În afară de frica pentru gândaci, ( sau mai bine groaza ) mai este cel puțin un lucru care mă înspăimântă chiar mai mult. Nu mi-o luați în nume de rău că fix eu scriu despre lucruri lugubre, dar deh, e un subiect tabu ? Dimpotrivă, aș putea spune că oarecum face parte din viața noastră. Sau mă rog, ne-o afectează.
Deci ați ghicit că e vorba despre moarte. Diferența dintre gândaci și moarte este că nu mi-e tocmai teamă de moartea MEA. Nimeni nu știe ce efect are cu adevărat moartea asupra noastră din moment ce nimeni nu s-a întors ca să ne spună – îmi permit, așadar, să cred într-o continuare sau o reluare a ceea ce a fost aici, nu cred că vom dispărea pur și simplu. N-aș avea nimic împotrivă să mor la 70-80 de ani, după ce îmi voi fi trăit viața, voi fi avut copii, voi fi cunoscut cu adevărat iubirea și-mi voi fi împlinit dorințele mele cele mai arzătoare. Dar aș fi îngrijorată dacă s-ar întâmpla prea repede, pentru că nu vreau să mor cu regrete. Vreau să am timp să fac tot ceea ce îmi doresc să fac. Iar atunci când va fi gata, să mă ia, nene. Pun o singură condiție: să fie ceva rapid, să nu mă chinui și să nu-i chinui pe alții văzându-mă într-o stare decadentă, un schelet și puțin de păr în vârful creștetelui. Construiesc imagini prea brutale ? Din păcate, așa stă treaba. Ca să închei acest paragraf, reținem ideea că nu mă tulbură moartea mea personală în sine, cu atât mai mult cu cât s-ar petrece multă vreme de-acum încolo.
Incontestabil, însă, îmi e frică de moartea apropiaților mei. Deja nu mai am tată, 2 bunici, sunt pe cale să o pierd și pe cealaltă bunică ( și se va întâmpla, inevitabil, deoarece e în comă la spital și doctorii nu îi mai dau șanse ), nici străbunica ce era în viață nu mai e … iar eu am aproape 19 ani. 5 oameni care s-au dus în ultimii 8-9 ani ? Ca urmare a acestui fapt, am devenit extrem de sensibilă. Prin sensibilă înțeleg că, iată, în preajma unor asemenea ”evenimente” absolut regretabile, îmi este frică să dorm în întuneric. Nici înainte nu prea eram prietenă cu întunericul, dar v-am spus, mi-am schimbat modul de percepție a lucrurilor. Mi se pare că întunericul îmi dă nesiguranță, și iar aud zgomote, cum pocnesc diverse lucruri de prin cameră, aud geamul de-afară … nu vă doresc așa ceva. Oricât mi-aș schimba destinația gândurilor, tot ajung să mă gândesc la ceea ce nu vreau ÎN MIEZ DE NOAPTE ! Sunt conștientă că nu mă bântuie nici o fantomă, că nu o să vină nici un spirit în vizită, dar e senzația aceea necontrolabilă ! Nu sunt nici nebună, ( sper să nu înnebunesc din cauza aceasta ) însă pur și simplu mi se strânge inima când vine noaptea și trebuie să dorm … singură. Toată lumea din casă doarme, eu stau ca huhurezul … cu lumina aprinsă. Azi, de exemplu, am citit până mi s-au înroșit ochii doar ca să fie ora 6 dimineața, să știu că afară e bruma de lumină și că pot trage rolourile, să aud tomberoanele golite de cei de la Retim, să știu că e lume care circulă și EXISTĂ. Doar când le-am văzut și auzit, abia atunci m-am culcat – ziua nu am nici o problemă. E trist … credeți-mă, nu doresc nimănui. Terminând și cu ideea așternută aici, îmi este teamă de moartea celorlalți pentru că nu pot suporta ceea ce trăiesc în acea perioadă, îmi aduce o stare de angoasă nedorită, ce mă împânzește doar noaptea, singurul moment în care mă simt, ei bine, singură. ( ați putea spune că sunt egoistă din acest punct de vedere – probabil că așa e )
Mai am totuși ceva de completat la ultima idee: este cumplit chiar SĂ VEZI oamenii pe moarte, sau murind. În filme e altceva când îi sare bulionul din piept lui Tom Cruise, știi că nu e real, dar când te confrunți cu situația în fața ochilor tăi … bine, nu mă refer doar la rănile vizibile, ci și la simplul fapt de a sta întins, ca o legumă, cu corpul parcă degradându-se pe zi ce trece. E morbidă până și poziția, ce să mai zic … Oricât de puternică mă văd ceilalți, mă afectează psihic într-un mod neînchipuit de dureros, deși nu simt durerea fizică, se deduce.
Îmi pare rău că a trebuit să treceți peste aceste rânduri nu tocmai vesele, o să mă revanșez eu curând. 🙂 Numai bine vă doresc.
Am dezbatut mult subiectul asta în ultimul timp. Ai dreptate, nu e niciun spectacol si mai bine sa nu ne gândim la ea. Daca eu n-o fac, tu n-ai niciun motiv.
Eh, când se petrec anumite lucruri, gândurile mele au o direcție ineluctabilă, din păcate.
N-ai a te gîndi la altceva mai vesel?
N-ai nici 20 de ani! Fă bine şi lasă gîndurile negre altora! Tu ai toată viaţa-n faţă!
Nu mă enerva! Ce dracu?!?!? De-acuma te cînţi ?!?!? Ui măăă!!!
Banzai!
:)) Scuză-mă că te-am enervat, las că acuma cânt altceva. 😛
Bine!
shogunule, chiar asta era ideea : ca nu stii niciodata cand vine. Tu nu vezi ca zilnic mor sute de oameni, chiar tineri ? 🙂 E depasita faza cu „ai toata viata in fata”, si cand colo, la stiri vezi accidente, crime, etc 🙂
Sincer, si eu am pierdut doi bunici si o matusa in ultimii ani. Dar nu m-a afectat foarte mult, fiindca erau bolnavi. Moartea a venit ca o eliberare pentru ei. Am privit-o ca pe ceva ce trebuia sa vie.
Hai mai Miscella…fii barbata,ce naiba..?
In cel mai rau caz..cumpara-ti o ,,lampa de veghe” ca pentru bebelusi(nu glumesc sa stii) se gaseste si face o idee mica de lumina in camera,cat sa nu iti fie frica.
Cat despre moarte….nu vorbim de acum,da? Asta este,,nu poti schimba regula firii..
O sa incerc, multumesc. 😀
Cu moartea…eu nu cred in Iad si Rai. Reincarnarea mi se pare singura varianta valida ca sa zic asa.
Oricum, de acord cu ce-ai zis tu, si eu sper sa fie ceva rapid, de preferat in somn. De asta cred ca legalizarea eutanasiei ar fi probabil una din marile realizari ale umanitatii. Mi se pare o prostie sa chinui un om care doreste sa moara doar pentru ca unii au aere de mari persoane umanitare.
Asa e, si eu as fi de-acord, in situatii extreme. 🙂
nu esti prea brutala, pentru mine cel putin. la ce viata am avut eu…as putea regiza un film horror, asa ca nimic de pe lumea asta nu mai e prea brutal pentru mine 🙁 Da, si mie imi e frica…si imi e ciuda ca trebuie sa trecem prin asta
Numai bine si tie… si sa nu ti se indeplineasca temerile…