Hello, dragilor, long time, no read, hm? Am decis ca astăzi să vă scriu. Știu că poate v-a atras cuvântul ”investiție”, uuuu, oare ce-o fi? De fapt este vorba despre o investiție ”în mine”. Și o confesiune totodată …
Poate știți, poate nu, sunt președintele organizației de studenți AIESEC Timișoara, AIESEC fiind cea mai mare organizație de tineri din lume, prezentă în cam 120 de țări și teritorii, și se ocupă cu dezvoltarea potențialului din tineri prin programe de exchange și leadership. Buuuun. Nu despre AIESEC e vorba neapărat, deci e ok, puteți citi în continuare, ci despre timpul pe care eu îl acord acestei organizații.
Adevărul este că îi dedic mult timp și da, investesc mult timp în a fi președintele AIESEC Timișoara. Asta are multe consecințe, pozitive și negative deopotrivă: o să-mi dau licența în Septembrie, sunt mereu ocupată, nu am un regim sănătos de odihnă și alimentație, călătoresc mult, întâlnesc oameni din colțuri diferite ale lumii, conduc oameni, mă împrietenesc cu oameni, mă cunosc pe mine, îmi extind limitele, particip la diverse training-uri, cunosc oameni din companii, am parte de experiențe de impact și contribui activ la îmbunătățirea societății de azi. Și multe altele.
Și da, am puțin timp pentru familie, pentru prieteni din afara AIESEC și orice activitate aș începe-o (ex. Zumba) nu prea reușesc să mă țin de ea din cauza programului superimprevizibil și destul de aglomerat. Sunt deseori obosită și dorm puțin, mănânc pe unde apuc, nu mănânc sau mănânc prostii în oraș și mai am uneori migrene oribile de trebuie să stau 1 zi în pat ca să-mi revin, mi-am trecut examenele la limită, mai puțin unul, din cauza căruia o să dau licența în Septembrie.
Puse în balanță, lumea ar zice că sunt o cretină care-și pierde timpul și care e oarbă, nemaipăsându-i de lucrurile cu adevărat importante.
Hmmm … oare chiar așa o fi? Pentru că, vedeți voi, eu sunt fericită. Am luat această decizie conștientă fiind de toate repercusiunile. Dar primesc atât de multe lucruri în schimb încât balanța aia s-ar rupe în două că nu ar putea cântări cât mi se dă înapoi. Am învățat atât de multe lucruri în 6 luni de când sunt Președinte și am întâlnit oameni așa geniali și care îmi sunt exemple zi de zi încât nu pot să fac în continuare cu plăcere asta. E o dezvoltare personală imensă, cu care nimic din lumea asta nu poate concura.
Și cu timpul ăla rămas așa puțin îmi prioritizez prietenele mele cele mai bune care, slavă Domnului, nu mă privesc ca pe o nebună și îmi înțeleg pasiunea, cărora, apropo, le mulțumesc foarte mult pentru sprijin și prietenie:) … și mă prioritizez și pe mine, să mă mai duc la un film sau să citesc o carte, să stau cu familia, să mă duc la petreceri.
Oamenii nu pricep și nu au de unde să știe asta și judecă mereu. Credeți că îmi pasă? Atâta timp cât eu dimineața mă trezesc cu voința asta de a face ceva bun și de a mă întâlni cu oamenii dragi din AIESEC, nimic nu o să mă intereseze mai mult ca acest mandat. Să cresc eu și să-i cresc pe alții.
Stau câteodată și mă uit la tineri de vârsta mea care sunt triști … nu fac nimic sau au deja un job. Iar pentru mine fiecare zi aduce ceva nou! Nu mă plictisesc niciodată, mereu am activitate și provocări cărora trebuie să le fac față. Lucrez neplătit pentru AIESEC și nu regret asta nici o secundă din viața mea.
O să termin facultatea în toamnă, pentru că nu sunt proastă, doar că nu îmi pasă, e o diferență. O să îmi găsesc și eu un job până la urmă, nu mă stresez. O să am timp de toate lucrurile pentru oameni mari, să am un program fix, să respect niște date, să dorm, să lenevesc..
Dar acum, la 21 de ani, e singurul moment din viața mea când pot să fiu președinte AIESEC Timișoara. Și o să-mi dau și sufletul ca ”investiția” asta să fie cât mai mare. Cred foarte mult în ce fac și îmi aduce bucurie și mă mai și distrez între timp. Pentru toate restul este timp. Pentru ce fac acum, timpul este acum și nu altă dată.
Fără scuze, fără tras pe fese, fără amânări, fără îndoieli, fără să mă plâng, fără regrete.
Am scris mult, din nou, dar vreau ca toată lumea să știe ce simt și ce fac. Sunt ocupată să aduc impact tinerilor, asta e. Și e important pentru mine, orice ar zice cei din jurul meu. Și credeți-mă, că zic multe 🙂 Dar e în regulă, nu ei sunt cei ocupați. Eu sunt.
