FuckUp Nights și viața după datul în bară

Prima dată când am auzit de FuckUp Nights a fost în Liban, chiar când am plecat de-acolo, cam prin 2015. O membră a organizației din care eram parte mă invitase la un eveniment ”FuckUp”, dar pentru că o știam o persoană care petrece mult, m-am gândit că n-o fi ceva serios. (știu, prejudecățile, csf)

Apoi, am văzut anul trecut că se organizează și în Timișoara și, ca orice om care ar fi trebuit să facă asta de la început, mi-am zis să nu mai presupun că știu despre ce e vorba, și să mă interesez. Așa am aflat că, de fapt, FuckUp Nights e un spațiu unde oamenii vorbesc despre eșecurile lor profesionale, uneori legate de cele personale. Știți conferințele acelea superinspiraționale unde vin speakeri inspiraționali și te învață rețeta succesului? Mna, FuckUp Nights e mai mișto. De ce? Pentru că oamenii împărtășesc lecțiile lor de viață, cum au greșit într-un anume proces, ce au învățat sau cum au ieșit din impas, într-un mod foarte uman și aproape de tine. Și asta e inspirational enough din punctul meu de vedere. Succesul, dar și eșecul, deopotrivă, fac parte din viață, și avem parte, poate, mai des de eșec decât de succes, și mi se pare important să vorbim despre ambele fațete ale monedei.

În ediția a 7-a din 15 martie, la care în sfârșit am ajuns și eu, întârziata lumii, au vorbit trei doamne, trei femei determinate, simpatice, și foarte dedicate: Mihaela Vețan de la Reciproc, cafeneaua care funcționează ca o întreprindere socială, Adina Bugescu de la Prospero Delicii, și Lia Pfeiffer de la Atelierul de Pufoșenii. Poveștile lor au fost foarte faine, fiecare cu particularitățile sale, evident, dar dincolo de ”partea de fuck-ups” – care, sincer, nu a rămas preponderent în minte – mi-a plăcut legătura pe care mi-am format-o în cap. (nu a rămas preponderent nu pentru că nu a fost fain, ci pentru că nu cred că s-a gândit nimeni ”hah, uite cum a dat-o în bară”, ci mai degrabă ”hm, ce chestie interesantă, bine de avut în vedere”)

Toate  cele trei au vorbit, într-un fel sau altul, de alternative, de ceva nu mainstream, nu tradițional, nu ”the old way” așa cum s-a făcut mereu. Au vorbit despre ”De ce nu ȘI AȘA?

Mihaela a adus în discuție produsele artizanale, organice, de la producători mici, locali, și încurajarea consumului etic, crearea de locuri de muncă pentru oameni cu vulnerabilități sociale sau economice, toate acestea găsindu-se la Reciproc.

Adina a povestit despre modul Prospero de a face natural produsele, cu maia crescută câteva zile în fabrici, cu produse fără amelioratori sau gluten, cu ouă, unt, și ingrediente de calitate, fără artificiu, și de aici provocările de a mulțumi clienții nerăbdători care nu înțeleg uneori că prețul pentru ceva bun se plătește nu doar în bani, dar și în faptul că nu poți avea totul AICI, ACUM.

În final, Lia ne-a adus zâmbete și râsete pe buze cu povești despre jucării create și din resturi de materiale, neconformiste, făcute pe comandă și personalizate pentru fiecare stăpân – practic, jucării cu suflet, a-do-ra-bi-le. Asta după ce, când era ”mică”, nu prea a vrut să îi asculte pe ai ei, și s-a dus la ce facultate a vrut (la Arte, deși evident, toată lumea te întreabă: Doamne, dar ce o să ieși de-acolo, muritor de foame?).

În afara acestor elemente ”altfel”, elemente rebele, in my book, firul comun pe care l-au avut toate a fost pasiunea cu care fac ce le place, în ce cred. Mi s-a părut curajoasă expunerea fiecărei vulnerabilități în parte, și cred că avem de învățat foarte multe de aici (cu ocazia asta, mi-am amintit că am scris odată despre cum am învățat să vorbesc în public, cumva am trecut prin multe eșecuri până să ajung într-un final la ceva… decent). Viața după Fuckup există, și e chiar faină, important e să ai pasiunea asta care să te ghideze. Asta până la următorul, hehe!

Noi încă nu suntem comozi cu eșecul, sau cu zona de inconfort, să ne deschidem cu greșelile, am mai zis-o și altă dată. Cu toate că e ceva firesc și temporar, parcă încă ne e teamă că cine știe ce bau bau o fi. Dar nu e. Mergeți la FuckUp Nights să ascultați povești bune, că merită. 🙂 E fain să mai FuckUp din când în când, ne coboară cu picioarele pe pământ, ne arată că suntem, în fond, oameni, și dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti, nu?

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *