Când mintea-i ca un ghem, cum găsești soluția?

Sunt câteva lucruri despre mine pe care, dacă nu le știți deja, le aflați acum:

  1. Nu mereu am în minte totul clar și bine stabilit. Poate că pare că “I have things figured out.”, dar nu e așa.
  2. Nu-mi place ”bullshit-ul”.
  3. Îmi place când învăț de la oameni mai deștepți ca mine.

Încurcate nu sunt doar căile Domnului, dar și desișurile gândurilor care ne trec prin minte. Cum faci ordine când nimic nu pare clar, cum fac EU ordine când nimic nu pare clar? Cred că asta e printre primele dăți când mă gândesc la așa ceva, la care sunt mecanismele mele de cooperare, dacă vreți. De cele mai multe ori, mă folosesc de perspective externe: expun problemele sau dilemele cu cei apropiați, sau cu diverși oameni de la care am nevoie de o alt fel de abordare. Întotdeauna am fost convinsă că o privire din exterior ne poate aduce o piesă lipsă. 

Și din interior oare cum ar merge treaba? Știți, de când am fost în AIESEC, am participat la diverse cursuri de auto-descoperire, dezvoltare personală, și așa mai departe, unele mai bune ca altele. Și așa am învățat să discern acel ”bullshit” de metode care chiar funcționează practic – cum ar fi mult promovatul ”mindfulness” (despre care poate o să scriu altă dată). Uneori mi-e greață de multe vorbe goale și speakeri motivaționali care vor doar să-ți vândă cărțile lor. Și pe lângă asta, tocmai ce-am aflat că multe dintre miturile de psihologie pe care le-am mai citit cu altă ocazie sunt ”bullshit” (trebuie să mai investighez asta, totuși). La naiba … în ce să mai crezi în ziua de azi, atunci?

Aș încerca să cred, prin experimentare, în metode simple, eficiente, care pot să îmi aducă o valoare nebănuită. Ce vreau să spun prin asta, că știți deja că vreau să spun ceva, e că există o asemenea conferință ce se va organiza în Timișoara săptămâna viitoare, dedicată temei de ”solution focus coaching”: SOLWorld CEE – Doing more with less effort. Se numește CEE pentru că e o conferință internațională, și vor participa oameni și din alte țări. Am înțeles de la Ancuța, căreia îi mulțumesc pentru invitație, că această metodă își propune să scoată la iveală nu problemele, ci resursele necesare pentru a găsi soluțiile. O schimbare de perspectivă, cum ar veni. Sună simplist, dar sigur nu e așa. 🙂

Înseamnă asta oare că ghemul de minte nu va mai fi ghem? Nu. E irealist să vrei să pui gândurile aliniate, cuminți, ca la ștanța de producție, pentru că ele întotdeauna vor fi interconectate și complexe. Cu ghemul n-ai ce să faci decât să jonglezi! Așa că scopul nu e ca această încâlcitură să nu mai fie așa, sau să poți ieși din ea, pentru că nu doar lumea e o junglă, și mintea e! Întrebarea e cum supraviețuiești sălbăticiilor cât mai bine. :)) (mamă câte metafore într-un articol!)

Dacă vă interesează subiectul, indiferent că sunteți oameni de business sau nu, aruncați un ochi peste eveniment. Zilele conferinței se anunță a fi foarte dinamice și interactive, iar eu o să particip la două ateliere: Solution focused meeting culture și Feedback – fuel for a learning organisation. Sunt foarte curioasă să învăț mai multe de la, cum am zis mai sus, oameni mai deștepți decât mine, și să pot aplica lucrurile învățate în viața mea personală, dar și la serviciu. Șiiii, evident, toate revelațiile le voi împărtăși aici, cu voi. O zi minunată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.