Combustibil pentru minte (II)

A trecut ceva vreme de când nu am mai postat un astfel de articol, dar, pentru o scurtă reamintire: pentru că uneori mai citesc și/sau văd lucruri faine în online, demne de dat mai departe, însă fără să le dedic articole lungi, m-am hotărât să fac astfel de liste. Și pentru că oricum îmi încarc bookmark-ul din browser cu tot felul de link-uri, îmi încarc și blogul cu același principiu: să rămână undeva să le mai recitesc. Prima tură o puteți găsi aici. 🙂

Aveți mai jos, așadar, lucrurile care mi se par bune de împărtășit cu ceilalți – din diverse motive: fie că sunt oportunități, fie lucruri de gândit, fie oameni faini.

Științescu Timișoara – calendarul cu evenimentele programate în perioada următoare (în Timișoara). Științescu mi se pare un proiect foarte bun pentru copii și tineri, și mă bucur că a ajuns și pe la noi. Vor fi micro-laboratoare, un festival de știință, ateliere mobile, și altele. Exact cum vreau să fie știința pentru toți: atrăgătoare, interactivă, distractivă, dar și utilă pentru o aprofundare mai bună a conceptelor. 🙂

Dacă ați fost vreodată în Londra, sau vă este familiară construcția ”The Shard”, atunci să știți că italianul Renzo Piano este mintea din spatele ei, dar nu numai. Vă las cu un TED superb despre arhitectură și frumusețe, prezentat într-un stil tipic italian…clasic și simpatic. Renzo a studiat arhitectura la Politehnica din Milano, dacă tot vă povesteam de el, hehe. Atenție doar că e bătrân, și e mai încet, să aveți răbdare. 😛 Mie însă mi se pare că vorbește foarte frumos despre arhitectură, clădiri, comunități, și diversitatea acestora. ”Better cities make better citizens.” Ah, de aur!

Ceva de interes personal, dar cine știe – poate cade pe aici cineva preocupat? Mi-am semi-dezvoltat o oarecare pasiune pentru gătit și experimentat diverse (dacă vreți să mă urmăriți pe insta, căutați ianca.food), și cred că sigur îmi lipsesc anumite instrumente în bucătărie. Am găsit aici un articol super util, adică din tot ce am citit, mi s-a părut foarte comprehensiv (mi-am și adăugat lucruri pe lista mea de ”avut”) și apoi, dacă tot m-am gândit la instrumente, m-am dus mai departe, la condimente. 😛 Am vrut să verific ce îmi lipsește, și am aflat – și în engleză am aflat, și în românește, că deh, perspectivele cumulate oferă o privire de ansamblu numai bună.

Ceva despre relații, poate nu aveți nervi de asta, dar merită citit. E de la Mark Manson, autorul acela care a scris The Subtle Art of Not Giving a Fuck. Nu e recent (2016) și văd că aici e preluat de la Business Insider, circulă iar pe net zilele acestea, dar o reîmprospătare nu strică. Unele idei se regăsesc și/sau se repetă, dar cred că fiecare om care a comentat ceva acolo a spus ceva valoros despre respect, încredere, și libertatea partenerilor. Și altele.

Cei de la Adespresso au analizat peste 700,000 de reclame pe Facebook și au tras concluziile. Articolul scoate în evidență încă o dată puterea acestei platforme, de data asta prin numere! Sunt sfaturi utile pentru cei interesați de marketing (ar trebui și eu să fiu interesată, doar doar duc blogul ăsta la următorul nivel), adică nu te duce așa cu zăhărelul, îți dă concret pe tavă cu exemple, ce-i bine, ce nu-i bine. Pe mine m-a ajutat (dar așa, în gând, cum să zic, că practic io-s încă nu am cine știe ce influență, să recunoaștem).

Despre trolling în online, de la The Guardian, cu niște categorizări pe puțin comice. Cu toți experimentăm asta, într-o formă sau alta, și mai ales: cum orice poate fi decontextualizat. Noroc că nu am Twitter, bănuiesc…? Și că nu-s influencer? :))

Un articol foarte interesant despre eliminarea treptată a cărbunelui în viziunea foștilor mineri din Cehia și Slovacia, dacă tot vorbim despre tranziția energetică, energie curată, nouă, și așa mai departe. Deși restrictiv (2 oameni împărtășind perspectiva), arată că totuși nu e așa de rău în ceea ce privește munca ce dispare din industria cărbunelui. E nevoie de oameni și în partea cealaltă. Iar Cehia și Slovacia pot fi ușor înlocuite cu ”România”. Nu știam de această platformă, văd că au mai multe limbi, dar o voi mai urmări. În principiu, aruncând o privire, am văzut că vorbesc foarte mult despre proiectele de cărbune, tranziția justă către alte tipuri de energie, și toate lucrurile printre ele.

Dacă tot suntem la capitolul acesta, uitați și un articol dureros și dramatic despre încălzirea globală, documentat în timp, cu fotografii. Gândindu-mă la cartea pe care o citesc acum (Windfall – The Booming Business of Global Warming), lucrurile nu mai par așa sumbre, dar o să revin asupra acestui aspect într-o recenzie. În orice caz, articolul e lung și complex, dar de aceea vi-l și recomand.

Un alt interviu, de data asta cu jucătorul consacrat de la L.A. Lakers LeBron James despre… nu, nu despre baschet, ci despre biciclete! Asta a venit neașteptat și e clar pe gustul meu, sentimentul de libertate despre care vorbește el îmi este foarte familiar. 🙂

Nu în ultimul rând, ați auzit de proiectul Via Transilvanica? Este un proiect care își propune să realizeze 1.000 km de traseu, care va începe în Droberta Turnu-Severin și se va încheia la Putna. Pe parcurs, ambiția este să ofere trecătorilor diverse oportunități culturale sau sportive (tiiii, dacă ar fi fain o pistă de bicle…). În fine, acum se derulează campania de strângere de fonduri, și puteți și voi contribui dacă vi se pare ceva demn de întreprins în țara noastră.

Închei pentru astăzi, sper că v-a plăcut ceva din această listă, și ne mai citim și altă dată cu recomandări de genul. Dacă aveți și voi pentru mine lucruri interesante de împărtășit, vă aștept în comentarii! Numai bineeee!

0 comentarii

  1. Am vazut acum pe Instagram ca ti-ai cumparat biscuiti de la Ambrozia. 😀 Ma bucur ca iti plac! Ce sortimente ai incercat si care te-a cucerit cel mai mult?

      1. Dar dulcegarii, nimic? Eu am acum biscuiti cu ciocolata si visine, turta dulce si biscuiti cu cacao si mirodenii. 😀 Cei de care spui tu nu am gustat.

          1. Dar nu au zahar deloc, de-aia ti i-am si recomandat, pentru ca vazusem ca vrei fara zahar, iar eu stiam ca sunt cu 0 zahar. Sunt indulciti cu must de struguri. 🙂
            Uite, cei cu ciocolata si visine … Ingrediente: must din struguri, făină integrală de grâu, ulei de cocos, vișine (10%), pudră de cocao cu conținut redus de grăsimi, ciocolată belgiană (10%) (masă de cacao 45%, fibre 32%, unt de cacao 13%, maltitol 9.5%, emulsifiant lecitină de soia, îndulcitor (steviol-extract de stevia), vanilie naturală).

          2. Iar turta dulce, foooarte delicioasa si aia, la fel, nu contine zahar adaugat.
            Ingrediente: făină integrala de grau, sirop de curmale (28%), faina de secara, ulei de cocos, nectar granulat din flori de cocos (10%), amestec condimente (3%)(cuisoare, cardamom, anason stelat, ghimbir, coriandru).

          3. Aaaaaa, ok, eu citisem ciocolata si m-am gandit instant la zahar. :))) My bad! Ok atunci, multumesc, suna foarte bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *