adică ori facem CURĂȚENIE, ori ce mama dracu’. În fine, mi-a dat un răspuns nu neapărat evaziv, dar nu extraordinar de coerent, eu oricum plecasem deja, nu suport eschivarea oamenilor și să știți că tot am adunat tot ce-am găsit în cale ( bine, nu mortăciuni ) și așa le-am zis și celorlalți să facă. Așa mi s-a părut mie corect. Nu îmi place să fac lucrurile pe jumătate, nu suport superficialitatea.

Anywayz, cam 1 km de drum am tot curățat, am adunat vreo 92 de saci și mai târziu, o echipă de voluntari din Timișoara au adus de pe digul Timișului încă aproape 100 de saci. Până la tabără sunt vreo 6 km. Iar după acel kilometru de drum, am ajuns pe o cărare luuuuungă, împrejmuită de păduri, așa, ca o coroană prelungită. Eu cu un grup de voluntari și profesoara lor de biologie ( unii erau chiar din Chevereș ) am încercat să mergem pe jos, am făcut, cred, vreo 5 km, pentru că microbuzul făcea ture până la tabără și am adoptat principiul ”hai că e frumos afară, mai facem și noi o plimbare”. Eu, ca de obicei – nu știu, adică, mă împrietenesc foarte repede cu băieții, încă de la grădiniță ( o să vă povestesc odată ) și în general cu ei mă înțeleg foarte bine – am mers însoțită de doi tipi, cu care vorbeam diverse, Florian, din Lovrin ( o comună din județul Timiș ) și cu altul al cărui nume nu-l mai rețiiiiiiin, nici nu știu dacă l-am întrebat cum îl cheamă ( să mă ierte ). În fine, simpatici amândoi, foarte simpatici. Florian îmi spunea, oareșcum trist, că la școala lui, degeaba vorbește el cu directorii și profesorii pentru diverse acțiuni, că nu se arată nimeni interesat, mulți luând în derâdere voluntariatul și toate cele. Deși cu proveniență din mediul rural, băiatul chiar nu părea rupt de lume, dimpotrivă, mi-a dat impresia unui tip cu capul pe umeri, care știe ce vrea și nu batjocorește lumea doar pentru distracție. Amândoi băieți au fost drăguți, de fapt, chiar le-am apreciat implicarea.

Buuuuun și pe ultimele sute de metri ne-a luat microbuzul, noi eram ultimii care rămăseserăm. În tabără am mai stat puțin, nu știu ce, apoi a venit masa. Supă de tăiței, cartofi cu pui și un baton de ăăă napolitană, așa, că nu-mi venea cuvântul. Am mai așteptat puțin, apoi am intrat toți în sala în care urmau să fie prezentările și discuțiile. Alina, președinta Consiliului Județean al Elevilor Timiș le-a explicat tuturor că la întâlnirile naționale e păcat să vezi că alte județe fac o grămadă de chestii și noi nu primim sprijin, nici financiar, nici cam moral. Mulți și-au spus punctul de vedere când s-au prezentat, alții mai vechi au dat sfaturi … ”Dacă vă dau afară pe ușă, intrați pe geam” – a fost un fel de replică a momentului. ( legat de cum trebuie insistat pentru diverse aprobări ) Când am vorbit eu … și acum poate ziceți că mă laud, dar ce să fac .. de fapt, nu, mai bine încep altfel. Eu detest vorbitul în public, mai ales lălăitul. Când deschid gura, prefer să zic ceva scurt și la obiect, de preferabil și de efect. Normal că am avut emoții, o sută de mii ochii de pește se uitau la mine întrebându-se ce-o să mai zic și eu, ( am gândit cred că vreo 10-15 minute pentru 1 minut de vorbit, imaginați-vă ) însă pare-se că le-a plăcut și am fost singura persoană pe care au aplaudat-o. M-am simțit copleșită, le mulțumesc, mă bucur dacă le-a mers la inimă și la creier ceva din ce le-am spus eu acolo. 🙂

În scurt timp am făcut o pauză, apoi, ca să mai treacă plictiseala Miru a început cu niște joculețe de grup, ”energizer-e” pentru ca toată lumea să se mai destindă ( se pricepe fata ). În sfârșit, noi trebuia să plecăm în jur de ora 4, dar ne-am prelungit puțin șederea ( ei stau până mâine ) pentru că voiau Emilia și Miru să le vorbească despre Consiliu, parteneriate, experiențe etc. Inițial nu doream să mai deschid gura, stăteam doar lângă flip-chart și umpleam cu marker-ul literele pline din ”Consiliul Local al Tinerilor Timișoara”. Iar am gândit vreo 15 minute pentru 3-4 fraze, dar m-am hotărât să mai iau cuvântul o singură dată – a fost bine. Spre final, hehe, mă apucă râsul de dinainte să scriu, Miru le-a dat adresa blogului Consiliului pentru mai multe informații sau contact, daar am vrut să o scriu eu. Și în timp ce scriam clttm.blogspot.com, ce-mi dădu mie prin cap ? Ia să-mi fac reclamă … așa că am scris mare: BLOGUL MEU și adresa. Nu știu câți au notat-o, dar nu m-au privit, oricum, cu penibilitate, eu am încercat să fiu simpatică toată ziua, sper că mi-a și reușit. 🙂

Am plecat pe la ora 5 și ceva, dacă nu mă înșel, cu mașina Emiliei. În sinea mea l-am considerat și ca un ”road trip”. Ascultam muzică de la ipod-ul meu în mașină și mâncam covrigi și cântam de zor, deși n-am voce, frate. Oricum, am avut o zi foarte frumoasă, mă bucur că am fost și NU REGRET că n-am ratat această ocazie !

Am scris, din nou, mult, dar vreau să închei printr-o idee generală referitoare la ambele evenimente, întâi cu consiliul și apoi cu LDIR. Am întâlnit și personal, dar îmi și imaginez atitudinea de respingere a multor oameni în poziții de conducere pentru proiecte ale tinerilor. ”Ce-i și cu tinerii ăștia, ce mai vor și ei …” Vor să facă ceva ce voi nu faceți pentru ei ! Asta vor ! Să fie tineri pentru tineri ! Întrebați-i ce își doresc, sprijiniți-i ! Normal că mulți se descurajează când li se trântesc porți în față, când primesc refuzuri etc., știți, probabil, cum e. Dar dacă vrei cu adevărat ceva – și nu sunt baliverne -, lupți pentru acel lucru. Trebuie să crezi în ceva anume dacă vrei să ajungi undeva, să faci diverse. Așa cum le-am zis și lor, starea de lâncezeală, de nefăcut nimic n-o să ducă niciodată la schimbarea unui lucru, a unei idei, a unei atitudini ș.a.m.d.

Știu că mulți condamnă acțiuni gen ”Let’s do it, Romania”, curentul ecologic, hai să fim eco, hai să salvăm planeta. În umila mea opinie, care poate nu-i așa umilă, consider că ecologia se face ( cel puțin la noi ) în scopuri mai mult educative. Educative pentru propria persoană și prin asta mă refer la trezirea unui mic simț civic acolo, a unei responsabilități individuale, colective etc. Mulți nu înțeleg că tocmai unde-s mulți puterea crește. E foarte ușor să condamni ceva dacă nu încerci măcar să-l pricepi, privind din exterior – și eu sunt o persoană destul de critică, imediat găsesc puncte dezavantajoase și lucruri care nu-mi plac. Dar mă bucur când cineva face ceva care E POSIBIL să prindă pentru măcar acei 20 de oameni din 100. Reiterez că știm că mâine o să vină alții și o să facă din nou mizerie, dar POATE că o să fie mai puțini de data asta. Zicea Miru că aceste soluții sunt temporare. Îmi vine în minte și varianta că nu sunt atât de temporare pe de o parte, dacă ne gândim că participă copii încă din clasele primare. Ei deja cresc ( sper eu ) cu acest bun-simț în dezvoltare, care, dacă îl ai de mic, n-o să dispară. De asemenea, în lipsa educației despre mediu care e ”sublimă, dar lipsește cu desăvârșire” din școli, există asemenea proiecte ! Cumva nu foarte bune, sau nu cele mai bune, dar e CEVA ! ( bine, nu Lecturi Urbane, na ) E un început, lucrurile mari și schimbarea percepției generale ( mai ales ) asupra mediului înconjurător, în special în România, unde știm și noi cum gândește românul tipic, durează. De aceea tot ce se întâmplă se repetă, sub felurite forme sau nu, se insistă pe o anumită idee. Pentru mine ecologia ține locul educației personale în legătură cu mediul, cu ce consumi, cum arunci, cum sprijini ceva etc. Și chiar am căutat în dexonline o explicație științifică, dacă doriți, a ecologiei. Iată: Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul lor de viață. N-au decât să comenteze ”haterii” despre ce vor, pe mine nu mă interesează păreri pe care nu dau doi bani. M-am săturat de cei care pun la îndoială până și fărâma de bine care se mai petrece în țara asta. E dreptul oricui să fie, în primul rând, SCEPTIC, dar e fain să demoralizezi oamenii, nu ? 🙂 Să fii ăla care aruncă cu piatra, care scuipă peste ceva fragil. În fine, n-are rost să îndrept atenția acolo, hehe, dar să vă mai spun ce mi s-a mai părut haios. Eu îmi închipuiam Chevereșul acesta undeva … într-o regiune mai deluroasă. Așa că m-am îmbrăcat cu haine ”de pădurar” ( camuflaj, chestii ) și ghete, dar mă trezesc la câmpie. Mă ador ! Și la sfârșit o poză cu iubitele ( eu sunt în dreapta ) ! Pe voi v-am pupat, mâine cică îmi plimb corpul până la blog meet …. mulțumesc din nou pentru invitație ! Acum n-o să mai stau cu rușinea-n fund. O mut în obraji. 😛

Aaaa, să nu uit: chiar de n-am nicio calitate să fac asta, le mulțumesc tuturor celor care au fost azi și s-au implicat, precum și celor care deși n-au putut să vină, încearcă să transmită mai departe acest concept, precum și respectul față de natură.

0 comentarii

  1. Mi-a placut atitudinea ta, ori facem curatenie, ori ce…
    Îmi doresc sa vad tara curata în fiecare zi si asta în timpul vietii mele, dar numai cu voluntari care sa se angajeze pentru strangerea gunoaielor nu vom reusi. Eu sper ca si cei din parlament sa vina cu legi mai aspre care sa-i forteze pe indivizi sa-si schimbe mentalitatea asta de grota, unde la aprecierea unora, resturile se pot lasa oriunde, cosurile de gunoi fiind probabil de umplutura sau ceva.În ansamblu tot concetul LDIR nu poate fi decat unul benefic, indiferent ca problema e departe de a fi rezolvata, un prim pas a fost facut.

    Fara legatura cu subiectul, observ ca nu mai esti roscata 😀

    1. Sunt total de-acord cu tine, Andrei, nu e suficient, legea ar trebui să-și intre în pâine ( pentru că sunt convinsă că legi există ) sau mai bine zis să facă autoritățile ceva ( gen amenzi ).
      Da, nu mai sunt roșcată, am încercat, înainte să înceapă facultatea, să revin la culoarea mea naturală, pentru că nu mai voiam să am resturi de roșcat în cap. Și a ieșit ce vezi în poză … :)) Dar nu-mi stă așa rău, zic eu.

      1. Sa existe si persoane care sa monitorizeze cat mai multe suprafete de teren si sa aplice imediat masurile corespunzatoare.Stiu ca amenzile ajung la ordinul miilor de RON, dar pana nu se fac reclamatii, cei care arunca gunoaiele nu arata o mare îngrijorare ca ar putea fi prinsi. Avem atatia oameni însarcinati cu ascultarea telefoanelor, dar pentru mediu nu se face nici cel mai mic efort de reformare.

        De cand te citesc te-am vazut roscata ca o vulpita si m-am obisnuit asa.M-a surprins schimbarea, dar ai spus odata ca vrei sa te întorci la culoarea ta naturala, din cate îmi aduc aminte.Nu-ti sta deloc rau nici acum! 🙂

  2. uite ca cineva si l-a notat -blogu’ :)) ma rog, cineva care a carat acasa toate foile de flipchart pentru centralizarea informatiei. Mai Anca, chiar imi place ce am citit, de abia acuma, pe la ora 3 , aproape 4 dupa o zi jumate’ si imi pare bine ca ai fost cu noi acolo. sigur ne mai vedem daca v-a placut de noi, poate ne chemati voi, oricum aveam ceva planuri de colaborare.
    Spor in toate! (incepe si la voi imd fac. )
    Alinaaaa

    1. Hehe, salut, Alina, mă bucur și eu că am fost cu voi, sper să organizăm ceva în parteneriat sau în fine, noul Consiliu al Tinerilor, promit că o să fiu voluntară, orice-ar fi. :))
      Succes și ție, te pup ! :*

  3. Mie mi se par laudabile astfel de initiative, precum a fost, iata, Let’s do it Romania, nu stiu daca si-a atins tinta pe care au urmarit-o initiatorii ei, dar e bine ca mai sunt si oameni care cred in ce fac, ca nu ne-am abrutizat de tot.

    1. Mie mi se pare că asemenea acțiuni nu pot avea impact așa ușor, e și normal, dar cum am mai spus … puțin câte puțin. Și nici nu sunt suficiente, ar trebui pus serios piciorul în prag, încă din școli, cel puțin – unde tocmai a fost scoasă ora de dirigenție. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *