Vreau să pun în lumină o caracteristică pe care am observat-o la români. Îmi ziceți voi dacă sunt lunatică ori ba 🙂
Trasul pe cur, brutal spus! :)) De-asta am zis ”fundul ca o sanie”. Că sania așa ușor lunecă la vale când îi zăpadă…. eh, parcă fundul românilor mereu stă pe zăpadă, gata să ”lubricheze” (cuvânt inventat de mine) la vale, așa de des se trag pe fese, că le e ros deja fundul.
Mai academic spus, fug de responsabilități sau le e lene sau se gândesc că ”mai bine nu”. Frică, alte priorități și alte cele… nu arăt cu degetul, să nu credeți asta, că și eu uneori mă mai dau la deal, dar mă străduiesc să fac asta cât de puțin posibil 🙂
Într-un fel, mi se pare amuzant. Cred, însă, că se trage de la metaforă și nu de la gestul în sine. Mă mai gândesc.
Nu ești lunatică și nu ți se pare.
Trasul pe fund e sport național.
Parcă nu așteptam un astfel de răspuns, dar iacătă-l 🙂 Merci, Oana, de părere.