„Buna Vestire”

El e modelul meu de curaj, inteligenţă şi determinare. E singurul de la care acceptam să aud “prinţesa mea” fără să mi se pară cocălăresc. M`a învăţat să pescuiesc şi să mă bat, dar pentru că n`am avut în ce context să pun în aplicare asta, n`am exersat şi “mi`am ieşit din mână” ( cu toate că niciodată nu prea am fost – sunt o fiinţă paşnică ). Mai mult decât înţelegător, mi`a luat apărarea în toate conflictele în care intram cu mama, şi mai presus de orice, un lucru foarte important pentru mine atunci, când n`am vrut să mă mai ducă mama la tuns, a insistat pe lângă ea să`mi îndeplinească dorinţa. Mi`a spus că viitorul meu soţ, ca să intre în graţiile lui, trebuie să prezinte o diplomă de inginer, altfel … Eu m`am speriat, mă gândeam că nu mă va lăsa să mă mărit decât cu un inginer … De fapt, sugera doar să nu mă încurc cu orice prost … Din exterior părea rece, dar din “interior” lucrurile se vedeau altfel: o persoană caldă şi iubitoare, dar mai ales loială. Era unul din cei mai buni comedianţi din lume şi îmi plăcea atunci când se prostea ca un copil mic, pentru că îi stătea bine. Era mândru de mine şi uite că îmi pare rău că atunci aveam, în viziunea mea, atât de puţine lucruri de care să fie încântat – în comparaţie cu persoana mea de acum. Nu ştiu dacă latura mea masculină am dobândit`o de atunci, murind ceva şi născându`se în mine – poate a fost doar o nevoie, o reacţie manifestată ca urmare a …  Bănuiesc că ştiţi care a fost “Buna Vestire” pentru mine acum 6 ani, nu ? Că a murit tata. Realizam că … nu mă voi mai putea adresa niciodată nicicui cu acest “apelativ” atât de drag. Şi acum când sunt puţin mai mare, nu pot să nu mă gândesc cât de trist e că tatăl meu nu mă va conduce la altar ( într`un asemenea moment de însemnătate al vieţii mele din viitor – și mai câte … ). Nu îi ziceam “tati” sau “tătuţu”. Pur şi simplu “tata”.