Duhul fructului de gingko

Îmi cer nenumărate scuze faţă de voi pentru că nu am reuşit să scriu articolul despre … nu vă zic. 😛 ( locaţia de săptămâna aceasta ) Am fost atât de ocupată, încât pffff ! Dar acum sunt ceva mai liberă, cel puţin suficient de mult pentru a vă scrie povestea nemuritoare de marţi ( cea de azi e una din preferatele mele ), sperând, astfel, să obţin iertarea voastră pentru lipsa accentuată din aceste zile. 🙂

…. Munţii Ţin se întind culme după culme, creastă după creastă, cu prăpăstii adânci şi vârfuri înalte. Odată fuseseră acoperiţi cu păduri seculare în care mişunau tot felul de animale sălbatice. Oamenii care locuiau aici trăiau fie din culesul ierburilor de leac, fie din arsul cărbunilor.

Era prin aceste locuri un flăcău înalt şi voinic ce se numea Şî Ming şi care se îndeletnicea cu arsul cărbunilor. El ştia tot felul de cântece din gură şi din fluier, care înduioşau inimile oamenilor. Şî Ming mai avea doi tovarăşi, oameni la casele lor cu neveste şi copii.
Într-o zi, Şî Ming şi tovarăşii lui au plecat să ardă cărbune pe alt munte. Au ajuns ei într-o poieniţă cu iarbă verde şi mătăsoasă, presărată cu bujori sălbatici, roşii ca focul, cu brazi încărcaţi cu perle de rouă. Toate acestea l`au emoţionat pe băiat, care a început să cânte. În mijlocul cântului i s`a părut aşa ca şi când cineva ar cânta odată cu el. S`a oprit din cântat şi s`a uitat în toate părţile. La urechea lui a ajuns un vers minunat care nu semăna nici cu ecoul munţilor, nici cu ecoul pădurii: semăna mai degrabă cu vocea unei femei. Versul l`a fermecat pe Şî Ming într-atât încât n`a mai putut să facă nici o mişcare. Cum a încetat cântul, a sărit în picioare, s`a urcat pe o piatră să se uite în partea de unde îl auzise. Pe muntele Ţin pluteşte mereu ceaţa, înnourând cerul. În ziua aceea o ceaţă albă şi deasă curgea ca o apă spre el şi cât ai clipi din ochi, ceaţa l`a cuprins.

Proverbul spune: “Dacă nu bate vântul de primăvară, nu încolţeşte iarba.” Cântul făcuse să încolţească iarba în inima lui Şî Ming. Nu putea să uite cântecul care răsunase mai duios decât versul unei păsări; în fiecare zi visa s`o întâlnească pe fata care`l cântase. A trecut vara, a venit toamna, şi după toamnă a venit iarna; brazii s`au încărcat de zăpadă, dar Şî Ming n`a întâlnit nici urmă de fată.
De Anul Nou, Şî Ming era tot singur şi trist. Fiind bun din fire, de sărbători le`a spus tovarăşilor săi să se ducă acasă, iar el a rămas să păzească rămăşiţele cărbunilor. Tovarăşii lui s`au învoit bucuroşi. În ajun de Anul Nou, când toate familiile petrec, Şî Ming şi`a luat fluierul, s`a dus în colibă şi a început să cânte. A cântat, a cântat, până ce vântul s`a oprit. Atunci a simţit cum se deschide uşa colibei.
O fecioară îmbrăcată în alb din cap până în picioare a intrat în colibă. Avea faţa rotundă, părul ca abanosul îi era prins în cozi. Mirat şi totodată bucuros, băiatul s`a oprit din cântat.

Fata a zâmbit şi, uitându`se în toate părţile, a spus cu blândeţe:
– Sunt din satul Şan Iang* şi fiind în trecere pe aici am auzit cântându`se din fluier. Dar tu de ce nu faci ţiao ţe** de Anul Nou ?
Şî Ming parcă s`a trezit din vis, a început să se bâlbâie şi n`a ştiut ce să răspundă.
Râzând, fata a spus:
– Cântă mai departe că`ţi pregătesc eu ţiao ţe !
Şi zicând aceasta, a început să frământe aluatul. Băiatul ar fi vrut să o întrebe dacă ea este aceea care`l vrăjise cu cântecul. Când îşi făcuse curaj, fata l`a întrerupt:
– Hai cântă şi să ştii că versul tău e minunat !
Băiatul a început să cânte şi cu cât cânta, cu atât ar mai fi cântat, iar fata, cu cât asculta, cu atât ar mai fi ascultat. Aşa a ţinut`o până la revărsatul zorilor. Atunci i`a dat să mănânce ţiao ţe şi când acesta a poftit`o şi pe ea, fata a zâmbit şi a spus:
– E târziu, eu trebuie să plec. Să nu care cumva să vii să mă cauţi acasă. Tata nu ştie că am fost aici.

Apoi a deschis uşa şi a plecat. Băiatul s`a uitat după ea până nu s`a mai văzut, apoi a intrat în colibă.
Au trecut sărbătorile şi s`au întors cei doi tovarăşi. Prima vorbă a lui Şî Ming a fost să`i întrebe unde se afla satul Şan Iang. Cei doi au spus că în viaţa lor nu au auzit de numele unui asemenea sat. Întristat, Şî Ming şi`a văzut mai departe de treabă.
Nu le`a spus celor dou de venirea fetei, temându`se că ea nu vrea să afle. Seara, când se ducea să aducă apă, văzând cum luna se oglindeşte în pârâu, îşi zicea:
“Nu trebuie să mă mai gândesc la ea. E ca şi când aş vrea luna de pe fundul apei. Unde să mă duc să o caut ?”

Privind cu tristeţe bujorii roşii care înfloriseră lângă coliba lui îşi zicea: “Nu trebuie să mă mai gândesc la ea ! Nu ştiu nici măcar cum o cheamă. E ca şi când aş căuta să prind vântul sau umbra!” Dar oricât îşi poruncea, gândul lui era mereu la fată.
Aşa a trecut primăvara şi a venit vara. Într`o zi, ducându`se la locul unde auzise cântatul cu un an mai înainte, deodată s`a pornit o vijelie şi o ploaie care a acoperit totul. Se înserase şi băiatul era îngrijorat, când a auzit că`l strigă cineva. Întorcând capul, a rămas uimit văzând că în spatele lui fata din seara de ajun. Aceasta i`a zis:
– Pe munte sunt şerpi veninoşi. Am vorbit cu bunicul, aşa că dormi noaptea asta la noi.
Plin de bucurie, băiatul s`a învoit. Şi au plecat amândoi. Se întunecase de`a binelea şi copacii păreau uriaşi. Băiatul era din ce în ce mai mirat cum se face că atâţia ani de când lucre în pădure, nu văzuse poteca pe care mergeau. După o bucată de drum, zări nişte luminiţe. Când s`au apropiat, a observat o cetate înconjurată cu un zid înalt. Intrând, un bătrân l`a întâmpinat călduros şi i`a spus fetei:
– Pai Ni, du`te şi pregăteşte ceva de mâncare pentru drumeţ !
Fata a plecat. După câteva întrebări, dând din cap, bătrânul a spus:
– Să nu crezi că nu te cunosc. Eu îl ştiu foarte bine şi pe străbunicul tău.
Băiatul a rămas uimit că`l ştia pe străbunicul său care murise de mult, aşa încât se gândea că bătrânul trebuie să aibă câteva sute de ani.

Bătrânul a vrut să mai spună ceva, dar din camera de alături s`a auzit un cântec. Era aceeaşi voce care`l fermecase şi băiatul şi`a dat seama că aceasta este într`adevăr fata. S`a bucurat nespus şi dacă nu era tatăl ei, ar fi fugit într`un suflet la ea. Aceasta şi`a dat seama de cum stau lucrurile, şi zâmbind a râde, a grăit:
– Nepoata asta a mea nu mi`a vorbit niciodată de nimeni, dar în ultima perioadă îmi spune mereu de tine. Într`adins am vrut să te aducă azi aici.
Cum a terminat de vorbit, a intrat şi fata cu o tavă cu ceai şi mâncare. A pus tava jos şi s`a oprit lângă băiat. Bătrânul s`a uitat şi la unul şi la altul, apoi a zis:
– N`am decât fata asta. Dacă vă placeţi, socotiţi că eu v`am şi dat binecuvântarea.
Tinerii s`au privit îndelung, apoi au plecat capetele. După obicei, bătrânul a sfătuit`o pe fată să aibă grijă de băiat şi s`a dus în camera lui. În noaptea aceea, Şî Ming şi Pai Ni s`au căsătorit.
A doua zi, Şî Ming şi`a amintit de prima lor întâlnire, şi a întrebat`o pe fată:
– De ce mi`ai spus că eşti din satul Şan Iang ?
– Nu te`am minţit deloc. Hai afară şi ai să vezi că soarele e în faţa muntelui.
Amândoi au ieşit şi într`adevăr, aşa era. Soarele răsărise în faţa muntelui şi aurea cu razele lui frunzele şi crengile copacilor. Iarba şi florile păreau şi ele aurii. Tinerii au început să zburde şi peste puţin timp, s`a auzit cântecul lor minunat.

Erau aşa de fericiţi încât nu au simţit cum a trecut o săptămână. Într`o zi, băiatul i`a spus fetei:
– Trebuie să mă duc acasă să le dau de ştire tovarăşilor mei, care or fi îngrijoraţi.
– N`am nimic împotrivă să te duci, dar când te vei întoarce ?
– Am să stau trei zile acasă. În ale 15 ale lunii mă întorc, a răspuns băiatul.
– În seara zilei de 15 vin să te iau.
Pai Ni l`a însoţit pe drumul cunoscut, până au ajuns la locul unde se întâlniseră. Aici, i s`a adresat:
– Când te înapoiezi, să mă aştepţi aici, de unde am să vin să te iau. Orice ar fi, să nu faci decât cum ţi`am spus !

Partea a doua o scriu mâine, ca să păstrez puţin suspansul. 😛

*Şan Iang – în traducere, soarele din faţa muntelui
**Ţiao ţe – colţunaşi cu carne, mâncare foarte răspândită în China, care se pregăteşte la sărbători

0 comentarii

Lasă un răspuns la Ortoman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *